SCOPIT, -Ă, scopiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

scopit³ [At: MOXA, 367/28 / V: (reg) ~obit, i~ / Pl: ~iți, ~e / E: scop¹] (Îvp) 1 a (D. oameni și animale) Castrat² (1). 2 sm Bărbat castrat Si: scapet.

SCOPIT, -Ă, scopiți, -te, adj. s. m. 1. Adj. (Pop.) Castrat, jugănit. 2. S. m. Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supun castrării; scapet. – V. scopi.

SCOPIT, -Ă, scopiți, -te, adj. Căruia i s-au extirpat organele de reproducere; castrat, jugănit. ♦ (Substantivat, m.) Membru al unei secte religioase, ai cărei adepți se supuneau castrării; scapet. Auziseși de Mișca și îl văzuseși și chibzuiseși că e cel mai mare peste scopiți, întrucit avea cupeul cel mai frumos, caii cei mai mîndri... livreaua de catifea cea mai strălucitoare. PAS, Z. I 224.

SCOPIT ~ți m. 1) pop. Bărbat castrat. 2) Membru al unei secte religioase ai cărei adepți se supuneau castrării. /v. a scopi

scopít n. m. (d. scopesc. v. scapeț). Om castrat. – Scopițiĭ îs o ramură a rascolnicilor. Eĭ caută mîntuirea sufletuluĭ lipsindu-se de organele reproductive și abținîndu-se de la carne, vin, rachiŭ și tutun. Fiind expulsațĭ din Rusia, s’au refugiat în mare parte în România, unde trăĭesc din birjărie și lăptărie. V. muscal, eŭnuc, hadîm și rîncacĭ.

scobit³, ~ă a, sm vz scopit³

Scopiți m. pl. eretici ruși, o sectă a rascolnicilor, cari se mutilează înșiși căutând mântuirea sufletească în abținerea dela orice plăceri sexuale și dela băuturi spirtoase. Persecutați în Rusia, scopiții trecură în Moldova și Dobrogea; azi se află și prin București în deosebi ca birjari (așa numiții muscali). [Rus. SKOPEȚ, castrat].

scopit (pop.) adj. m., s. m., pl. scopiți; adj. f. scopită, pl. scopite

scopit² (înv., pop.) s. m., pl. scopiți

scopit adj. m., s. m., pl. scopiți; f. sg. scopită, pl. scopite

SCOPIT s. v. scapet.

scopit s. v. SCAPET.