SCRÂȘNET, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

scrâșnet sn [At: DOSOFTEI, V. S. Septembrie 31^v/18 / V: (înv) scârș~ / Pl: ~e / E: scrâșni + -et] 1 Zgomot caracteristic provocat de strângerea maxilarelor și frecarea dinților de jos cu cei de sus ca efect al mâniei, al furiei, al durerii etc. Si: scrâșnire (1), (rar) scrâșneală, scrâșnitură (1), (îrg) scrâșcare (1), (înv) scrâșnit¹ (1). 2 (Înv; fig; cu determinarea „dinților”) Suferință fizică (sau morală) foarte mare Si: (înv) scrâșnire (2), scrâșnit¹ (2), scrâșcare (2). 3 (Pan) Zgomot specific, de scurtă durată, aspru și neplăcut, produs de unele obiecte, corpuri, substanțe etc. (sau de părți ale lor), prin întreruperea bruscă a unei frecări, a unei apăsări, a unei deplasări etc. Si: (rar; pex) scârțâit¹ (1), scrâșnire (3), (rar) scrâșnit¹ (3), scrâșnitură (2), scrișcat, scrâșcat, (nob) scrijelire (2).

SCRÂȘNET, scrâșnete, s. n. Zgomot caracteristic provocat de strângerea fălcilor și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mânie, de suferință etc.). ♦ P. gener. Zgomot scârțâitor, strident; scârțâit. – Scrâșni + suf. -et.

SCRÂȘNET ~e n. 1) Sunet caracteristic, produs prin frecarea dinților. 2) Zgomot scârțâitor. /a scrâșni + suf. ~et

scârșnet sn vz scrâșnet

SCRÎȘNET, scrîșnete, s. n. 1. Zgomot caracteristic provocat de strîngerea și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mînie, de suferință etc.); scrîșnire. Auzea scrîșnetul măselelor. GALAN, Z. R. 184. El, c-un scrîșnet de mînie, palid prinde biciu-n mînă. IOSIF, PATR. 62. 2. Fig. Zgomot scîrțîitor; scîrțîit, hîrșîit. Tot mai apropiat s-auzea scrîșnetul tancurilor. CAMILAR, N. I 432. Tramvaiele duruiau goale, cu scrîșnet sinistru de fier. C. PETRESCU, C. V. 137. În scrîșnetul macaralelor de la vapoare... numai boii – victime nevinovate ale lăcomiei omenești, ședeau liniștiți. BART, S. M. 83.

scrâșnet s. n., pl. scrâșnete

scrâșnet s. n., pl. scrâșnete

scrâșnet s. n., pl. scrâșnete

SCRÂȘNET s. 1. scrâșnire, scrâșnit, scrâșnitură. (~ul dinților.) 2. v. scârțâit.

SCRÎȘNET s. 1. scrîșnire, scrîșnit, scrîșnitură. (~ dinților.) 2. scîrțîială, scîrțîire, scîrțîit, scrîșnire, scrîșnit. (~ cheii în broască.)