scuteală sf [At: (a. 1683) GCR I, 269/3 / Pl: ~eli / E: scuti + -eală] 1 (Înv) Protejare (1). 2 (Înv) Protecție. 3 (Reg; îe) A pune pe cineva la ~ A ocroti. 4 (Pex, îae) A părtini pe cineva. 5 (Îvp) Adăpost (1). 6-7 (Îlv) A (se) ține (sau a (se) pune, a (se) băga) la ~ A (se) adăposti (1-2). 8 (Reg) Acoperiș (4). 9 (Reg) Șopron pentru animale, care, unelte. 10 (Reg) Staul pentru oi. 11-12 (Înv; adesea urmat de determinări care indică felul) Scutire (16-17). 13 (Înv; îs) Carte de ~ Înscris domnesc prin care se acorda cuiva scutire de unele impozite sau obligații pe o durată mai mare Si: (înv) scutire (10). 14 (Înv; îs) Om de ~ Scutelnic¹ (1). 15 (Înv; îs) Ostaș de ~ Soldat recrutat din rândul scutelnicilor¹ (1) Si: (înv) scutelnicel (2). 16 (Reg; îe) A avea în ~ (pe cineva) Se spune despre un boier care avea în slujbă un scutelnic¹ (1).

SCUTEALĂ, scuteli, s. f. 1. (Popular) Adăpost. Am afară un cal scump... faceți bine și-i faceți ceva rînduială... să fie la scuteală legat și să aibă baremi ceva ogrinji dinainte. RETEGANUL, P. I 70. Stupii... se pun la scuteală. I. IONESCU, M. 380. 2. (Învechit) Privilegiu de a nu presta anumite servicii; scutire de anumite dări. ◊ Ostaș de scuteală = ostaș care slujea în schimbul unei scutiri de dări; scutelnic.

SCUTEALĂ, scuteli, s. f. 1. (Pop.) Adăpost. 2. (Înv.) Privilegiu de a nu presta anumite servicii, de a nu plăti anumite dări. ◊ Ostaș de scuteală = scutelnic (2). – Din scuti + suf. -eală.

SCUTEALĂ ~eli f. v. A SCUTI. ◊ Cu ~ cu mare economie. /a scuti + suf. ~eală

scuteală f. 1. adăpost; 2. fig. dispensă: scuteală de bir.

scuteálă f., pl. elĭ. Scutire, dispensă. Adăpost, apărare, protecțiune (V. zavat). Ostașĭ de scuteală (în timpu Turcilor), ostașĭ care eraŭ scutițĭ de bir fiind-că nu primeaŭ leafă, ca alțiĭ, ci serveaŭ pe socoteala lor.

scuteală, -teli.

SCUTEALĂ s. v. adăpost, apărare, dispensă, ocrotire, protecție, scutire, sprijin, șopron.

scuteală s. v. ADĂPOST. APĂRARE. DISPENSĂ. OCROTIRE. PROTECȚIE. SCUTIRE. SPRIJIN. ȘOPRON.

scuteálă, scuteli, s.f. (reg.) Scut, șură, adăpost: „Cocia-o pun în scuteală / Și ruda rămâne-afară” (Bilțiu, 1990: 123). – Din scut + suf. -eală (DLRM).

scuteală, scuteli, s.f. – (reg.) Scut, șură, adăpost: „Cocia-o pun în scuteală / Și ruda rămâne-afară” (Bilțiu, 1990: 123; Libotin). – Din scut (< lat. scutum) + suf. -eală (DLRM).

scuteală, scuteli, s.f. – Scut, șură, adăpost (în Trans.): „Cocia-o pun în scuteală / Și ruda rămâne-afară” (Bilțiu 1990: 123; Libotin). – Din scut (< lat. scutum) + -eală.