scâlciat, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, LEX / P: ~ci-at / V: (îvr) scăl~, (reg) scâlceiat / Pl: ~ați, ~e / E: scâlcia] 1 (D. tocurile sau talpa încălțămintei) Care este tocit (într-o parte) sau strâmbat prin uzură. 2 (Pgn; d. încălțăminte) Care este deformat prin uzură Si: (reg) scrombăit. 3 (Pgn; d. lucruri) Care și-a schimbat în rău aspectul. 4 (Pgn; d. lucruri) Care are un aspect deformat. 5 (Fig; d. cuvinte, limbă, vorbire etc) Pronunțat sau scris incorect Si: schimonosit (5), schingiuit² (2), stâlcit.

scălciat, ~ă a vz scâlciat

scâlceiat, ~ă a vz scâlciat

SCĂLCIAT, -Ă adj. v. scîlciat.

SCÎLCIAT, -Ă, scîlciați, -te, adj. (Despre încălțăminte) Tocit, strîmbat, deformat. Stătea lîngă bătrîn și-i ținea de urît, în vreme ce acesta punea petec lîngă petec ghetelor desfundate și scîlciate. PAS, Z. I 199. Cînd s-a reîntors la metoc... friguros și cu bocancii scîlciați, a găsit pe bunul său prieten. STĂNOIU, C. I. 69. ◊ Fig. (Atestat în forma scălciat) Nu-ți place mai bine traducția lui Dosofteiu... care nu te ostenește cînd o cetești, nici are fraze mari întortocheate și scălciate? NEGRUZZI, S. I 266. (Adverbial) Băieții... rîdeau mai ales acum, pentru că Budulea vorbea foarte scîlciat ungurește. SLAVICI, O. I 85. – Variantă: scălciat, -ă adj.

scălciat a. fig. pocit.

scălciát (Olt. Trans.) și scîlciát, -ă adj. (lat. ◊ ex-calceatus). Cu călcîĭu strîmb: ghete scălciate. Fig. Pocit, desfigurat: versurĭ scălciate. V. scalciĭ.

scîlciát, -iéz V. scalciĭ și scălciat.

scâlciat adj. m., pl. scâlciați; f. sg. scâlciată, pl. scâlciate

SCÂLCIAT adj. 1. deformat, strâmb, strâmbat, (pop. și fam.) scălâmb, (Mold.) scrombăit. (Încălțăminte ~.) 2. tocit. (Tocuri ~.) 3. v. stâlcit.

SCÎLCIAT adj. 1. deformat, strîmb, strîmbat, (pop. și fam.) scălîmb, (Mold.) scrombăit. (Încălțăminte ~.) 2. tocit. (Tocuri ~.) 3. deformat, denaturat, pocit, schimonosit, stÎlcit, stricat, stropșit, (fig.) schingiuit. (Forme lexicale ~: o pronunțare ~.)