SCÂNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și folosită la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.

scândură [At: N. TEST. (1648), 171^v/31 / V: (reg) schin~, scun~, șc~ / Pl: ~ri, (reg) ~re / E: ml scandula] 1 sf Bucată de lemn cu formă și secțiune transversală, dreptunghiulară, în general groasă până la 4 cm, obținută prin tăierea longitudinală a buștenilor și întrebuințată în construcții, la lucrări de tâmplărie etc. Si: blană (5), dulap (3), răzlog¹, șipcă¹, tinichea. 2 sf (Îe) ~ de scăpare (sau de salvare) Mijloc oferit cuiva sau găsit, folosit de cineva pentru a se salva dintr-o situație desperată. 3 sf (Rar; îlav) Din ~ în ~ Din scoarță în scoarță. 4-5 sf, av (Fam; d. oameni; îe) A se usca (sau a slăbi, a se face, a rămâne, a fi etc) ca o ~ sau ca ~ ori ~ sau uscat (ori slab etc) ca o ~ sau ca ~ra ori ~ (A deveni, a fi etc) extrem de slab, numai pielea și oasele. 6 sf (Rar; îe) A-i lua (cuiva) ~ de sub picioare A-i strica (cuiva) rostul, a-i lua locul. 7 sf (Îe) A lăsa pe cineva pe ~ (sau ca ~ra, pe ~ra goală) A lăsa pe cineva complet sărac. 8 sf (Rar; îe) A călca pe ~ra putredă A merge pe căi greșite. 9 sf (Rar; îe) Văd eu ce ~ calcă Se spune pentru a arăta că vicleniile unei persoane sunt cunoscute vorbitorului. 10 sf (Spc) Scândură (1) lată și groasă, în special pavea de lemn Si: blană (5). 11 sf (Dep) Persoană foarte slabă. 12 sf Nume generic al unor obiecte, părți de obiecte etc. din scândură (1) sau asemănătoare cu scândura. 13 sf (Rar; lpl) Obadă. 14 sf (Pop; la plug) Cormană de lemn. 15 sf (Reg) Piesă la piua de postav, formată dintr-o bucată de scândură (1) prevăzută cu un orificiu în care se sprijină fusul. 16 sf (Pop; la războiul de țesut, mpl) Chingă (la tălpig (1)). 17 sf (Reg) Parte a ragilei de pieptănat fuioarele, formată dintr-o placă de lemn pe care este fixat pieptenele Si: (reg) pat¹. 18 sf Tăblie din scânduri (1) care formează partea de deasupra a unei mese, a unei tejghele etc. 19 sf (Rar) Planșetă (1) pentru frământat ori pentru întins aluatul. 20 sf (Trs) Fund pentru mămăligă. 21 sf Tocător de carne, de ceapă etc. 22 sf (Șîs ~ de călcat) Placă lată de lemn, pe care se calcă cu fierul de călcat diverse obiecte (de îmbrăcăminte, casnice etc.). 23 sf (Îs) ~ de semănat Placă de lemn întrebuințată în pepinierele silvice pentru semănat. 24 sf (Pop; csc) Șindrilă. 25 sf (Mun) Fiecare dintre șipcile așezate pe căpriorii acoperișului, pentru a susține șindrila, olanele etc. 26 sf (Trs) Laviță. 27 sf (Reg) Poliță¹. 28 sf (Reg) Botniță (cu cuie de fier) pusă vițeilor după înțărcare, ca să nu mai sugă Si: (reg) scândurică (7), scândurișcă, scânduruță cu cuie. 29 sf (Mlp; lsg; csc) Podea, dușumea din scânduri (1). 30 sf (Pop; șîs ~ de brad, fam, patru ~ri) Sicriu. 31 sf (Îe) A-i suna (sau a-i bate) cuiva ~ra A sosi momentul morții cuiva. 32 sf (Reg; îe) A fi pe ~ A fi mort (în sicriu).

SCÂNDURĂ, scânduri, s. f. Piesă de lemn cu secțiunea transversală dreptunghiulară, mai mult lată decât groasă, obținută prin tăierea în lung a trunchiului unui copac și întrebuințată la lucrări de construcții și de tâmplărie. ◊ Expr. A fi (sau a se usca, a rămâne) ca scândura (sau scândură) = a fi extrem de slab. A lăsa pe cineva scândură (sau ca scândura) = a lăsa pe cineva complet sărac. ♦ Podele, dușumea. – Lat. scandula.

SCÂNDURĂ ~i f. Bucată de lemn cu suprafața plană, obținută prin tăierea de-a lungul a unui trunchi de copac, folosită în lucrări de construcție, tâmplărie etc. ◊ (A fi sau a rămâne) ca ~a a fi foarte slab. A-i suna cuiva ~a a muri. A lăsa pe cineva ~ (sau ca ~a) a sărăci pe cineva. [G.-D. scândurii] /<lat. scandula

scândură f. 1. tablă de lemn mai lungă decât lată; 2. pl. podeală: a freca scândurile. [Lat. SCANDULA].

schindură sf vz scândură

scundură sf vz scândură

SCÎNDURĂ, scînduri, s. f. Piesă de lemn lată, cu secțiunea dreptunghiulară, groasă de cel mult 5 cm, obținută prin tăierea în lung a unui trunchi de copac și întrebuințată la lucrări de construcție și de tîmplărie. V. blană². Lumina feștilei de seu... pătrunde în raze fine pînă la mine, prin crăpăturile scîndurilor de brad. SADOVEANU, O. VIII 179. Se opri să reteze, cu un ferestrău îngust, capătul scîndurii. C. PETRESCU, Î. II 181. Pe un pat de scînduri goale doarme tînăra nevastă, În mocnitul întuneric și cu fața spre fereastă. EMINESCU, O. I 84. ◊ Expr. Scîndură de salvare v. salvare. A fi (a se usca sau a rămîne) ca scîndura = a slăbi foarte mult. Să arză pîn’ la butuc, Dorul... să nu-l mai duc, Că de cînd dor am purtat Ca scîndura m-am uscat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. A lăsa pe cineva scîndură (sau ca scîndura) = a-l lăsa sărac de tot. Dragele fetițele Mi-au tocat paralele, M-au băut și m-au mîncat, Ca scîndura m-au lăsat. TEODORESCU, P. P. 306. ♦ (Mai ales la pl.) Podele, dușumea. Ia-mă la tine. Mi-e frică. Dorm jos, pe scîndură... Înțelege că mi-e frică. C. PETRESCU, C. V. 269. Așa se simțea Manlache, întins pe scîndura prispei de la hambar. POPA, V. 303. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I 119. ◊ (Popular, sugerînd sicriul) Că urîtu n-are leac Făr’ patru scînduri de brad Și-o piatră mare la cap. HODOȘ, P. P. 140. Și mă cată, mamă, cată... La capul șireagului, Chiar la poala steagului; Eu acolo-i fi-ngropat, Fără scîndură de brad. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ◊ Expr. (Familiar) A-i suna (cuiva) scîndura = a muri. De băut eu m-oi lăsa, Cînd mi-a suna scîndura. SEVASTOS, N. 277. Lume, lume, soro, lume, De tine m-oi sătura Cînd mi-o suna scîndura. TEODORESCU, P. P. 287.

scîndură f., pl. ĭ (lat. scándula, var din scindula; it. scandola, fr. échandole, șindilă. V. șindilă). Tablă de lemn (de ordinar, de brad) lungă de vre-o 20 de centimetri care se întrebuințează la acopereminte, la pardoselĭ, la corăbiĭ ș.a. Pl. Scîndurile pardoseliĭ: a freca scîndurile. V. blană, dulap, răzlog, șipcă; tavan, tinichea.

scândură s. f., g.-d. art. scândurii; pl. scânduri

scândură s. f., g.-d. art. scândurii; pl. scânduri

scândură s. f., g.-d. art. scândurii; pl. scânduri

SCÂNDURĂ s. v. coșciug, planșetă, sicriu, șindrilă.

SCÂNDURĂ s. 1. (pop.) blană, dulap, (Transilv. și Mold.) scoarță. (Străzi podite cu ~.) 2. (mai ales la pl.) v. dușumea. 3. (TEHN.) (reg.) coadă, pat. (~ la ragila de pieptănat fuioarele.) 4. (TEHN.) v. spetează.

PARDESIU DE SCÂNDURI s. v. coșciug, sicriu.

pardesiu de scînduri s. v. COȘCIUG. SICRIU.

SCÎNDURĂ s. 1. (pop.) blană, dulap, (Transilv. și Mold.) scoarță. (Străzi podite cu ~.) 2. (mai ales la pl.) dușumea, pardoseală, podea, (pop.) podină, (Ban. și Transilv.) pod, (Ban.) vatră, (înv.) planșete (pl.), pomostină. (Dormea pe ~ goale.) 3. (TEHN.) (reg.) coadă, pat. (~ la ragila de pieptănat fuioarele.) 4. (TEHN.) chingă, spetează, stinghie, (pop.) blană. (~ la războiul de țesut.)

scîndură s. v. COȘCIUG. PLANȘETĂ. SICRIU. ȘINDRILĂ.

scîndură (-ri), s. f. – Bucată de lemn cu formă dreptunghiulară, obținută prin tăierea longitudinală a buștenilor. – Mr. scîndură, megl. scǫndură. Lat. scandŭla (Pușcariu 1552; REW 7652), cf. calabr. scándula, cat. escandia, sp. escanda (arag. escalla), port. escandea. – Der. scîndurea, s. f. (scîndură mică; bulfeu la jug); scîndurice, s. f. (scîndură mică; piedică la războiul de țesut); scîndurărie, s. f. (scînduri multe; depozit de scînduri).

scândură, scânduri s. f. (peior.) femeie foarte slabă, cu sâni mici și șolduri înguste.

a face cuiva pardesiu de scânduri expr. a ucide pe cineva.

pardesiu de scânduri expr. (iron.) sicriu.