SCÂRȚÂIT¹ s. n. Faptul de a scârțâi; zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apăsare etc.; scârțială, scârțâitură. ♦ Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist netalentat care cântă la un instrument cu coarde. – V. scârțâi.

scârțâit¹ sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~țăit, ~țiit / Pl: ~uri / E: scârțâi] 1 Zgomot specific ascuțit, strident produs de unele obiecte, corpuri, substanțe etc. (sau de părți ale lor) prin frecare, prin apăsare, prin deplasare etc. Si: scârțâială, scârțâitură (1), (rar) scrâșneală, scrâșnet, scrâșnire, scrâșnit¹, (reg) scârțiaș, (nob) scrijelire. 2 (Rar) Sunet specific ascuțit produs de unele insecte. 3 (Fam) Sunet (nearmonios, strident) sau serie de sunete (nearmonioase, stridente) emise de un instrument muzical cu coarde Si: scârțâitură (2).

SCÂRȚÂIT¹ s. n. Faptul de a scârțâi, zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apăsare etc.; scârțâială, scârțâitură. ♦ Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist fără talent care cântă la un instrument cu coarde. – V. scârțâi.

SCÂRȚÂIT ~uri n. 1) v. A SCÂRȚÂI. 2) Zgomot ascuțit, strident și pătrunzător, produs prin frecarea, apăsarea sau deplasarea unor obiecte. /v. a scârțâi

cârțâit sn vz scârțăit

scârțăit sn vz scârțâit¹

scârțiit sn vz scârțâit

SCÎRȚĂIT s. n. v. scîrțîit¹.

SCÎRȚIIT s. n. v. scîrțîit¹.

SCÎRȚÎIT¹ s. n. Faptul de a scîrțîi; zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare. A așteptat pînă cînd scîrțîitul căruței s-a depărtat. GALAN, Z. R. 380. În casă era cald și de afară se auzea la mers scîrțîitul zăpezii. PREDA, Î. 76. Din satul pe care îl lăsam devale biruia, strident, ca niște chemări de lebădă, scîrțîitul cumpenelor de la fîntîni. GALACTION, O. I 101. Nu se mai auzea decît scîrțîitul nisipului de sub picioarele lor. BUJOR, S. 26. ♦ Fig. Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist nedibaci care cîntă la un instrument de coarde. I se păru că aude, în partea cealaltă a cerdacului, un scîrțîit ca de sunet de vioară, de țambal sau de cobză. PAS, L. I 33. Călăuzită de scîrțîitul unei vioare ce se auzea în depărtare, am plecat și eu pe urma lor. NEGRUZZI, S. I 104. – Variante: scîrțăit, scîrțiit s. n.

scârțăit n. acțiunea de a scârțăi.

scîrțîít n., pl. urĭ. Acțiunea de a scîrțîĭ des. Scîrțîitură: se auzea scîrțîitu carelor.

scârțâit s. n.

scârțâit s. n.

scârțâit s. n.

SCÂRȚÂIT s. 1. scârțâială, scârțâitură. (~ul dușumelii.) 2. scârțâială, scârțâire, scrâșnet, scrâșnire, scrâșnit. (~ul cheii în broască.)

SCÎRȚÎIT s. 1. scîrțîială, scîrțîitură. (~ dușumelii.) 2. scîrțîială, scîrțîire, scrîșnet, scrîșnire, scrîșnit. (~ cheii în broască.)