scăpăta [At: NEAGOE, ÎNV. 126/21 / Pzi: scapăt, 3: scapătă, (rar) ~tează / E: ml *excapitare] 1 vi (Îvp) A aluneca (involuntar). 2 vi (Îvp) A cădea (în mod accidental). 3 vt A lăsa să alunece, să cadă (din cauza oboselii). 4 vi A coborî (3). 5-6 vir (Reg) A (se) împiedica. 7 vi (Pop; d. aștri, mai ales despre soare) A asfinți (1). 8 vi (Reg; d. stele) A cădea (1). 9 vi (Olt; d. lună) A scădea (1). 10 vi (Trs) A scădea (9). 11-12 vir (Îrg) A se abate (de la un anumit comportament). 13-14 vir (Îrg; spc) A greși (prin faptele sale). 15 vi A-și pierde avutul, bunăstarea,bunurile materiale necesare vieții Si: a sărăci (3). 16 vi (Înv) A decădea (1). 17 vi (Nob) A rămâne repetent.

SCĂPĂTA, scapăt, vb. I. Intranz. 1. (Despre soare, lună și alți aștri) A coborî spre asfințit; a asfinți, a apune. Soarele scăpăta și peste sat se lăsa liniștea înserării. SANDU-ALDEA, U. P. 221. Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. VLAHUȚĂ, O. A. 407. Soarele, scăpătînd la apus, se uită îndărăt cu stăruință caldă la păduriștea de mesteacăni. CARAGIALE, P. 50. ◊ Soare-scapătă = locul unde apune soarele; apus. Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă. GALACTION, O, I 49. A doua zi o apucă iarăși spre soare-scapătă, după cum plănuia el. ISPIRESCU, L. 100. 2. A aluneca în jos, a cădea. Ca să nu scăpătăm în mîl, tragem... o scîndură bună și groasă... ș-o punem punte peste papură. SADOVEANU, Î. A. 51. Atît putu bolborosi bătrînul, holbînd ochii speriați, întinse brațele înainte cu desperarea unui om care scapătă-ntr-o prăpastie. VLAHUȚĂ, CL. 87. Era un flăcău frumos munteanul... de pe capu-i ras de trei degete deasupra frunții mici și ușor încruntate, scăpătau plete lungi, castanii. RUSSO, O. 108. ♦ (Despre ochi, priviri) A fugi, a luneca (din cauza oboselii). Privirile-i trudite scăpătau de pe rînduri, ochii i se închideau ca de somn, și cartea grea îi cădea din mînă. VLAHUȚĂ, O. A. III 118. 3. A sărăci, a pierde averea. Scăpătase rău toată familia; nu mai avea nimic. VLAHUȚĂ, O. A. III 169. A scăpătat din pricina cheltuielilor nemăsurate. CARAGIALE, O. III 61. Dați gologanul Să trăiți la anul. Ia mai dă și dumneata Că cu atît n-ăi scăpăta. ȘEZ. IX 158.

A SCĂPĂTA scapăt intranz. 1) (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinți; a declina; a coborî; a apune. 2) A aluneca liber în jos. 3) fig. A deveni sărac; a pierde averea; a se ruina; a sărăci. 4) înv. fig. A se afla în declin; a decădea; a regresa. /<lat. excapitare

SCĂPĂTA vb. (ȚR) A se îndepărta, a se abate. Să nu se scapete de slava celor ce s-au încununat pentru vărsarea sîngelui lor. NEAGOE, ÎNV. ♦ A cădea în greșeală; a greși. Cînd ajunse la vîrstă de douăzeci de ani, i să întîmplă de să scăpătă și fugi de să duse la o casă de curvăsărie. MINEIUL (1776). Etimologie: lat. *excapitare. Cf. spogreși.

scăpătà v. 1. a apune (vorbind de astre): soarele scapătă; 2. a decade; 3. fig. a ajunge în lipsă, a sărăci; 4. a ajunge la țintă. [Lat. *EXCAPITARE, a ajunge la capăt, a cădea jos (v. căpăta)].

soare-scapătă n. soare apune: apucând spre soare-scapătă ISP.

2) scápăt, a -ăpătá v. intr. (lat. *excápito, -capitare, ajung la capăt, d. cáput, cápitis, cap, capăt. Se conj. ca capăt 2. V. decapitez). Cad saŭ alunec de unde sînt: a scăpăta de pe mal. Apun, asfințesc: soarele a scăpătat. Sărăcesc: acest boĭer a scăpătat. V. refl. Calc greșit și cad, mă poticnesc: calu s’a scăpătat din picĭoare, din genuchĭ. Fig. Greșesc: s’a scăpătat și a furat. V. tr. Rar. Scap în jos: îmĭ scapăt capu de somn.

soáre-scápătă n. fără pl. Pop. Rar. Apus, vest.

scăpăta² (a ~) (a sărăci) vb., ind. prez. 1 sg. scapăt, 2 sg. scapeți, 3 scapătă; conj. prez. 1 sg. să scapăt, 3 să scapete; imper. 2 sg. afirm. scapătă

+scăpăta¹ (a ~) (a apune) (pop.) vb., ind. prez. 3 scapătă, imperf. 3 pl. scăpătau; conj. prez. 3 să scapete

scăpăta (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scapătă; conj. prez. 3 să scapete

scăpăta vb., ind. prez. 1 sg. scapăt, 3 sg. și pl. scapătă; conj. prez. 3 sg. și pl. scapete

scapăt, -peți 2, -pete 3 conj.

SCĂPĂTA vb. v. abate, aluneca, apune, asfinți, coborî, decădea, depărta, devia, dispărea, divaga, greși, împiedica, împuțina, îndepărta, păcătui, pieri, pleca, poticni, reduce, regresa, scădea.

SCĂPĂTA vb. 1. v. însera. 2. v. sărăci.

SCĂPĂTA vb. 1. a amurgi, a (se) însera, a se întuneca, (pop.) a (se) înmurgi, (înv. și reg.) a murgi. (A ~ peste cîmpii.) 2. a calici, a (se) ruina, a sărăci, (înv. și reg.) a sărmăni, (înv.) a meseri, a mișeli, a (se) mofluzi, a (se) stinge, (fam.) a (se) decava, (fig.) a (se) toca, a (se) usca. (A ~ de tot, nu mai are nimic.)

scăpăta vb. v. ABATE. ALUNECA. APUNE. ASFINȚI. COBORÎ. DECĂDEA. DEPĂRTA. DEVIA. DISPĂREA. DIVAGA. GREȘI. ÎMPIEDICA. ÎMPUȚINA. ÎNDEPĂRTA. PĂCĂTUI. PIERI. PLECA. POTICNI. REDUCE. REGRESA. SCĂDEA.

A scăpăta ≠ a răsări

scăpăta (-apăt, -at), vb. – 1. A descrește, a se micșora, a se împuțina. – 2. A luneca în jos, a coborî. – 3. A apune, a asfinți. – 4. A scoborî, a descinde. – 5. A cădea, a se nărui. – Mr. ascapit, ascăpitare, megl. dăscapit, dăscăpitari, scapitari „a depăși un nivel”. Lat. exacapĭtāre (Pușcariu 273; REW 1635; Pascu, I, 56; Spitzer, Mitt. Wien, 324), cf. căpăta, și it. scapitare „a pierde” › ngr. σϰαπετίξω „a se întuneca”, v. fr. deschater < *discapĭtāre (cf. megl.) prov. descapter „a se întuneca”, alb. skupëtoń. Semantismul pare să se explice pornind de la sensul de „a ajunge la ceva”, propriu it. (it. scapitare este la fel ca capitar male). – Der. scăpătăciune, s. f. (decadență, mizerie); scăpătat, s. n. (apusul soarelui; crepuscul), cf. mr. scăpitată „apus”. Scopot, s. n. (rată, înghițitură), cuvînt din Trans., pare să aibă aceeași proveniență.

scăpăta, vb. intranz. – (pop.) A apune, a asfinți. – Lat. *excapito, -capitare „ajung la capăt” < caput, capitis „cap, capăt” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Pascu, cf. DER; DEX, MDA).