SECERIȘ, secerișuri, s. n. 1. Acțiunea de a secera; secerat, seceră (2). ♦ Perioadă de timp în care se seceră. 2. Recoltă (secerată). – Secera + suf. -iș.

seceriș sn [At: CORESI, EV. 153 / V: (îrg) săc~, săcir~ / Pl: ~uri / E: secera + -iș] 1 Secerare. 2 Perioadă de timp în care se seceră (1) Si: (rar) secerat¹ (2), secerătură (2), (înv) seceră (4), (îvr) seceruș. 3 (Îvp; ccr; mai ales lsg csc) Cereale (coapte) care au fost sau urmează să fie secerate Si: recoltă (1), (îrg) secerătură (3), (înv) secerăciune (2).

SECERIȘ, secerișuri, s. n. 1. Acțiunea de a secera; secerat, seceră (2). ♦ Perioadă de timp în care se seceră. 2. Recoltă (secerată). – Secera + suf. -iș.

SECERIȘ, secerișuri, s. n. 1. Acțiunea de a secera; secerat, seceră; timpul în care se execută seceratul. Fețe întunecate, arse de soarele secerișului și muncilor de vară. DUMITRIU, N. 234. Cît a ținut secerișul, Constantin și-a dormit somnul fără vise. GALACTION, O. I 137. 2. Recoltă. Numai banii cîștigați prin muncă ne folosesc; ca și sămînța cea bună care crește și ne dă seceriș. CONTEMPORANUL, II 252. Secerișul te uitai Că-l dau de verde la cai. TEODORESCU, P. P. 486. ◊ Fig. Un bogat seceriș de documente vechi. ODOBESCU, S. I 494.

SECERIȘ ~uri n. 1) v. A SECERA. 2) Timpul când se seceră. 3) Recoltă secerată. /a secera + suf. ~iș

seceriș n. 1. ceeace se seceră, culesul grânelor; 2. vremea seceratului.

seceríș n., pl. urĭ (d. a secera). Acțiunea de a secera: secerișu grîuluĭ. Timpu cînd se seceră: la seceriș. Grîne de secerat. V. recoltă.

săceriș sn vz seceriș

săciriș sn vz seceriș

seceriș s. n., pl. secerișuri

seceriș s. n., pl. secerișuri

seceriș s. n., pl. secerișuri

seceriș, pl. secerișuri

SECERIȘ s. (AGRIC.) secerare, secerat, (pop.) seceră, (înv. și reg.) secerătură. (În toiul ~ului.)

SECERIȘ s. secerare, secerat, (pop.) seceră, (înv. și reg.) secerătură. (În toiul ~.)