sentențios, ~oasă a [At: I. GOLESCU, C. / P: ~ți-os / V: ~ncios^[1] / Pl: ~oși, ~oase / E: fr sentencieux cf lat sententiosus] 1 (D. opere literare, limbă, mod de exprimare, stil etc.) Care conține sentințe, maxime Si: aforistic. 2 (Pex; d. opere literare, limbă, mod de exprimare, stil etc.) De o gravitate afectată. 3 (D. opere literare, limbă, mod de exprimare, stil etc.) Care este (prea) înflorit Si: încărcat, pretențios, prețios, savant. 4 (D. oameni) Care se exprimă prin maxime, prin sentințe. 5 (D. oameni) Care manifestă o gravitate afectată. 6 (D. oameni) Care folosește un ton emfatic (în exprimare). corectat(ă)

SENTENȚIOS, -OASĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, fraze etc.) Care conține sentințe, maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. El îndulcește [expresia] adăogînd în acel stil sentențios și banal pe care îl luase și din «Ceasornicul domnilor». IORGA, L. I 100. ♦ (Despre oameni) Care vorbește în maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic, doctoral. (Adverbial) [D-ra Cucu:] Nu vezi? (Sentențios) Domnule Miroiu, cînd cineva, un profesor, dă 22 de mii de lei pentru o carte, asta nu e lucru curat. SEBASTIAN, T. 281. Magda mușcă, nu sărută, zisei eu sentențios. HOGAȘ, M. N. 48. Peruianu vorbea sentențios, lăsînd tonul după fiecare propozițiune. VLAHUȚĂ, O. A. III 85.

SENTENȚIOS, -OASĂ adj. (Despre stil, fraze etc.) Care este plin de maxime, de sentințe; afectat, grav. [Cf. fr. sentencieux, lat. sententiosus < sententia – sentință].

SENTENȚIOS, -OASĂ adj. 1. (despre stil, ton etc.) care conține sentințe, maxime. ◊ asemănător cu o sentință (2). 2. (și adv.) cu un ton emfatic, grav. (< fr. sentencieux, lat. sentencious)

SENTENȚIOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) (despre stil, vorbire, ton etc.) Care conține sentințe. 2) (despre persoane) Care folosește multe sentințe în vorbire; care face uz de multe maxime. 3) Care are formă de sentință. [Sil. -ți-os] /<fr. sentencieux

sentențios a. 1. ce conține sentențe: stil sentențios; 2. ce are forma sau caracterul unei sentențe: frază sentențioasă; 3. care s’exprimă obișnuit prin sentențe: orator sentențios.

sentencios, ~oasă a vz sentențios

*sentențlós, -oásă adj. (lat. sententiosus) Plin de sentențe: vorbă sentențioasă. Care are forma uneĭ sentențe, de o gravitate afectată: ton sentențios. Care vorbește pin sentențe: om sentențios. Adv. În mod sentențios.

sentențios (desp. -ți-os) adj. m., pl. sentențioși; f. sentențioasă, pl. sentențioase

sentențios (-ți-os) adj. m., pl. sentențioși; f. sentențioasă, pl. sentențioase

sentențios adj. m. (sil. -ți-os), pl. sentențioși; f. sg. sentențioasă, pl. sentențioase

sentențios, -oasă.

SENTENȚIOS adj. 1. aforistic. (Stil sentențios.) 2. pretențios, (fig.) prețios. (Ce e tonul ăsta sentențios?)

SENTENȚIOS adj. 1. aforistic. (Stil ~.) 2. pretențios, (fig.) prețios. (Ce e tonul ăsta ~?)