separare sf [At: MAIORESCU, CR. I, 48 / Pl: ~rări / E: separa] 1 Încetare de a mai fi împreună (cu cineva sau ceva) Si: despărțire, izolare, (rar) segregare (1), separație. 2 Desprindere (ca element independent) dintr-un ansamblu sau dintr-un grup Si: separație. 3 Împărțire în mai multe elemente sau în elementele contitutive ale ansamblului Si: descompunere, divizare, fracționare, scindare, separație. 4 Diferențiere (de ceva sau de cineva) Si: separație (4). 5 (Fiz) Putere de ~ Capacitate a ochiului, a instrumentelor optice etc. de a distinge amănunte cât mai mici ale obiectelor studiate. 6 (Spc) Operație de separare mecanică prin care se despart substanțele minerale utile de sterilul dintr-o masă minerală. 7 (Rar; spc) Despărțire (de persoana iubită) Si: separație (5). 8 (Pex) Divorț (1).

SEPARARE, separări, s. f. Acțiunea de a (se) separa; despărțire; diferențiere.

SEPARARE s.f. Acțiunea de a (se) separa și rezultatul ei; separație, despărțire. [< separa].

*separațiúne f. (lat. separátio, -ónis). Acțiunea de a separa, secesiune, despărțire. Despărțenie, divorț. Jur. Separațiune de corp, starea soților care, în urma uneĭ judecățĭ și din aceleașĭ cauze ca și la divorț, trăĭesc despărțițĭ. Separațiune de bunurĭ, regim matrimonial în care soțiĭ, pin contractu de căsătorie saŭ pin judecată, îșĭ administrează averea separat (Separațiunea de corp atrage și separațiunea de bunurĭ). – Și -áție și -áre.

separare s. f., g.-d. art. separării; pl. separări

separare s. f., g.-d. art. separării; pl. separări

separare s. f., g.-d. art. separării; pl. separări

SEPARARE s. 1. despărțire, desprindere, detașare, izolare, separație. (~ lui de grup.) 2. v. divorț. 3. despărțire, (înv.) dezunire. (~ celor doi bătăuși.) 4. descompunere, desfacere, despărțire, divizare, fracționare, împărțire, scindare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 5. despărțire, izolare, separație, (rar) segregare, segregație. (~ femeilor de bărbați.)

SEPARARE s. 1. despărțire, izolare. (~ lui de grup.) 2. desprindere, detașare, izolare, separație. (~ a ceva dintr-un tot.) 3. (JUR.) despărțire, divorț, separație, (pop.) despărțenie. (~ între soți.) 4. despărțire, (înv.) dezunire. (~ celor doi bătăuși.) 5. descompunere, desfacere, despărțire, divizare, fracționare, împărțire, scindare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp în urma dezintegrării.) 6. despărțire, izolare, separație, (rar) segregare, segregație. (~ femeilor de bărbați.)

Separare ≠ unire

SEPARARE. Subst.. Separare, separație, despărțire, despărțit, despărțenie (înv.), izolare; delimitare, demarcare, demarcație, demarcaj; hotărnicie; disociere, disociație; disjuncție, disjungere; dihotomie. Clasificare, clasificație (rar), clasare, triere. Desprindere, detașare, despreunare (pop.), desfacere, desfăcut, dezlegare, despletire, dezlipire, deschidere, descleștare; deconectare, decuplare. Bifurcare, bifurcație. Despicare, tăiere, tăietură, spintecare; disecție; disecare; decupare, decupaj. Rupere, rupt, ruptură. Descompunere, destrămare, dezmembrare. Împărțire, împărțeală; diviziune, divizare, secționare, fracționare, fragmentare; fisiune, fisionare. Scindare, sciziune, scizionare; schismă, rascol (înv.). Segregare, segregație; apartheid. Eliminare, înlăturare, îndepărtare, excludere, excluziune; excomunicare; exilare, exil. Înstrăinare, înstrăinat, alienare. Divorț, despărțenie (pop.). Separatism, izolaționism, sectarism, fracționism. Separatist, izolaționist, fracționist, scizionist; sectar, schismatic, rascolnic. Adj. Separat, despărțit, izolat. Desprins, detașat, desfăcut, dezlegat, despletit, dezlipit, descheiat, descleștat. Despicat, crăpat, spintecat; decupat. Rupt, smuls. Descompus, destrămat. Împărțit, fracționat, fărîmițat. Separabil, divizibil, disociabil, detașabil, fisionabil; alienabil (jur.). Separator, despărțitor, izolator, delimitator, delimitativ (rar), disociativ, disjunct, disjunctiv, dihotomic; separatist, izolaționist, fracționist, scizionist, sectarist, sectar, sectant, schismatic. Vb. A (se) separa, a (se) despărți, a (se) izola; a (se) delimita, a (se) demarca, a (se) disocia, a disjunge (jur.). A clasifica, a clasa, a tria. A (se) desprinde, a (se) detașa, a (se) despreuna (pop.), a (se) desface, a (se) dezlega, a (se) despleti, a (se) dezlipi, a (se) descheia, a (se) descleșta; a (se) deconecta, a (se) decupla. A se bifurca. A (se) rupe. A (se) despica, a tăia, a spinteca; a decupa. A (se) descompune, a (se) destrăma, a (se) dezmembra. A (se) împărți, a (se) diviza, a secționa, a fracționa, a fragmenta, a îmbucăți (rar), a îmbucătăți, a bucăți (pop.), a bucățeli (reg.); a fisiona. A (se) elimina, a (se) exclude, a (se) îndepărta, a înlătura; a excomunica. A (se) înstrăina, a aliena (jur.). A divorța, a se despărți, a da divorț. Adv. (În mod) izolat, separat. V. bucată, ciopîrțire, clasificare, componentă, depărtare, descompunere, dispersare, divorț, sfărîmare, singurătate, tăiere.

SEPARÁRE (< separa) s. f. 1. Acțiunea de a se separa; izolare, despărțire. 2. Operație de preparare mecanică prin care se separă substanțele minerale utile de sterilul dintr-o masă minerală (minereuri, cărbuni etc.). 3. (Ind. Extr.) Operație de închidere a comunicației dintre stratele unui complex productiv, străbătute de o sondă, astfel încât prin izolarea etanșă a stratelor de țiței să fie împiedicată inundarea acestora, în special de către fluidele din stratele acvifere. 4. (FIZ.) Putere de separare = putere de rezoluție.