SEPARAȚIE, separații, s. f. Despărțire, separare. ◊ Separația puterilor = principiu fundamental al democrației, potrivit căruia în stat există trei puteri (legiuitoare, executivă și judecătorească), exercitate de organe diferite, având o anumită interdependență și dreptul de control reciproc. Separație de domiciliu = dispensă premergătoare divorțului prin care se acordă soților dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separație de bunuri = (în unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea că femeia își păstrează libera dispoziție a bunurilor sale aduse în căsătorie. Separație de patrimoniu = măsură luată la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a împiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al moștenitorului și a evita astfel eventuala concurență a creditorilor acestuia din urmă. – Din fr. séparation, lat. separatio.

separație sf [At: CAIET, 87^r/11 / V: (înv) ~părăciune, ~iune / Pl: ~ii / E: fr séparation, lat separatio, -onis] 1-6 Separare (1-4, 7-8). 7-9 (Pex) Ceea ce separă (1-3). 10 (Îs) ~ de bunuri Regim matrimonial potrivit căruia fiecare dintre soți își păstrează libera dispunere de bunurile sale aduse în căsătorie. 11 (Îs) ~ia puterilor Principiu fundamental de organizare a statului, potrivit căruia există trei puteri (legiuitoare, executivă și judecătorească), exercitate de organe diferite, având o anumită interdependență și dreptul de control reciproc. 12 (Îs) ~ de domiciliu Dispensă, premergătoare divorțului, prin care se acordă soților dreptul de a avea domicilii legale diferite.

SEPARAȚIE, separații, s. f. Despărțire, separare. ◊ Separația puterilor = principiu care susține că puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească dintr-un stat pot și trebuie să acționeze independent una de alta, având o anumită interdependență și dreptul de control reciproc. Separație de domiciliu = dispensă premergătoare divorțului prin care se acordă soților dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separație de bunuri = (în unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea că femeia își păstrează libera dispunere a bunurilor sale aduse în căsătorie pentru susținerea sarcinilor acesteia. Separație de patrimoniu = măsură luată la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a împiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al moștenitorului și a evita astfel eventuala concurență a creditorilor acestuia din urmă. – Din fr. séparation, lat. separatio.

SEPARAȚIE, separații, s. f. Despărțire, separare. Învățămîntul sovietic nu lasă să se creeze un gol, să se nască separație între teorie și practică. SAHIA, U.R.S.S. 140. ◊ Separația puterilor = teză juridică și politică burgheză care susține că puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească dintr-un stat au posibilitatea de a acționa independent una de alta. Separație de patrimoniu v. patrimoniu. Separație de domiciliu = dispensă, premergătoare divorțului, prin care se acordă soților dreptul de a avea domicilii legale diferite.

SEPARAȚIE s.f. Despărțire, separare. ♦ (Jur.) Separație de bunuri = regim matrimonial în unele state, caracterizat prin păstrarea de către femeie a liberei dispuneri asupra bunurilor sale aduse în căsătorie; separația puterilor = principiu fundamental de organizare a unui stat, potrivit căruia în stat acționează trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească exercitate de organe diferite, cu drept de control reciproc. [Gen. -iei. / cf. fr. séparation, lat. separatio].

SEPARAȚIE s. f. separare. ♦ (jur.) ~ de bunuri = regim matrimonial în unele state, prin păstrarea de către femeie a liberei dispuneri asupra bunurilor sale aduse în căsătorie; ~a puterilor = principiu fundamental de organizare a statului, potrivit căruia în acesta acționează trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească, exercitate de organe diferite, cu drept de control reciproc. (< fr. séparation, lat. separatio)

separațiune sf vz separație

sepărăciune sf vz separație

separați(un)e f. despărțire.

*separațiúne f. (lat. separátio, -ónis). Acțiunea de a separa, secesiune, despărțire. Despărțenie, divorț. Jur. Separațiune de corp, starea soților care, în urma uneĭ judecățĭ și din aceleașĭ cauze ca și la divorț, trăĭesc despărțițĭ. Separațiune de bunurĭ, regim matrimonial în care soțiĭ, pin contractu de căsătorie saŭ pin judecată, îșĭ administrează averea separat (Separațiunea de corp atrage și separațiunea de bunurĭ). – Și -áție și -áre.

separație (desp. -ți-e) s. f., art. separația (desp. -ți-a), g.-d. art. separației; pl. separații, art. separațiile (desp. -ți-i-)

separație (-ți-e) s. f., art. separația (-ți-a), g.-d. art. separației; pl. separații, art. separațiile (-ți-i-)

separație s. f. (sil. -ți-e), art. separația (sil. -ți-a), g.-d. art. separației; pl. separații, art. separațiile (sil. -ți-i-)

SEPARAȚIE s. 1. despărțire, desprindere, detașare, izolare, separare. (~ lui de grup.) 2. (JUR.) despărțire, divorț, separare, (pop.) despărțenie. (~ între soți.) 3. despărțire, izolare, separare, (rar) segregare, segregație. (~ femeilor de bărbați.)

SEPARAȚIE s. 1. desprindere, detașare, izolare, separare. (~ unor așchii dintr-un material.) 2. (JUR.) despărțire, divorț, separare, (pop.) despărțenie. (~ între soți.) 3. despărțire, izolare, separare, (rar) segregare, segregație. (~ femeilor de bărbați.)