SFÂRÂI, sfârâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -ăi.

sfărăi v vz sfârâi

sfârăi v vz sfârâi

sfârâi [At: CUV. D. BĂTR. II, 455/10 / V: (înv) sfărăi, sferei, sfrâi, (reg) ~răi, spârăi / Pzi: sfârâi, (îrg) ~esc / E: sfâr + -âi] 1 vi (D. grăsimi încinse la foc, d. alimente prăjite ori fierte sau d. alte corpuri ori substanțe încinse sau încălzite în contact cu o sursă de căldură) A produce zgomote șuierătoare și repetate, de mică intensitate. 2-3 vti (Rar; pex) A (se) prăji. 4 vi (D. foc sau d. corpuri ori materii care ard) A produce pocnete mici, scurte și repetate Si: (înv) a prisni², (reg) a pârâi. 5 vi A arde repede cu pâlpâiri sau scăpări dese și cu pocnete scurte, repetate Si: (înv) a prisni², (reg) a pârâi. 6 vi (D. fus de tors, d. roți sau, pex, d. alte obiecte în mișcare) A produce un zgomot caracteristic care se repetă ritmic, determinat de viteza, de continuitatea sau de repetarea mișcării Si: (reg) prisni, prâznăi, prâznăli. 7 vi (Pex) A se mișca (sau a merge sau a funcționa etc.) foarte repde Si: (reg) prisni, prâznăi, prâznăli. 8-9 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) călcâiele (sau, rar, picioarele, piciorușele) A fugi sau a merge foarte repede. 10 vt (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) inima (sau călcâiele) (după cineva) A-i fi foarte dor de cineva. 11 vt (Pop; îae) A fi îndrăgostit de cineva. 12 vt (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) inima de dorul (a ceva) A dori foarte mult un anumit lucru. 13 vt (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) coliva în piept A fi pe moarte. 14 vt (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) inima (sau sufletul) A avea o stare de emoție, de neliniște, de teamă. 15 vi (Rar; fig; d. oameni) A se manifesta, a acționa sau a se dezlănțui sub impulsul unui sentiment puternic, al unei stări sufletești deosebite etc. 16 vi (D. păsări) A produce un zgomot caracteristic determinat de bătăi repezi din aripi (în timpul zborului) Si: a fâlfâi, (reg) a păbâi. 17 vi (D. insecte) A produce un zgomot caracteristic (în timpul zborului) Si: a bâzâi, a zâzâi, a zumzăi, (rar) a zumbăi, (pop) a bombăni, (reg) a bornăi, a vâjâi. 18 vi (D. unele insecte și d. unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuțite, scurte și repetate Si: a țârâi, a țâțâi. 19 vi (Reg; d. pisici) A toarce. 20 vi (Reg; d. cai) A sforăi . 21 vi (Reg; d. frunze) A fremăta (1). 22 vi (Rar; d. ploaie, picături de ploaie, grindină) A părâi. 23 vi (Reg; d. zăpadă) A pârâi. 24 vi (D. băuturi efervescente) A produce un fâsâit caracteristic. 25 vi (Nob; d. băuturi) A gâlgâi (1). 26 vi (Nob; d. surse naturale de apă) A susura (1).

sferei v vz sfârâi

sfrâi v vz sfârâi

SFÂRÂI, pers. 3 sfârâie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre obiecte în mișcare) A produce un zgomot ușor, caracteristic, provocat de viteza mișcării; p. ext. a se mișca, a se deplasa cu repeziciune. ◊ Expr. A-i sfârâi cuiva inima = a se zbate, a suferi (de dor, de dragoste etc.), a fi stăpânit de un sentiment puternic. A-i sfârâi cuiva călcâiele (după cineva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva. A-i sfârâi (cuiva) călcâiele = a fugi foarte repede. 2. (Despre grăsimi și despre alimente care se prăjesc) A produce un zgomot șuierător caracteristic; p. ext. a se prăji. 3. (Despre insecte) A țârâi. ♦ (Despre păsări) A zbura cu bătăi de aripi repezi. – Sfâr + suf. -âi.

SFÎRÎI, sfîrîi, vb. IV. Intranz. 1. (În special despre materii grase) A trosni ușor și continuu cînd arde sau se prăjește pe foc. Pe vatră sfîrîia, într-un hîrb de ceaun, friptura de purcel. SADOVEANU, O. I 351. Hribii, așezați pe spete și cu pîntecele-n sus, sfîrîiau pe cărbuni. HOGAȘ, M. N. 117. A luat pielea cea de porc... și a dat-o pe foc! Atunci perii de pe dînsa au început a pîrîi și pielea a sfîrîi. CREANGĂ, O. I 52. ◊ (Prin metonimie) Lumina lămpii sfîrîia, împuținată și fumegoasă. C. PETRESCU, A. 118. O lampă-ntinde limb-avară și subțire, Sfîrîind în aer bolnav. EMINESCU, O. I 52. ◊ Fig. Poate ni-ți da și ceva udeală, măria-ta, zise Setilă, că ne sfîrîie gîtlejul de sete. CREANGĂ, P. 257. ♦ A se prăji. Puse într-un hîrb de ceaun la sfîrîit slănină și bucăți afumate de porc. SADOVEANU, B. 94. 2. (Despre insecte) A produce sunete ascuțite, continue, caracteristice speciei. V. țîrîi. În ierburile care începeau să se usuce, în țepile gălbii ale miriștilor, sfîrîiau cosași. SADOVEANU, O. V 80. ◊ Fig. De pretutindeni, toate, într-un susur nedeslușit, sfîrîiau a uscăciune. HOGAȘ, M. N. 172. ♦ (Despre păsări) A mișca repede și zgomotos din aripi, producînd un sunet caracteristic. V. fîlfîi. Prepelița sări în aer și porni sfîrîind în zbor, la înălțimea omului. SADOVEANU, O. VII 82. Canarii sfîrîiau din pene și piuiau, privighetorile doineau, un papagal, sub o cupolă de sîrmă, se alinta și vorbea ca un copil! GALACTION, O. I 328. Păsările, stîrnite de cîine, izbucneau din cuiburi, sfîrîiau din aripi, mînate drept în față. C. PETRESCU, S. 27. 3. (Despre obiecte) A produce (printr-o mișcare de învîrtire continuă) un zgomot ușor. V. bîzîi. Fusul sfîrîie aspru între degetele osoase. C. PETRESCU, R. DR. 305. Sfîrîie roatele tipografiilor fără minută de odihnă. CARAGIALE, N. F. 60. Și tot toarce cloanța, toarce... Fusu-i răpide se-ntoarce, Iute-n aer sfîrîind. ALECSANDRI, P. A. 37. ◊ Expr. A-i sfîrîi cuiva inima = a i se zbate cuiva inima (de dor, de dragoste). Nu știu dacă ție îți place ori ba, dară mie îmi sfîrîie inima după dînsul. ISPIRESCU, L. 387. Cum sfîrîia fusul roții, așa-mi sfîrîia inima-n mine, de dragostea Măriucăi! CREANGĂ, A. 63. A-i sfîrîi cuiva călcîiele (după cineva) = a se îndrăgosti tare (de cineva). ◊ Tranz. fact. Cu obrazul culcat pe vioară, cu ochii închiși, își sfîrîie degetele pe strune. REBREANU, I. 11. Pe pragul casei lui Țigău, Rusanda își sfîrîia fusul grăbit între degete. POPA, V. 275. Ceasornicul din părete, sfîrîindu-și lănțișoarele cu greutăți, cîntă cucu de nouă ori. VLAHUȚĂ, O. A. III 53. ♦ A produce un zgomot ușor, continuu. Mașina se oprise pe șoseaua pustie... și motorul vibra și sfîrîia potolit. DUMITRIU, N. 272. Părintele Filip turna în pahare un vin alb, subțirel, care sfîrîia și tresărea în stropi. SADOVEANU, O. VIII 100. Iese must nou, carele sfîrîie în gură cînd îl bei. id. F. J. 554. 4. A se mișca foarte repede (dînd iluzia că produce zgomote). Era desculț, cu ițarii suflecați pînă la genunchi, și fluierele picioarelor, subțiri ca la cocostîrc, sfîrîiau. Fugea, zbura... SADOVEANU, O. VII 358. Picioarele flăcăilor sfîrîiau, spulberau ceva nevăzut. CAMIL PETRESCU, O. I 118. Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrîie În apărare. BOLINTINEANU, O. 74. ◊ Expr. Fuge (sau merge) de-i sfîrîie călcîiele = fuge foarte tare. Mergea... glonț spre acel palat minunat, de-i sfîrîiau călcîiele. POPESCU, B. II 28. – Prez. ind. și: sfîrîiesc (COȘBUC, P. II 55, NEGRUZZI, S. II 201).

A SFÂRÂI pers. 3 sfârâie intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic continuu și ascuțit (cauzat de o mișcare); a face „sfâr”. Fusul sfârâie. ◊ Fuge de-i sfârâie călcâiele fuge foarte tare. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific ușor în timpul arderii; a șâșâi. 3) (despre alimente puse la prăjit) A produce un zgomot șuierător caracteristic (cauzat de evaporarea apei aflate în aliment). 4) (despre gaze care ies sub presiune printr-un orificiu îngust) A produce un zgomot șuierător, înăbușit; a fâsâi. 5) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei; a face „sfârr-sfârr”; a țârâi. /sfâr + suf. ~âi

sfârăì v. 1. a face un sgomot ascuțit (vorbind mai ales de lichide când încep a fierbe): carnea sfârăe pe cărbuni; 2. fig. și fam. a se aprinde: a început a le sfârăi inimile unul după altul CR. [Onomatopee].

sfîrîĭ a -ĭ v. intr. (d. sfir și rudă cu vsl. svirati, sviriti, a șuiera; ngr. sfyrizo). Fac sfîr: fusu sfîrîĭe cînd se’nvirtește, apa sfîrîĭe cînd e aproape să fearbă, friptura sfîrîĭe pe grătar. Fig. Fugea de-ĭ sfîrîĭaŭ călcîĭele, fugea grozav. A-țĭ sfîrîĭ călcîĭele, a dori grozav să plecĭ. A-țĭ sfîrîĭ inima după, a ĭubi, a dori grozav.

!sfârâi (a ~) vb., ind. prez. 3 sfârâie, imperf. 3 pl. sfârâiau; conj. prez. 3 să sfârâie

sfârâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfârâi, 3 sfârâie, imperf. 3 sg. sfârâia; conj. prez. 3 să sfârâie

sfârâi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sfârâi, 3 sg. și pl. sfârâie, imperf. 3 sg. sfârâia

sfîrîi (ind. prez. 3 sg. și pl. sfîrîie)

sfârâiu, -râie 3, -râiam 1 imp.

SFÂRÂI vb. v. fâlfâi, țârâi.

SFÂRÂI vb. (Mold.) a pârâi. (Focul ~ în sobă.)

SFÎRÎI vb. (Mold.) a pîrîi. (Focul ~ în sobă.)

sfîrîi vb. v. FÎLFÎI. ȚÎRÎI.

a-i sfârâi (cuiva) călcâiele expr. a fugi foarte repede.