SILĂ, (2) sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (Înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (Înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (Înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila.

silă sf [At: COD. VOR.² 70^r/6 / Pl: ~le / E: vsl сила, cf bg сила, srb sila] 1 (Înv) Putere. 2 (Îvr; îlav) Cu (mare sau atâta) ~ sau în (sau a) ~ Cu toată puterea. 3 (Îal) Cu greutate. 4 (Înv; mpl) Minune. 5 (Înv; ccr) Armată (1). 6 (Reg; udp „de”) Mulțime de ... 7 Determinare a cuiva să facă ceva împotriva voinței sale Si: constrângere, forță, presiune, silnicie (2), violență, (înv) nevoie, potrivnicie, silință (1), silnicire (1), strânsoare, (reg) sălăbărie. 8 Faptă caracterizată prin (brutalitate și prin) nerespectarea drepturilor sau a voinței cuiva Si: constrângere, forță, presiune, silnicie (3), violență, (înv) nevoie, potrivnicie, silință (2), silnicire (2), strânsoare, (reg) sălăbărie. 9-10 (Îljv) Cu (de-a) ~la sau (rar) de(-a) ~la ori de (sau în ori cu) ~ (Care este) făcut prin abuz Si: forțat, cu forța, fără voie, în silnicie. 11 (Reg; îlav) În ~ În ciudă. 12 (Îvp; îlv) A face (cuiva) ~ A sili (1). 13 (Îvp; îal) A săvârși (împotriva cuiva) abuzuri, constrângeri. 14 (Îvp; îal) A face greutăți. 15 (Înv; îal; pex) A persecuta. 16 (Înv; îal) A silui (3). 17 (Îvr; îlv) A(-și) face ~ A se sili (4). 18 (Înv) Siluire (2). 19 (Înv) Năpastă. 20 (Îvr) Grabă mare Si: zor. 21 Stare pe care o simte cel care nu poate suporta pe cineva sau ceva Si: aversiune, dezgust, greață, îngrețoșare, repulsie, scârbă¹, (reg) scârbeală, (îvr) scârbiciune. 22 (Îlav) În (sau cu ori, înv, de) silă Fără interes. 23 (Îal) Fără plăcere. 24 (Îal) De nevoie. 25 (Îal) Din obligație. 26 (Reg; îlav) În (sau a) ~ Încet. 27-28 (Îlv) A-i fi (sau a face ori a i se face sau a produce cuiva) ~ A (se) scârbi (13-14). 29-30 (Rar; îlv) A avea ~ A (se) dezgusta (1-2). 31 (Reg; îe) A-i fi ~ (cuiva) de zile (sau și de cămașa de pe el) A fi indispus Si: plictisit.

SILĂ, sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (Înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (Înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (Înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila.

SILĂ s. f. 1. Sentiment de neplăcere, de dezgust, de scîrbă; aversiune. Avea o silă nemărginită față de președinte. VORNIC, P. 181. Nu-i umbla în minte decît un simțămînt de silă și de rușine, că se umilise degeaba în fața lui Gheorghe. POPA, V. 83. Cum, cînd ești așa de tînăr, e o glorie a spune C-ai îmbătrînit și sila de viață te răpune? VLAHUȚĂ, O. A. 68. ◊ (Cu nuanța peiorativă ștearsă) Te desfaci c-o dulce silă, Mai nu vrei și mai te lași. EMINESCU, O. I 210. ◊ Loc. adv. În silă = fără nici o plăcere sau interes; de nevoie. Am mîncat unul cîte unul, în silă, din picioare. GALAN, Z. R. 263. Calul se poticnește; îl opresc în silă. CARAGIALE, O. I 335. ◊ Expr. A-i fi cuiva silă de... (sau să...) = a simți neplăcere, dezgust, scîrbă de... (sau să...). [Am fost] jefuit de cămătarul cel sfruntat și fără milă, Nu-i rostesc mîrșavul nume: să-l rostesc îmi este silă. MACEDONSKI, O. I 9. În taina sfîntă-a liniștitei sări Mă-mpresură mîhnitele visări... Îmi spun povești frumoase de demult, Dar pare că mi-i silă să le-ascult. PĂUN-PINCIO, P. 68. A face (cuiva) silă = a inspira, a produce (cuiva) neplăcere, dezgust, scîrbă. Avem și noi, slavă domnului, cu ce primi un om în casă... În afară dacă nu ți-or fi făcînd silă cumva bucatele noastre proaste. C. PETRESCU, Î. II 170. 2. Constrîngere, forță, violență, abuz săvîrșit împotriva cuiva. Arătați-mi pașaporturile... – Cum! să fiu silit a mă dezonora, arătîndu-mi într-un așa loc numele și calitatea?... Pentru ce această silă? NEGRUZZI, S. III 124. Cum că sila asemenea a contribuit mult spre deposedarea moșnenilor și robirea lor, hrisoavele și cronicile, care împreună o mărturisesc, nu ne lasă să ne îndoim. BĂLCESCU, O. I 138. Unitatea falsă la care împărăția romană supuse prin silă lumea trebui să se sfarme. id. ib. II 11. ◊ Loc. adv. Cu (de-a sila) sau în (sau de, mai rar cu) silă = fără voie, forțat sau constrîns de altul; prin violență, prin abuz. Nu voia să iasă. L-am scos cu de-a sila. C. PETRESCU, Î. II 184. În loc să-i fi dat învățătură și educație cetățenească, [țăranul] a fost menținut cu sila în întuneric. REBREANU, R. I 40. Lumea se împarte în grupuri... unii se plimbă, vorbesc și rîd în silă, alții se tolănesc pe canapele și fotoliuri. DELAVRANCEA, S. 140. De foc te-oi feri Încît chiar de silă... Tu me-i îndrăgi. ALECSANDRI, P. P. 8. (Cu nuanța peiorativă ștearsă) El îi desfăcu cu o dulce silă scrisoarea cea mototolită din mîni. EMINESCU, N. 76. (Metaforic) Soarele abia pătrunde în silă printre niște brazi stîrciți. RUSSO, O. 135. ◊ Expr. De silă, de milă = vrînd-nevrînd; de voie, de nevoie. De silă, de milă, fu nevoit a mai aștepta încă un an, ca să facă și voia fiului... celui mijlociu. ISPIRESCU, L. 82. (Astăzi rar) A face (cuiva) silă = a săvîrși (împotriva cuiva) abuzuri, constrîngeri, violențe; a sili, a forța. Dacă nu vrea să creadă – adause Duțu – nu poți să-i faci silă. SLAVICI, O. I 390. Iubește-mă dacă-ți plac, Dacă nu, silă nu-ți fac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 47. A-și face silă = a-și impune un efort, a-și da mare osteneală; a se sili. Eu, nepotcovit, Silă mi-am făcut, Nainte-am ieșit, Fală ți-am făcut! TEODORESCU, P. P. 56. 3. (Învechit) Putere, forță. Radu puse în grab’ mîna pe vîsle și, spărgînd cu putere sila talazurilor, el se luptă voinicește, pîn’ce mica sa luntre, ocolind prăpăstiile, săltînd ușurel pe deasupra valurilor... izbuti să iasă din primejdioasa strîmtoare. ODOBESCU, S. I 144. ♦ Forță armată; oștire, oaste. Prin dimineața nedeslușită două tovărășii de steaguri au pălit mai la vale sila ismailitenilor, din două laturi. SADOVEANU, F. J. 763. Pornind la război cu o silă așa de mare și de grozavă, sparse împărăția vecinului. ISPIRESCU, L. 111. Mihai, trecînd iarăși Dunărea nimici cu totul sila lui Mustafa. ISPIRESCU, M. V. 17.

SILĂ ~e f. Sentiment sau senzație de neplăcere față de ceva sau de cineva; dezgust; repulsie; aversiune; antipatie. ◊ A-i face (sau a i se face) cuiva ~ (de ceva sau de cineva) a provoca sau a simți repulsie față de ceva sau de cineva. Cu (de-a) ~a prin constrângere; forțat. În (sau din) ~ fără nici o plăcere; fiind nevoit. [G.-D. silei] /<sl. sila

silă f. 1. putere armată: pornind la răsboiu cu o silă așa de mare și de grozavă ISP.; 2. forță, violență: unde nu încape voia, încape sila; cu de-a sila, cu forța; 3. desgust, greață: mi-e silă de dânsul. [Slav. SILA, putere, tărie].

sílă f., pl. e (vsl. bg. rus. sila. V. silesc). Constrîngere, forță, violență: a lua cu (saŭ cu de-a) sila. Forță, putere: sila luĭ Dumnezeŭ. Faptă de om puternic (Vechĭ): face șile multe (Cor.). Putere armată, oaste (Vechĭ): împăratu cu sila luĭ. Greață, dezgust, neplăcere: un roman arînd in silă4 (Al. P. P.). A-țĭ fi silă de cineva, de ceva, a nu-țĭ plăcea.

A-SILA (DE-) loc. adv. 👉 SILĂ.

silă s. f., g.-d. art. silei; (constrângeri) pl. sile

silă s. f., g.-d. art. silei; (constrângeri) pl. sile

silă s. f., g.-d. art. silei; (constrângeri) pl. sile

silă, silei gen. a.

sila (cu de-a ~) loc. adv.

cu de-a sila loc. adv.

cu de-a sila loc. adv.

SILĂ s. 1. v. dezgust. 2. constrângere, forță, silnicie, violență, (livr.) servitute, (Ban.) sălăbărie, (înv.) nevoie, potrivnicie, silință, silnicire, strânsoare, (fig.) presiune. (Bunuri obținute prin ~.)

SILĂ s. v. abuz, armată, batjocorire, duium, exces, forță, grămadă, minune, miracol, mulțime, necinstire, oaste, oștire, potop, puhoi, putere, puzderie, samavolnicie, silnicie, siluire, sumedenie, trupe, viol, violare.

SILĂ s. 1. aversiune, dezgust, greață, îngrețoșare, oroare, repulsie, scîrbă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urît, (pop. fig.) saț. (Simte o ~ de neînvins pentru orice.) 2. constrîngere, forță, silnicie, violență, (livr.) servitute, (Ban.) sălăbărie, (înv.) nevoie, potrivnicie, silință, silnicire, strînsoare, (fig.) presiune. (Bunuri obținute prin ~.)

silă s. v. ABUZ. ARMATĂ. BATJOCORIRE. DUIUM. EXCES. FORȚĂ. GRĂMADĂ. MINUNE. MIRACOL. MULȚIME. NECINSTIRE. OASTE. OȘTIRE. POTOP. PUHOI. PUTERE. PUZDERIE. SAMAVOLNICIE. SILNICIE. SILUIRE. SUMEDENIE. TRUPE. VIOL. VIOLARE.

silă (-le), s. f. – 1. (Înv.) Forță, putere, potență. – 2. (Înv.) Forțe armate. – 3. (Înv.) Minune, miracol. – 4. Forță, violență. – 5. Constrîngere. – 6. Dezgust, aversiune, scîrbă. – Mr., megl. silă. Sl. (bg.) sila „putere” (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 344). – Der. sili, vb. (a obliga, a constrînge, a forța; a presa; a viola, a asupri; a se strădui, a-și da silința; a face tot posibilul), din sl. siliti, bg. siljă; silință, s. f. (forțare, sîrguință; rîvnă); nesilit, adj. (voluntar, spontan); silitor, adj. (sîrguincios, harnic); silnic, adj. (înv., puternic; înv., autoritar, violent; constrîns, obligat; dezagreabil, penibil), din sl. silĭnikŭ; silnică, s. f. (plantă, Glechoma hederacea); silnicesc, adj. (înv., impus, obligat); silnicește, adv. (prin forță); silnici, vb. (a constrînge, a violenta); silnicie, s. f. (violență); silui, vb. (a viola), din sl. silovati, silują; siluitor, s. m. (violator); nesiluit, adj. (liber, voluntar); năsălnic, adj. (Mold., violent, brutal, nepoliticos); năsălnicie, s. f. (Mold., violență).

silă, sile s. f. muncă silnică.