SINCRONISM, (2) sincronisme, s. n. 1. Existența în același timp sau desfășurarea paralelă a două sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente; simultaneitate. ◊ Sincronism sonor = simultaneitate a înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor, în cinematografie și televiziune, realizată cu ajutorul camerei sincrone. 2. Fenomen de sincronism (1). – Din fr. synchronisme.

sincronism sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~nhr~ / Pl: ~e / E: ngr συγχρονισμός^[1], fr synchronisme] 1-2 Simultaneitate (1-2). 3 (Îs) ~ sonor Simultaneitate (2) a înregistrărilor sonore și ale imaginilor, în cinematografie sau în televiziune, realizată cu ajutorul camerei sincrone. corectat(ă)

SINCRONISM, sincronisme, s. n. Existența în același timp sau desfășurarea paralelă a două sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente; simultaneitate. ◊ Sincronism sonor = simultaneitate a înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor, în cinematografie și televiziune, realizată cu ajutorul camerei sincrone. – Din fr. synchronisme.

SINCRONISM, sincronisme, s. n. Proprietatea a două sau mai multor indicări de ceasornic, transformări sau fenomene de a fi sincrone.

SINCRONISM s.n. 1. Proprietate a unor fenomene periodice asemănătoare de a se desfășura simultan; stare a ceea ce este sincron; simultaneitate. ♦ (Cinem.) Simultaneitatea înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor. 2. Teorie susținută de Eugen Lovinescu, potrivit căreia, în epoca modernă, cultura (și toate instituțiile) unui popor se dezvoltă, prin imitație și adaptare, în strînsă interdependență cu celelalte culturi. [< fr. synchronisme].

SINCRONISM s. n. 1. proprietate a unor fenomene periodice asemănătoare de a se desfășura simultan; stare a ceea ce este sincron. ◊ (cinem.) concordanță într-un film între înregistrările sonore și cele ale imaginilor. 2. principiu derivat din teoria „imitației” a lui Gabriel Tarde, susținut de Eugen Lovinescu, potrivit căruia, în epoca modernă, cultura (și toate instituțiile) unui popor se dezvoltă, prin imitație și adaptare, în strânsă interdependență cu celelalte culturi. (< fr. synchronisme)

SINCRONISM n. Caracter sincronic; simultaneitate. /<fr. synchronisme

sincronism n. raport între două lucruri cari se fac în acelaș timp.

sinhronism sn vz sincronism

*sincronízm n. (vgr. syg-hronismós. V. ana-cronizm). Starea lucrurilor sincrone: sincronizmu a doŭă pendule. Coincidenta datelor istorice.

sincronism s. n., pl. sincronisme

sincronism s. n., (fenomene) pl. sincronisme

sincronism s. n., (fenomene) pl. sincronisme

sincronism.

SINCRONISM s. v. concomitență.

SINCRONISM s. concomitență, paralelism, simultaneitate. (~ desfășurării unor fenomene.)

SINCRONÍSM (< fr.) s. n. 1. (FIZ.) Proprietate a două sau a mai multor fenomene revolutive sau, p. ext., a unor fapte ori evenimente identice sau asemănătoare de a se petrece în același timp, având o desfășurare paralelă; simultaneitate. 2. Identitatea frecvențelor și corespondențelor fazelor explorării imaginii în două puncte ale lanțului de transmisiune a imaginii la televiziune. 3. (LIT.) Principiu derivat din teoria „imitației” a lui G. de Tarde, susținut în cultura noastră de E. Lovinescu Potrivit s., în epoca modernă, datorită multiplelor mijloace de legătură dintre popoare, cultura (și toate instituțiile) unui popor se dezvoltă prin imitație și adaptare, într-o strânsă interdependență cu celelalte culturi, ceea ce ar determina un ansamblu unitar de trăsături materiale și spirituale, un „spirit al veacului”. S. devine astfel baza teoretică a modernismului lovinescian. A fost combătut de adepții tradiționalismului.