sinter sn [At: H II, 281 / V: ~ă sf / E: tc sünter cf ngr σιτάρι „grâu”] (Dob) Varietate de grâu de primăvară.

SINTER s.n. Concrețiune. [< germ. Sinter].

SINTER s. n. concrețiune. (< germ. Sinter)

sinteră sf vz sinter

sinter s. n.

sinter s.n. (reg.) varietate de grâu de primăvară.

sinter, (engl.= sinter) dep. sedimentar sub formă de crustă sau încrustație la supr. unor soluri sau roci, apărut prin precipitare chimică din izvoare fierbinți sau din ape minerale reci. sistem depozițional (sedim.), (engl. = depositional systems) cadru natural structurat de produse (efecte cu atributele lor) și/ sau procese aflate în interacțiune, care funcționează independent și în comun. Un s.d. se caracterizează prin faciesuri d. (forme acumulative cu arhitectură specifică) și forme erozionale. La suprafața scoarței terestre se individualizează s.d. continentale (deșertic, glaciar, fluviatil, lacustru), s.d. de tranziție (deltaic, lagunar), s.d. marin-oceanice (litoral, neritic, batial, abisal). skewness (engl.), (rom.= indice de asimetrie) parametru statistic ( ) care măsoară devierea curbei cumulative de la distribuția normală în intervalele granulo-metrice corespunzătoare percentilelor de 16 și 84 și respectiv 5 și 95. S. indică astfel gradul de amestec între componenți în accepția că orice sediment este un amestec de 3 fracțiuni granulometrice. Valorile „α pozitiv” caracte-rizează sedimentele fine, iar cele „β negativ”, dep. clastice grosiere. Sin. coeficient de asimetrie.