SLUȚENIE, (2) sluțenii, s. f. 1. Faptul de a fi slut; schilodeală, infirmitate, diformitate; p. ext. urâțenie mare (fizică sau morală); hidoșenie, sluție. 2. (Concr.) Ființă schiloadă, diformă sau foarte urâtă; pocitanie, sluțitură, monstru. [Var.: (înv.) slutenie s. f.] – Sluți + suf. -enie.

sluțenie sf [At: GANE, ap. CADE / V: (pop) ~ute~ / Pl: ~ii / E: sluți + -enie] 1 Caracterul a ceea ce este slut (1) Si: diformitate (2), schilodenie, (rar) schilodeală, (înv) sluție (1). 2 (Ccr) Ființă slută (1) Si: monstru, pocitanie, pocitură¹, schimonositură, sluțitură (1), (pop) potcă¹, stropșitură, (îvr) sluțire (3), (reg) snăhoadă, znamenie. 3 Caracterul a ceea ce este slut (5) Si: hâdoșenie (1), poceală, schilodenie, urâciune, urâțenie, (rar) schilodeală, (pop) hâzenie (1), (înv) grozăvenie, sluție (3), sluticiune. 4 (Ccr) Ființă slută (5) Si: hâdoșenie (3), monstru, pocitanie, pocitură¹, schimonositură, sluțitură (2), urâciune, urâțenie, (rar) schilodenie, (pop) hâzenie (3), potcă¹.

SLUȚENIE, sluțenii, s. f. Faptul de a fi slut; schilodeală, infirmitate, diformitate; p. ext. urâțenie mare (fizică sau morală); hidoșenie, sluție. ♦ (Concr.) Ființă schiloadă, diformă sau foarte urâtă; pocitanie, sluțitură, monstru. [Var.: (înv.) slutenie s. f.] – Sluți + suf. -enie.

SLUȚENIE, sluțenii, s. f. Faptul de a fi slut, înfățișare urîtă, urîțenie. Nu i-a mai luat seama... și la sluțenia chipului. CARAGIALE, la CADE. La ce grad de sluțenie aduce pe femei patima jocului. ALECSANDRI, S. 136. ◊ (Cu o determinare care intensifică ideea) Uită-te la mine... nu-s sluțenia pămîntului. SADOVEANU, O. VII 35. ♦ (Concretizat) Ființă urîtă; pocitanie. Da ce crezi că-s prost să mă mai uit la toate sluțeniile? DUNĂREANU, CH. 157. Se uită mai cu luare-aminte și vede sus o babă, sluțenie mare, legănîndu-se pe picioare. ȘEZ. I 151. – Variantă: slutenie (ISPIRESCU, L. 47) s. f.

SLUȚENIE ~i f. 1) Caracter slut; urâțenie. 2) Ființă sau lucru slut; urâțenie. /a sluți + suf. ~enie

sluțenie f. urăciune.

sluțénie f. (d. slut). Defectu de a fi slut, uricĭune. Persoană slută: cine-ĭ sluțenia asta? – Și -ténie (Isp.).

slutenie sf vz sluțenie

sluțenie (desp. -ni-e) s. f., art. sluțenia (desp. -ni-a), g.-d. art. sluțeniei; (ființe) pl. sluțenii, art. sluțeniile (desp. -ni-i-)

sluțenie (-ni-e) s. f., art. sluțenia (-ni-a), g.-d. art. sluțeniei; (ființe) pl. sluțenii, art. sluțeniile (-ni-i-)

sluțenie s. f. (sil. -ni-e), art. sluțenia (sil. -ni-a), g.-d. art. sluțeniei; (ființe) pl. sluțenii, art. sluțeniile (sil. -ni-i-)

SLUȚENIE s. 1. v. urâțenie. 2. v. monstru.

SLUȚENIE s. 1. diformitate, hîdoșenie, poceală, urîciune, urîțenie, (rar) sluție, (pop.) hîzenie, (înv.) grozăvie. (~ unui om.) 2. (concr.) hîdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțitură, urîciune, urîțenie, (pop.) hîzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Ce e ~ asta?)

Sluțenie ≠ frumusețe