SLUJITOR, -OARE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor.

slujitor, ~oare [At: CORESI, EV. 31 / Pl: ~i, ~oare / E: sluji + -tor] 1-2 a, smf (Asr) Servitor (1). 3 smf (Asr; cu determinări care precizează sensul) Apelativ pentru specialiști, profesioniști în diferite domenii. 4 smf (Reg; îs) ~ de masă Paharnic la nuntă. 5-6 smf (Reg; rar; spc) Om (sau femeie) de serviciu. 7 sm (De obicei cu determinările „al altarului”, „bisericesc” etc.) Preot. 8 sm (Îvr; fig) Satelit (8). 9 sm (Înv) Oștean, călare sau pedestru, în slujba domnului țării, a unui boier etc. în evul mediu românesc 10 sm (Înv) Ostaș de țară în secolele XVI-XVIII. 11 smp (Înv; spc) Corp de oaste al călăreților și dorobanților. 12 sm (Îrg) Jandarm. 13 sm (Înv) Subaltern al marilor dregători domnești așezat la sate ca om (țăran) liber în evul mediu românesc. 14 sm (Înv; pex) Funcționar al statului feudal.

SLUJITOR, -OARE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. (Astăzi rar) Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor.

SLUJITOR, -OARE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. (Astăzi rar) Persoană care slujește; servitor, slugă. Slujitoarele începură a aduce friptură rece de vițel. VORNIC, P. 228. Le rînduia singură în cămară, avînd subt mîna ei cîteva slujitoare și roabe de credință. SADOVEANU, Z. C. 108. A fost odată un vînător care, de cîte ori mergea la vînătoare, avea obicei să ia cu dînsul pe slujitorul său. ODOBESCU, S. III 44. ◊ Fig. S-au creat mentalități diferite între capitală și provincie la slujitorii scenelor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 107, 10/1. 2. (Învechit) Oștean (călare sau pedestru) în slujba domnului țării sau a unui boier. Orheianu se arătă în uliță, urmat de slujitorii lui înarmați. SADOVEANU, O. VII 168. ♦ Reprezentant înarmat al stăpînirii, poteraș, jandarm. La tîrg dac-am ajuns... Slujitori m-a-mpresurat Frumușel că m-a legat Și pe Șalga mi-a luat, C-a fost iapă de furat. TEODORESCU, P. P. 691.

SLUJITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) înv. Persoană angajată pentru a sluji cuiva, îndeplinind anumite munci. 2) fig. Persoană care lucrează cu devotament într-un domeniu de activitate. ~ al artei. /a sluji + suf. ~tor

slujitor m. 1. servitor; 2. od. călăraș, dorobanț: o ceată de slujitori.

slujitór, -oáre s. Rar. Care slujește. S.m. Sec. 18. Ostaș cu leafă. Sec. 19. Dorobanț, jandarm, grănicer saŭ agent vamal, aĭ căror căpitanĭ se alegeaŭ de ispravnic dintre mazilĭ, postelniceĭ, neamurĭ și boierinașĭ (La 1830, s’a înființat în Moldova corpu slujitorilor, însărcinațĭ cu paza granițeĭ, cu poliția interioară și cu paza vămilor și poliția exterioară. Eĭ eraŭ pedeștrĭ și călărĭ). V. cordunaș și potecaș.

slujitor s. m., pl. slujitori

slujitor s. m., pl. slujitori

slujitor s. m., pl. slujitori

SLUJITOR s. v. om de serviciu, servitor, slugă, viteaz.

slujitor s. v. OM DE SERVICIU. SERVITOR. SLUGĂ. VITEAZ.