slăbie¹ sf [At: F (1888) 278 / Pl: (rar) ~ii / E: slab + -ie] 1 (Îvp) Slăbiciune (1). 2 (Reg) Anemie. 3-5 (Înv) Slăbiciune (8-10). 6 (Îvr) Slăbiciune (17). 7 (Reg) Sărăcie (11).

slăbie² sf [At: JAHRESBER, III, 326 / Pl: ~ii / E: slab + -ie cf slabină, slabiță] 1 (Ban; la animale) Slăbină (1). 2 (Ban; la oameni) Șold¹. 3 (Reg; la oameni; lpl) Abdomen.

SLĂBIE, slăbii, s. f. (Învechit și arhaizant) Slăbiciune (1). Acest Basarab Laiotă era ajuns la bătrîneță și slăbie, totuși pofta stăpînirii stăruia în el neînduplecată. SADOVEANU, F. J. 386. Și-i era necaz De slăbia de-astăzi, ca de-o făcătură. COȘBUC, P. I 252. Cui îi plac bătrînețele și slăbia? MARIAN, O. I 52. Cînd cineva e bolnav... are vărsături și o slăbie în tot trupul. ȘEZ. I 15.

SLĂBIE, slăbii, s. f. (Pop.) Slăbiciune. – Din slab + suf. -ie.

sclăbie² sf vz slăbie^[1]

SLĂBIE s. v. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, secătuială, sfârșeală, slăbiciune, sleire, surmenaj, surmenare, șold, vlăguire.

slăbie s. v. EPUIZARE. EXTENUARE. ISTOVEALĂ. ISTOVIRE. SECĂTUIALĂ. SFÎRȘEALĂ. SLĂBICIUNE. SLEIRE. SURMENAJ. SURMENARE. ȘOLD. VLĂGUIRE.

slăbie², slăbii, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale și scobită a corpului, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert, flămânzare. 2. fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului omenesc, corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul; articulația femurului cu osul iliac; șold. 3. (la oameni; la pl.) abdomen.

slăbie¹, slăbii, s.f. (înv.) 1. (pop.) slăbiciune, debilitate fizică. 2. (reg.) anemie. 3. lipsit de tărie morală, de energie și de fermitate în acțiuni. 4. deprindere rea, cusur, defect, meteahnă, nărav, patimă, viciu. 5. (reg.) lipsă (de avere), nevoie, neavere, sărăcie.