SLĂBĂNOG, -OAGĂ, slăbănog, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens noli-tangere). – Din bg. slabonoga.

slăbănog, ~oagă [At: VARLAAM, C. 38 / V: (reg) ~noc~ a, ~nov sm, ~bon~ a, slobon~ a, slobonov sm, scl~, zl~ a / Pl: ~nogi, ~oage / E: bg слабонога] 1-2 smf, a (Îrg) (Om) paralitic. 3-4 smf, a (Pgn) (Om) bolnav. 5-6 smf, a (Pgn) (Om) infirm. 7 sm (Îs) Duminica (sau sâmbăta) ~ului Sărbătoare creștină care se prăznuiește în a treia duminică (sau sâmbătă) după Paști. 8-13 a, smf Slab (1-2, 6-7, 8-9). 14-15 a Slab (13, 55). 16 a (Reg; d. urechi; îf sclăbănog) Clăpăug. 17 a (Îvr; d. corzi, d. arcuri etc.) Destins² (5). 18-19 smf, a (Îrg) (Om) sărac. 20-21 smf, a (Rar) (Om) prostănac. 22 sm, rar, sf Plantă din familia balsaminaceelor, cu tulpina suculentă și cu frunze ovale, care se strâng la atingere, cu flori galbene, punctate în interior cu roșu, cu fructul o capsulă care explodează la maturitate, folosită în medicină, mai ales ca laxativ sau diuretic Si: (reg) brăduleț, brie, calapăr, iadeș, ploponog, răchițele, buruiana-celor-slabi, iarbă-roșie (Impatiens noli-tangere). 23 sm (Bot; reg; șîc ~ de câmp) Trepădătoare (Mercurialis annua). 24 sm (Bot; reg; șîc slobonov de câmp) Brei (Mercurialis perennis). 25 sm (Bot; reg) Cârcel (Ephedra distachya). 26 sm (Bot; reg) Jale (Salvia pratensis). 27 sm (Bot; reg) Buruiana viermilor (Polygonum mite). 28 sm (Bot; Mun) Buberic (Scrophularia nodosa). 29 sm (Bot; reg; îf slobonog) Busuioc sălbatic (Galinsoga parviflora). 30 sm (Bot; reg) Coada-calului (Equisetum arvense).

SLĂBĂNOG, -OAGĂ, slăbănogi, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens nolitangere). – Din bg. slabonoga.

SLĂBĂNOG², -OAGĂ, slăbănogi, -oage, adj. (Despre ființe) 1. Slab la trup; uscățiv. Omul, cocoșat pe capră, atinse spinarea udă și slăbănoagă a calului din dreapta. DUMITRIU, N. 80. Un furier slăbănog și un majur cărunt desfăceau o ladă cu registre. CAMILAR, N. I 78. Sida o cheamă pe nevasta lui Minică și cam pînă la brîu îi ajunge bărbatului cu creștetul. E o femeie slăbănoagă. STANCU, D. 86. ◊ (Substantivat, adesea precedînd un substantiv sau un pronume pe care îl determină și de care e legat prin prep. «de») Dacă fabrica aceasta ar fi a muncitorilor, dacă ea ar fi organizată după legi proletare, slăbănogul acesta de Bozan ar înnebuni și lustrul bielei lui ar întrece soarele. SAHIA, N. 31. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil, slab. Era cam slăbănog, dar în ochii voștri se-nfățișa viteaz. PAS, Z. I 103. Se legăna în mers ca o trestie bolnăvicioasă, fără vlagă, slăbănoagă. REBREANU, I. 54. Părintele Ghermănuță, cu înseși slăbănoagele și muritoarele sale mîini își clădise chilia. HOGAȘ, M. N. 136. Să-mi lucrez racla cu mîna mea astă slăbănoagă și să mă așez singurel într-însa. CREANGĂ, P. 319. ♦ Slab de minte. Poate că-i căzuse scump bunicii nenea Dumitrache, fiindcă era slăbănog, prostovan. STANCU, D. 6. 3. (Învechit) Infirm, olog, paralizat.

SLĂBĂNOG² ~oagă (~ogi, ~oage) și substantival 1) (despre persoane) Care este deosebit de slab la trup. 2) (despre ființe) Care este lipsit de putere fizică; neputincios; bicisnic. /<bulg. slabonoga

slăbănog a. cam slab. ║ m. (slobonog), plantă ale cării frunze se strâng când le atingem (Noli me tangere) [Bulg. SLABONOGA, lit. slab de picioare].

slăbănóg, -oágă adj. (vsl. slabŭ, slab, și noga, picĭor. V. coto- și pinte-nog, picĭoroange). Debil, slab. S. m. (bg. slabonoga). O plantă eŭforbiacee numită și slobonog și -ov (V. mercurială). Altă plantă, din familia balsamineĭ (V. balsamină). V. schilod.

sclăbănog, ~oagă a vz slăbănog

slăbănoc, ~oacă a vz slăbănog

slăbănov sm vz slăbănog

slăbonog, ~oagă a vz slăbănog

slobonog, ~oagă a vz slăbănog

slobonov sm vz slăbănog

zlăbănog, ~oagă a vz slăbănog

slobonog m. Bot V. slăbănog.

slobonóg și -óv m. Slăbănog (o plantă).

slăbănog adj. m., s. m., pl. slăbănogi; adj. f., s. f. slăbănoagă, pl. slăbănoage

slăbănog adj. m., s. m., pl. slăbănogi; adj. f., s. f. slăbănoagă, pl. slăbănoage

slăbănog adj. m., s. m., pl. slăbănogi; f. sg. slăbănoagă, pl. slăbănoage

SLĂBĂNOG adj. v. coborât, domol, încet, lin, molcom, potolit, scăzut, scoborât, slab, stins.

SLĂBĂNOG adj., s. I. 1. adj. v. slab. 2. adj. v. debil. 3. adj. costeliv, jigărit, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, slab, uscat, uscățiv, (rar) uscăcios, (înv. și reg.) mârșav, rău, sec, secățiu, secățiv, (reg.) ogârjit, (Mold. și Transilv.) pogârjit. (Vită ~oagă.) 4. adj., s. v. neputincios. II. s. (BOT.) 1. (Impatiens nolitangere) (reg.) brăduleț, brie, calapăr, iadeș, ploponog, răchițele (pl.), slobonov, buruiana-celor-slabi, iarbă-roșie. 2. (Ephedra distachya) cârcel.

SLĂBĂNOG adj., s. v. calic, infirm, invalid, necăjit, nevoiaș, olog, paralitic, sărac, sărman, schilod.

slăbănog adj., s. v. CALIC. INFIRM. INVALID. NECĂJIT. NEVOIAȘ. OLOG. PARALITIC. SĂRAC. SĂRMAN. SCHILOD.

SLĂBĂNOG adj., s. I. 1. adj. slab, slăbit, tras, uscățiv, (rar) slăbănogit, (pop.) pierit, (reg.) mîrcav, mîrced, (înv.) mișel, (fig.) supt. (~ la față.) 2. adj. debil, delicat, firav, fragil, gingaș, pirpiriu, plăpînd, prizărit, sfrijit, slab, slăbuț, șubred, (pop.) pițigăiat, (înv. și reg.) mîrșav, ticălos, (reg.) gubav, morînglav, (Mold. și Transilv.) sighinaș, (Mold. și Olt.) șiștav. (Un copil ~; o constituție ~.) 3. adj. costeliv, jigărit, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, slab, uscat, uscățiv, (rar) uscăcios, (înv. și reg.) mîrșav, rău, sec, secățiu, secățiv, (reg.) ogîrjit, (Mold. și Transilv.) pogîrjit. (Vită ~.) 4. adj., s. incapabil, necapabil, neputincios, prăpădit, (rar) impotent, (pop.) becisnic, nemernic, nevoiaș, nevolnic, (înv. și reg.) sec, ticălos, (prin Munt. și Olt.) sfoiegit, (înv.) mișel, neputernic, neputinte, secat. (E un biet om ~.) II. s. (BOT.; Impatiens noli-tangere) (reg.) brăduleț, brie, calapăr, iadeș, ploponog, răchițele (pl.), slobonov, buruiana-celor-slabi, iarbă-roșie.

slăbănog adj. v. COBORÎT. DOMOL. ÎNCET. LIN. MOLCOM. POTOLIT. SCĂZUT. SCOBORÎT. SLAB. STINS.

Slăbănog ≠ grăsan, tare, vânjos, vânos, voinic, zdravăn

SLOBONOV s. v. brei, slăbănog.

slobonov s. v. BREI. SLĂBĂNOG.

slobonog, slobonogi, s.m. (reg.) plantă ale cărei frunze se strâng când le atingem.