smirnă² sf [At: PSALT. 87 / V: (îvp) zm~, (reg) smer~, zmer~ / Pl: ~ne / E: vsl смиръна, ngr σμύρύα] 1 Rășină extrasă din scoarța unui arbore exotic (Styrax benzoin) care, prin ardere, răspândește un miros plăcut caracteristic și care se întrebuințează în medicină, în parfumerie, în ceremoniile religioase și la îmbălsămare Si: benzoe, (înv) miră. 2 (Prc) Miros plăcut și puternic de smirnă² (1). 3 (Reg) Tămâie. 4 (Bot; reg) Granat (Chrysanthemum parthenium). 5 (Bot; reg) Calapăr (Chrysanthemum balsamita). 6 (Bot; reg) Năfurică (Artemisia annua). 7 (Bot; reg; îc) ~-de-grădină Tămâiță (Chenopidum botrys).

SMIRNĂ² s. f. Rășină aromatică extrasă din scoarța unui arbore exotic (Styrax benzoin), care arde răspîndind un miros plăcut; are întrebuințări în medicină, în parfumerie, la unele ceremonii religioase etc. Munții Galileii, de unde curge smirnă și tămîie. SEVASTOS, N. 194. Și fumul majestuos De smirnă, de tămîie, din vasele divine, Se urcă către tîmplă în nour luminos. EMINESCU, O. IV 55.

SMIRNĂ ~e f. Rășină extrasă din scoarța unui arbore exotic, care arde răspândind un miros specific, având diverse întrebuințări (în medicină, parfumerie, la ceremoniile religioase). [G.-D. smirnei] /<ngr. smirna, sl. smirina

smirnă f. suc alburiu foarte compact, cu gust dulce și balsamic, arde răspândind un miros plăcut: smirna e întrebuințată în medicină și in ceremoniile bisericești. [De origină slavo-greacă].

smírnă și zmírnă f. fără pl. (ngr. și vgr. smýrna și mýrra; vsl. smirŭna, zmirúna, rus. smirna). Rășina scoasă pin inciziunĭ din coaja copaculuĭ stýrax benzoin, care crește pe șesurile și malurile rîurilor din insulele Sonde (Ĭa e un suc albicĭos foarte compact care se solidifică la aer și-șĭ ĭa o coloare cafenie împestrițată cu alb. Are un gust dulce și balsamic, arde răspîndind un miros foarte plăcut șl mulțĭ vaporĭ de acid benzoic și se disolva în alcool și eter. Calitatea eĭ variază după modu extrageriĭ și preparăriĭ și după etatea și originea copaculuĭ. În med. se întrebuințează contra inflamațiunilor cronice ale căilor respiratoriĭ ș. a. În biserică se afumă cu ĭa și se consideră maĭ prețioasă de cît tămîĭa). V. stirac.

smernă sf vz smirnă²

zmernă sf vz smirnă²

zmirnă sf vz smirnă²

zmírnă, V. smirnă.

smirnă² s. f., g.-d. art. smirnei

smirnă² s. f., g.-d. art. smirnei

smirnă s. f., g.-d. art. smirnei; pl. smirne

smirnă

smirnă, -nei gen. a.

SMIRNĂ s. v. granat, spilcuță, tămâie.

SMIRNĂ s. benzoe, (înv.) miră. (~ servește ca esență în parfumerie.)

SMIRNĂ s. benzoe, (înv.) miră. (~ servește ca esență în parfumerie.)

smirnă s. v. GRANAT. SPILCUȚĂ. TĂMÎIE.

smirnă s. f. – Benzoe, rășină a arborelui Styrax benzoi. – Var. zmirnă. Gr. σμύρνα, parțial prin sl. smirna, smirŭna (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 135).