soclu sn [At: FM (1846), 71²/14 / V: (rar) țo~ / Pl: ~ri / E: fr socle, it zoccolo] 1 Partea inferioară, de obicei ieșită în afară, a unei clădiri, a unui grilaj de fier etc. 2 Suport din marmură, din piatră, din beton etc., care susține o coloană, o statuie, un obiect ornamental etc. Si: piedestal, postament. 3 Obiect care servește la susținerea unei piese, a unui sistem tehnic etc. Si: bază, postament, suport. 4 (Teh) Parte componentă de contact a siguranțelor unipolare cu filet și a siguranțelor tubulare. 5 (Teh) Parte constitutivă a becurilor care servește la fixarea acestora în dulie. 6 (Teh) Piesă din material izolant prin intermediul căreia se fixează tuburile electronice de șasiul aparatelor la care sunt montate. 7 (Ggf; șîs ~ continental) Zonă a uscatului afundată sub apele mării, până la adâncimea de circa 200 m. 8 (Ggf; îs) ~ cristalin Pătură granitică reprezentată prin roci metamorfice și magmatice vechi, acoperite de cele mai multe ori de depozitele sedimentare ale stratisferei.

SOCLU, socluri, s. n. 1. Suport, postament de piatră, de marmură sau de beton, care susține o coloană, o statuie etc. În mijlocul pieței, deasupra soclului ghilotinii unde în vremea țarismului erau executați revoluționarii, s-au așezat acum figurile a cinci muncitori puternici, din bronz. SAHIA, U.R.S.S. 27. Aveam încredere în oameni... și în domnii de piatră și de bronz de pe socluri. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. 290. Sfincși pe socluri de-alabastru, așezați pe două rînduri... S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. MACEDONSKI, O. I 103. ♦ Partea de metal a unei lămpi cu incandescență, care se fixează în dulie. ♦ Piesă prin intermediul căreia se fixează tuburile electronice de șasiul aparatelor în care sînt montate. 2. Partea de jos (de obicei ieșită în afară) a unei clădiri, a unui grilaj de fier etc. V. temelie.

SOCLU s.n. 1. Postament, picior de susținere, suport pentru o coloană, o statuie etc. ♦ Soclu continental = zonă a uscatului afundată cu pantă lină sub apele mării pînă la adîncimea de circa 200 m. 2. Partea metalică a unui bec electric, care se fixează în dulie. 3. Partea de jos a unei clădiri, a unui grilaj etc. [< fr. socle, cf. it. zoccolo].

SOCLU s. n. 1. partea de jos a unei clădiri, a unui grilaj etc. 2. suport, postament care susține o coloană, o statuie etc. ◊ soclu continental = zonă a uscatului afundată cu pantă lină sub apele mării până la adâncimea de circa 200 m. 3. partea metalică a unui bec electric, care se fixează în dulie. (< fr. socle)

SOCLU ~ri n. 1) Bază pe care se fixează o statuie sau alt obiect decorativ; piedestal; postament. 2) Bază a unui edificiu. 3) Parte de metal a unui bec electric, care se înșurubează în dulie. [Sil. so-clu] /<fr. socle

soclu n. piedestal de vas, bust, statuă: soclu de marmoră (= fr. socle).

*sóclu n., pl. urĭ. (fr. socle, d. it. zóccolo, a.î.). Suportu unuĭ vas, uneĭ coloane, uneĭ statuĭ ș. a. V. temelie, piedestal.

țochel^[1] sn vz soclu

țoclu sn vz soclu

țoglu¹ sn vz soclu

soclu (desp. so-clu) s. n., art. soclul; pl. socluri

soclu (so-clu) s. n., art. soclul; pl. socluri

soclu s. n. (sil. -clu), art. soclul; pl. socluri

SOCLU s. 1. piedestal, postament. (~ al unui bust.) 2. bază, postament, suport. (Un laminor fixat pe un ~.) 3. (CONSTR.) (înv.) prag. (~ la un pod.)

SOCLU s. 1. piedestal, postament. (~ al unui bust.) 2. bază, postament, suport. (Un laminor fixat pe un ~.) 3. (CONSTR.) (înv.) prag. (~ la un pod.)