socoată sf [At: ARITM. (1805) / V: (înv) socot / Pl: ~te, ~oți / E: pvb socoti] 1 (Îrg) Socoteală (4). 2 (Ban; Trs) Notă. 3 (Înv) Judecată. 4 (Înv) Chibzuință (3). 5 (Înv) Socoteală (24). 6 (Îe) A-și da cu ~ta A crede (19). 7 (Îae) A presupune. 8 (Înv) Hotărâre (4). 9 (Pop) Plan. 10 (Pop) Intenție.

SOCOATĂ, socoate, s. f. (Transilv.) 1. Calcul, socoteală (1). Socoata vremii-n ore, minute și secunde, – Întîiul ornic, – cine le-a născocit? IOSIF, T. 161. ♦ Notă de plată într-un local de consumație. De ce nu plătești socoata? întreabă împăratul. RETEGANUL, P. IV 10. 2. Părere, idee. ◊ Expr. A-și da cu socoata = a-și spune părerea, a crede că... 3. Grijă, considerație. Mîndra n-are socoată Că, iubitul dintr-o dată, Azi i-e inima stricată. HODOȘ, P. P. 126.

SOCOATĂ, socoate, s. f. (Reg.) 1. Socoteală, calcul. ♦ Nota de plată într-un local de consumație. 2. Părere, idee. ◊ Expr. A-și da cu socoata = a-și spune părerea, a crede că... 3. Grijă, considerație. – Postverbal al lui socoti.

socoátă (oa dift.) f., pl. e (d. socotesc). Trans. Mold. Socoteală, calcul: făcea mereu socoata (Agrb. Înt. 182).

socot sm vz socoată

SOCOATĂ s. v. calcul, chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, opinie, părere, punct de vedere, raționament, rațiune, socoteală, socotință, tact.

socoată s. v. CALCUL. CHIBZUIALĂ. CHIBZUINȚĂ. CHIBZUIRE. CUMINȚENIE. CUMPĂT. CUMPĂTARE. ÎNȚELEPCIUNE. JUDECATĂ. MĂSURĂ. MINTE. MODERAȚIE. OPINIE. PĂRERE. PUNCT DE VEDERE. RAȚIONAMENT. RAȚIUNE. SOCOTEALĂ. SOCOTINȚĂ. TACT.