spartan, ~ă [At: NICOLAU, P. 25/25 / V: (îvr) ~ten / Pl: ~i, ~e / E: np Sparta + -an] 1 smf Persoană care făcea parte din populația vechiului polis Sparta Si: (rar) spartiat (1). 2 smp Populație care trăia în vechea Spartă Si: (rar) spartiat (2). 3-4 a Care aparține Spartei sau populației ei Si: (rar) spartiat (4-5), (înv) spatanicesc (1-2), (îvr) spartanic (1-2). 5-6 a Privitor la Sparta sau la populația ei Si: (rar) spartiat (6-7), (înv) spartanicesc (3-4), (îvr) spartanic (3-4). 7 a În felul spartanilor (2) Si: (rar) spartiat (8), (înv) spartanicesc (5), (îvr) spartanic (5). 8 a Originar din Sparta Si: (rar) spartiat (9), (înv) spartanicesc (6), (îvr) spartanic (6). 9 a (Liv; fig; pex) Sever (1). 10 smf (Liv; fig; pex) Persoană cu concepții și moravuri austere.

SPARTAN², -Ă, spartani, -e, s. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta; fig. persoană cu moravuri austere. Rabdă ca o spartană dorul de mumă cu cea mai mare rezignație. GHICA, A. 719.

SPARTAN, -Ă adj. Propriu spartanilor; aspru, sever. // s.m. și f. 1. Locuitor al Spartei, spartiat. 2. (Fig.) Om auster, cu moravuri severe. [Cf. Sparta – oraș în Grecia antică].

SPARTAN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Sparta. II. adj. propriu spartanilor. ◊ (fig.; și s.) aspru, sever, auster. (< lat. spartanus, it. spartano)

SPARTAN¹ ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) ist. Persoană care făcea parte din populația orașului Sparta. 2) fig. Persoană care îndură lipsuri de bună voie. /Sparta n. pr. + suf. ~an

Spartan a. ce ține de Sparta. ║ m. 1. locuitor sau cetățean din Sparta; 2. fig. om cu moravuri foarte austere.

sparten, ~ă smf, a vz spartan

spartan adj. m., s. m., pl. spartani; adj. f., s. f. spartană, pl. spartane

spartan adj. m., s. m., pl. spartani; adj. f., s. f. spartană, pl. spartane

spartan s. m., adj. m., pl. spartani; f. sg. spartană, g.-d. art. spartanei, pl. spartane