spontaneitate sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA 279/4 / P: ~ne-i~ / Pl: ? / E: fr spontanéité] 1-2 Însușirea de a fi spontan (1-2). 3 Capacitatea de a reacționa cu rapiditate la ceva. 4 Promptitudine în acțiuni, în comportări etc. 5 Degajare.

SPONTANEITATE s. f. Însușirea de a fi spontan; vioiciune, promptitudine. Frumusețea ei era toată spontaneitate și mișcare. CAMIL PETRESCU, U. N. 206. Își cheltuiesc o bună parte din energia și spontaneitatea minții lor crude pe tipicurile pedante, pe formulele goale ale unei învățături artificiale. VLAHUȚĂ, O. AL. II 31.

SPONTANEITATE s.f. Însușirea a tot ceea ce este spontan. ♦ Vioiciune, promptitudine. [Pron. -ne-i-. / cf. fr. spontanéité].

SPONTANEITATE s. f. însușirea de a fi spontan; spontaneism. ◊ vioiciune, promptitudine. (< fr. spontanéité)

SPONTANEITATE f. Caracter spontan. [G.-D. spontaneității; Sil. -ne-i-] /<fr. spontaneité

spontaneitate f. caracterul celor spontane.

*spontaneitáte f. (d. spontaneŭ; fr. -néite). Calitatea de a fi spontaneŭ, de a face lucrurĭ fără să te silească nimenĭ: spontaneitatea unuĭ copil.

spontaneitate (desp. -ne-i-) s. f., g.-d. art. spontaneității

spontaneitate (-ne-i-) s. f., g.-d. art. spontaneității

spontaneitate s. f. (sil. -ne-i-), g.-d. art. spontaneității

SPONTANEITATE s. v. naturalețe.

SPONTANEITATE s. degajare, dezinvoltură, firesc, naturalețe, simplitate, (livr.) nonșalanță, (rar) natural, (înv.) naturalitate. (O mare ~ în comportarea cuiva.)