16 definiții pentru spurca
din care- explicative (7)
- morfologice (3)
- relaționale (4)
- etimologice (1)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SPURCA, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.
SPURCA, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de dante
- acțiuni
spurca [At: COD. VOR.2 62r/14 / Pzi: spurc / E: ml spurcare] 1 vt (Îvp) A murdări cu excremente sau urină. 2 vt (Fig; pgn) A (se) întina. 3 vt (Mai ales în concepțiile religioase) A (se) pângări lucruri considerate sacre. 4 vr (Îvp) A-și evacua excrementele sau urina (murdărindu-se sau murdărind în jur). 5 vt (Pop; c. i. veselă sau mâncăruri gătite, apă potabilă sau surse de apă) A atinge de ceva murdar, scârbos etc., făcându-l impropriu pentru utilizare sau consum. 6-7 vtr (Fig) A deveni sau a face să devină impur prin atingerea, ingurgitarea etc. unor lucruri scârboase, murdare ori considerate impure. 8 vt A degrada prin amestec cu o substanță străină. 9 vt (Îvp; fig) A (se) înjura. 10 vt (Îvp; fig) A (se) batjocori. 11 vr (Înv) A se împreuna. 12 vt A silui. 13 vt A necinsti. 14 vt (Înv; îe) A ~ patul cuiva A avea relații sexuale cu soția sau amanta tatălui ori cu alte femei care sunt rude apropiate. 15 vr (În practica creștină) A mânca de dulce în timpul postului Si: a (se) pângări. 16 vt (C. i. zile de post) A încălca prescripțiile bisericii referitoare la zilele de post. 17 vt (Îc) ~că-miercuri Persoană care nu ține posturile Si: (pop) letin. 18 vt (Pex; îac) Păgân. 19 vr (Pfm; fig) A se deprinde cu sau la ceva nepermis Si: (fam) a se dedulci (1), a se nărăvi. 20-21 vtr (Pop) A gusta sau a face pe cineva să guste în cantitate foarte mică. 22 vt (În credințele populare; d. cuc, d. pupăză sau d. alte păsări cântătoare ori d. animale nou-născute) A face să nu-i meargă bine toată ziua (sau tot anul) cuiva care a auzit cucul, pupăza etc. cântând sau a văzut animale nou-născute. 23 vt (Pop) A atinge în treacăt. 24 vi (Pop; îe) Nici nu ~că pe lângă ... Nici nu seamănă cu... 25 vi (Reg; la jocurile de copii) A greși (1). 26 vt (Îe) A o ~ A eșua într-o acțiune. 27 vt (Îae) A fugi (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SPURCA, spurc, vb. I. 1. Tranz. A murdări, a mînji (acoperind de murdării, umplînd cu mirosuri urîte). Descalță-te, mă, că spurci straiele alea! DUMITRIU, N. 163. Cracatița (= caracatița) mirosea, firește, a cracatiță, dar mirosea grozav... – Cucoane, da-mi spurcă trăsura, să iertați! răsuflă birjarul nemaiputînd să rabde. IBRĂILEANU, A. 121. ♦ Refl. A-și lepăda excrementele sau urina. Se spurcă în nădragi de frică. DUMITRIU, N. 95. 2. Tranz. Fig. A pîngări, a profana, a prihăni. Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o. EMINESCU, O. I 24. De cînd pe-acest pămînt Trădarea neagră calcă și spurcă pragul sfînt Al ospeției. ALECSANDRI, T. II 106. Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sîngele cel pîngărit a unui tiran ca tine. NEGRUZZI, S. I 164. ◊ Refl. Vasilică, te-ai dat cu năpîrca de Eftimie, te-ai spurcat cu banii lui. DUMITRIU, N. 238. ♦ A înjura. Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodorind măscări. Se lega mai ales de femei, pe care le spurca. PAS, Z. I 146. Dar du-te, – doamne, iartă-mă, că acuși era să zic, – du-te să nu te spurc. RETEGANUL, P. I 21. 3. Tranz. (Cu privire la alimente) A face să nu mai poată fi mîncat (provocînd scîrbă); (cu privire la vase) a face inutilizabil pentru de-ale mîncării. Umblă mai cu chibzuială! Nu-mi spurca, te rog, friptura. La TDRG. Dracul, bucuria lui că curge și din bucata sa [de broască] untură, au început s-o tot lipească de slănina lui Pepelea și să i-o spurce. SBIERA, P. 16. 4. Refl. (În practica religiei creștine) A mînca de dulce în timpul postului, a se înfrupta (cu o cantitate mică de mîncare); p. ext. a mînca ceva bun. Se duse și el să vază d-o găsi vrun cosăcel Să-și cumpere, să mănînce, ca să se spurce și el. PANN, P. V. III 82. Că n-are mălai să mînce, Nici de dulce Să se spurce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 183. ♦ Fig. A prinde gust (de ceva rău, neîngăduit), a se deprinde cu ceva și a nu se mai putea dezobișnui; a se dedulci. [Iepele] se spurcaseră la sînge de om, și asta fu de ajuns ca să le facă a nu se mai putea apropia nimeni de ele. ISPIRESCU, U. 48. V-ați spurcat în jafuri și strîmbătăți. ARHIVA R. I 54.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A SPURCA spurc tranz. 1) A pune în contact cu ceva murdar; a pângări. 2) fig. (demnitatea, onoarea, reputația etc.) A supune unei batjocuri; a pângări; a profana; a huli. /<lat. spurcare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A SE SPURCA mă spurc intranz. 1) A evacua excrementele; a se scârnăvi; a defeca; a excreta. 2) fig. A se deda la ceva rău, nepermis. 3) A mânca de frupt (în timpul postului). /<lat. spurcare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
spurcà v. 1. a face necurat a murdări: a spurca o oală; 2. a viola cele sfinte, a nu ținea cele oprite de biserică: ești letin, de spurci Vinerea? ISP.; 3. fig. a mânji, a necinsti: de când pe acest pământ, trădarea neagră spurcă pragul sfânt al ospeției? AL. [Lat. SPURCARE].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
2) spurc, a -á v. tr. (lat. spŭrcare it. sporcare). Fac necurat, murdăresc, fac impropriŭ de contactu guriĭ: a spurca o oală (a nu maĭ fi oala ceĭa bună de mîncat din ĭa). Nu respect postu ortodox(mănînc carne): a spurca Vinerea. Fig. Profanez, pîngăresc: nu spurca cu vorbe proaste solemnitatea momentuluĭ! V. refl. Mă fac necurat, mă fac impropriŭ de contactu guriĭ: îmĭ spăl mînile, că m’am jucat cu pisicile și m’am spurcat. Mănînc carne saŭ lapte în post: te-aĭ spurcat. V. intr. Zbîrcesc, arunc greșit la joc, nu nemeresc (cu mingea ș. a.).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
spurca (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. spurc, 2 sg. spurci, 3 spurcă; conj. prez. 1 sg. să spurc, 3 să spurce
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
spurca (a ~) vb., ind. prez. 3 spurcă
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
spurca vb., ind. prez. 1 sg. spurc, 3 sg. și pl. spurcă
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
SPURCA vb. v. batjocori, compromite, dedulci, defeca, dezonora, drăcui, ieși, înjura, necinsti, ocărî, ridiculiza, silui, terfeli, viola, zeflemisi.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SPURCA vb. 1. v. pângări. 2. v. profana. 3. (BIS.) (pop. și fam.) a se dedulci. (S-a ~ în timpul postului.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SPURCA vb. 1. a pîngări, a profana, (înv. și pop.) a prihăni, (reg.) a mîrșăvi, (fig.) a întina, a mînji, a murdări, a păta, (înv. și pop. fig.) a scîrnăvi, (reg. fig.) a pricăji. (A ~ memoria cuiva.) 2. a batjocori, a necinsti, a pîngări, a profana, a viola, (înv. și pop.) a prihăni. (A ~ un loc considerat sfînt.) 3. (BIS.) (pop. și fam.) a se dedulci. (S-a ~ în timpul postului.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
spurca vb. v. BATJOCORI. COMPROMITE. DEDULCI. DEFECA. DEZONORA. DRĂCUI. IEȘI. ÎNJURA. NECINSTI. OCĂRÎ. RIDICULIZA. SILUI. TERFELI. VIOLA. ZEFLEMISI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
spurca (-c, -at), vb. – 1. A păta, a mînji, a murdări. – 2. (Înv.) A silui, a viola. – 3. A atinge mîncarea de post cu ceva de dulce. – 4. A pîngări, a profana. – 5. A deschide un abces. – 6. În jocurile de copii, a greși lovitura. – 7. (Refl.) A se mînji, a se murdări, a-și evacua excrementele. – 8. (Refl.) A mînca de dulce în zi de post. – 9. (Refl.) A se corupe, a se dedulci, mai ales la lucruri interzise. – Megl. spurc(ari). Lat. spŭrcāre (Pușcariu 1637; REW 8193), cf. it. sporcare. – Der. spurc, s. n. (furuncul, abces, tumoare infecțioasă; reumatism articular), deverbal, sau din lat. spurcus (REW 8194; Candrea); spurcăciune, s. f. (murdărie, lucru spurcat, scîrnăvie; dihanie, lighioană, animal murdar, se zice în general despre animalele sălbatice a căror carne nu se mănîncă; persoană de altă religie decît cea ortodoxă; pl., bube-dulci, impetigo); spurcat, adj. (murdar, respingător; s. n., dracul). Din rom. provine mag. szpurkát (Pușcariu, Dacor., VII, 474).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
spurca, spurc, vb. tranz. – 1. A murdări; a întina. 2. A pângări. – Lat. spurcare „a murdări, a infecta” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
verb (VT10) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
spurca, spurcverb
-
- Descalță-te, mă, că spurci straiele alea! DUMITRIU, N. 163. DLRLC
- Cracatița (= caracatița) mirosea, firește, a cracatiță, dar mirosea grozav... – Cucoane, da-mi spurcă trăsura, să iertați! răsuflă birjarul nemaiputînd să rabde. IBRĂILEANU, A. 121. DLRLC
- 1.1. A-și evacua excrementele sau urina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Se spurcă în nădragi de frică. DUMITRIU, N. 95. DLRLC
-
- 1.2. Necinsti, prihăni, profana, pângări. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o. EMINESCU, O. I 24. DLRLC
- De cînd pe-acest pămînt Trădarea neagră calcă și spurcă pragul sfînt Al ospeției. ALECSANDRI, T. II 106. DLRLC
- Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sîngele cel pîngărit a unui tiran ca tine. NEGRUZZI, S. I 164. DLRLC
- Vasilică, te-ai dat cu năpîrca de Eftimie, te-ai spurcat cu banii lui. DUMITRIU, N. 238. DLRLC
-
- 1.3. Înjura. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: înjura
- Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodorind măscări. Se lega mai ales de femei, pe care le spurca. PAS, Z. I 146. DLRLC
- Dar du-te, – doamne, iartă-mă, că acuși era să zic, – du-te să nu te spurc. RETEGANUL, P. I 21. DLRLC
-
-
- 2. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Umblă mai cu chibzuială! Nu-mi spurca, te rog, friptura. La TDRG. DLRLC
- Dracul, bucuria lui că curge și din bucata sa [de broască] untură, au început s-o tot lipească de slănina lui Pepelea și să i-o spurce. SBIERA, P. 16. DLRLC
-
- 3. A mânca de dulce în timpul postului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Că n-are mălai să mînce, Nici de dulce Să se spurce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 183. DLRLC
- 3.1. A se înfrupta (cu o cantitate mică de mâncare). DLRLCsinonime: înfrupta
- Se duse și el să vază d-o găsi vrun cosăcel Să-și cumpere, să mănînce, ca să se spurce și el. PANN, P. V. III 82. DLRLC
- 3.1.1. A mânca ceva bun. DLRLC
-
- 3.2. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: dedulci
- [Iepele] se spurcaseră la sînge de om, și asta fu de ajuns ca să le facă a nu se mai putea apropia nimeni de ele. ISPIRESCU, U. 48. DLRLC
- V-ați spurcat în jafuri și strîmbătăți. ARHIVA R. I 54. DLRLC
-
-
etimologie:
- spurcare DEX '09 DEX '98