staniște sf [At: ANON. CAR. / V: (îvr) ~noste, (reg) ~aiș, ~aln~, ~neste, ~neș~ / E: vsl станище] 1 (Pop) Loc (răcăros sau ferit) situat mai ales în pădure, înaintea strungii sau lângă o apă, unde se odihnesc, vara, în timpul amiezii ori al nopții, vitele, oile, caii etc. Si: (reg) bătătură¹ (8), bouriște, meriză, merizătoare, meriziș, meriziște, meriziștină, merizuș, stavă, torină, toriște, zăcătoare, zăcătură. 2 (Reg) Stare de repaus, de odihnă a vitelor, a oilor etc. 3 (Mol; Dob) „Locuință ciobănească”. 4 (Reg) Cireadă sau turmă de vite ori de porci. 5 (Reg; îf stanește) Loc îngrădit în care se află pești. 6 (Reg) Loc de popas sau de înâlnire. 7 (Reg; îf stanoste) „Baștină”. 8 (Înv) Tabără. 9 (Trs; Ban) Loc pietros și sterp. 10 (Reg) Loc mocirlos (rămas în urma unei inundații).

STANIȘTE, staniști, s. f. 1. (Mold.) Loc răcoros (mai ales în pădure sau lîngă o apă curgătoare) unde se odihnesc vitele sau oile vara, în timpul căldurilor amiezii; zăcătoare. Unde-i jocul cel de fete Parcă-i staniște de iede. MAT. FOLK. 1410. ♦ Fig. Loc de întîlnire, de popas. Mîncăm ce mîncăm, ș-apoi rugăm pe moș Bodrîngă să ne cînte; și unde nu se adună o mulțime de dăscălime la noi, căci aici era staniștea lor. CREANGĂ, A. 93. 2. (Mil.) Lagăr, tabără, cantonament. Din zori pînă-n noapte curg spre staniștea oștilor darabani și glotași din Țara de Sus. VLAHUȚĂ, la CADE.

STANIȘTE ~i f. 1) reg. Loc umbrit și răcoros unde se odihnesc vara animalele la amiază. 2) fig. Așezare omenească; localitate. /<sl. stanište

staniște f. Mold. locul unde dorm noaptea vitele pe câmp și unde se țin caii de prăsilă; 2. stație, popas: se aduna o mulțime de dăscălime la noi, căci aici era staniștea lor CR. [Slav. STANIȘTE, stație].

stániște f. (vsl. bg. stanište, cantonament, popas. V. stînă, pristaniște). Mold. Trans. Locu unde se odihnesc vitele la amează după păscut (V. boriște). Fig. Iron. Popas obișnuit, stațiune, liman: la crîșmă era staniștea luĭ. Lagăr, tabără: staniștea oștilor. V. storiște, zăcâtoare, dezjugătoare.

staiște sf vz staniște

stalniște sf vz staniște

staneste sf vz staniște

stanește sf vz staniște

stanoste sf vz staniște

ZĂCĂTOR I. adj. verb. ZĂCEA Care zace; piatra zăcătoare, piatra stătătoare a morii, așezată dedesubtul pietrei alergătoare: piatra zăcătoare are la mijloc o gaură... prin care trece fusul de fier al prîsnelului (DAM.). II. ZĂCĂTOARE sf. Trans. Băn. = STANIȘTE1: ...te culci seara cu soare Și te scoli în prînzu mare, Cîndu-i ciurda ’n ~ Și soarele pe răzoare (IK.-BRS.) ¶ 2 Vas mare, de mai mult de două sute de vedre, cu vin sau rachiu ce stă vecinic în pivniță spre păstrare, sau din care se umplu alte butoaie: îi mutase (galbenii) din chimir pe cuptor, din fundul unei zăcători, deasupra ușii (DEM.).

staniște (pop.) s. f., g.-d. art. staniștii; pl. staniști

staniște (reg.) s. f., g.-d. art. staniștii; pl. staniști

staniște s. f., g.-d. art. staniștii; pl. staniști

STANIȘTE s. v. cantonament, tabără.

STANIȘTE s. (reg.) bătătură, bouriște, meriză, merizătoare, meriziș, meriziște, meriziștină, merizuș, toriște, zăcătură, (Transilv., prin Maram. și Olt.) stavă, (Munt.) storiște, (Transilv. și Ban.) zăcătoare. (Vitele se odihnesc vara la ~.)

staniște s. v. CANTONAMENT. TABĂRĂ.

STANIȘTE s. (reg.) bătătură, bouriște, meriză, merizătoare, meriziș, meriziște, meriziștină, merizuș, toriște, zăcătură, (Transilv., prin Maram. și Olt.) stavă, (Munt.) storiște, (Transilv. și Ban.) zăcătoare. (Vitele se odihnesc vara la ~.)

staniște, staniști, s.f. – 1. Cantonament, popas. 2. Loc de odihnă pentru oi sau vite la amiază; meriză (Papahagi, 1925; Ieud): „Staniște sau ocol pentru animale, la colibă” (AER, 2010: 95; Șișești). – Din sl. stanište „stație, popas” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).