STIMĂ s. f. Sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație; p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime.

stimă¹ sf [At: N. COSTIN, L. 43 / Pl: ~me / E: it stima, fr estime] 1 Sentiment pe care îl impune cineva sau ceva celor din jur, datorită calităților sau meritelor sale deosebite Si: cinstire (1), considerație (1), deferență (2), prețuire, respect, seamă, (înv) socoteală, socotință, (grî) sevas. 2 Atitudine respectuoasă față de cineva sau de ceva care are aceste calități sau merite. 3 (Pex) Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva Vz apreciere, atenție, lefterie, laudă, trecere, vază. 4 (Îla) În ~ Stimat.

STIMĂ, stime, s. f. Sentiment de prețuire (plină de respect) determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație, respect, p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime.

STIMĂ s. f. Sentiment pe care îl impune cineva celor din jur prin meritele sau calitățile sale deosebite; considerație, respect; p. ext. atitudine respectuoasă. Să năzuiești mereu a dobîndi stima oamenilor și mai ales pe a ta însăți. REBREANU, P. S. 36. ◊ Expr. Cu toată stima, formulă de politețe pentru încheierea unei scrisori.

STIMĂ s.f. Prețuire deosebită a meritelor și a însușirilor cuiva sau a ceva; cinste, considerație. [< it. stima].

STIMĂ s. f. prețuire deosebită a meritelor, a însușirilor cuiva sau a ceva; considerație. (< it. stima, după fr. estime)

STIMĂ ~e f. 1) Sentiment favorabil determinat de o opinie bună față de o persoană pentru meritele sau pentru calitățile acesteia; respect. Demn de ~. A inspira ~. ◊ A avea ~ pentru cineva a stima pe cineva. Cu ~, cu toată ~a formulă de politețe cu care se încheie o scrisoare sau o cerere. 2) Atitudine care decurge din acest sentiment. [G.-D. stimei] /<it. stima, fr. estime

stimă f. stemă în frunte: animalele cu stimă se cred a fi năsdrăvane. [Vechiu.-rom. stimă, piatră scumpă. («mărgăritariu..., stimă», Moxa); v. stemă].

stimă f. Mold. 1. demon, stafie ce păzește comorile necurate: apoi se arată stima comorii; stima apei, un fel de geniu al rîurilor; are stimă, nu-i lucru curat; 2. pocitură: ești stima oamenilor. [Vorbă identică cu cea precedentă; genii păzitori de comori purtând o cunună de pietre scumpe].

stimă f. 1. considerațiune; 2. opiniune, judecată.

3) stímă f., pl. e (fr. estime, it. stima, de unde și ngr. stima). Considerațiune, apreciere, respect acordat uneĭ persoane: a avea stimă pentru cineva, a fi în mare stimă la cineva. Apreciere: mila, onestitatea, știința, vitejia și frumusețea a fost tot-de-a-una în mare stimă. V. dispreț.

2) stímă, V. schimă.

1) stímă f., pl. e (mgr. apoĭ vsl. stemma, stemă). Vechĭ. Peatră prețioasă.

schímă f., pl. e (ngr. shima, vgr. shêma, formă, haĭnă, figură, trăsătură, gest; vsl. skima, rus. shima. V. schemă). Vechĭ (și shimă). Gest. Azĭ. Gest. schimositură, strîmbătură: schime, cîntece și jocurĭ (Em.). Figură, formă, aspect: o schimă misterioasă. Haĭnă călugărească. Schima cea mică, rasa (haĭna) pe care o poartă frațiĭ; schima cea mare, potcapu (pe care-l poartă numaĭ monahiĭ). – Și știmă, stahie, monstru, arătare, ĭazmă, vîlvă, pocitanie, duh necurat, zînă de apă: oameniĭ mor și se fac știme (Șez. 36, 31), știma Dunăriĭ, știmele mlaștiniĭ (Chir.). – Și stimă (Bucov.) și chimă (Mold. nord): chima răuluĭ pe malu pîrăuluĭ (Cr.).

stimă s. f., g.-d. art. stimei

stimă s. f., g.-d. art. stimei

stimă s. f., g.-d. art. stimei; pl. stime

STIMĂ s. 1. v. apreciere. 2. v. admirație. 3. v. autoritate.

STIMĂ s. 1. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, respect, trecere, vază, (livr.) condescendență, deferență, reverență, (înv. și reg.) seamă, (reg.) prețuială, (Mold.) lefterie, (înv.) laudă, socoteală, socotință, (grecism înv.) sevas, (înv. fam.) baftă, (fig.) credit. (Se bucură de multă ~.) 2. admirație, prețuire, (înv.) mirare. (~ mea pentru el a rămas statornică.) 3. ascendent, autoritate, considerație, influență, înrîurire, prestigiu, reputație, raspect, trecere, vază, (înv.) înrîurită, (fig.) credit. (În ochii lor se bucură de o ~ suverană.)

Stimă ≠ nerespect

stimă (-me), s. f. – Prețuire, apreciere, considerație. It. stima. – Der. stima, vb., din it. stimare; stimabil, adj., din it. stimabile, fr. estimable.