11 definiții pentru stridență
din care- explicative (6)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
STRIDENȚĂ, (2) stridențe, s. f. 1. Însușirea de a fi strident. 2. Sunet, culoare, ton etc. strident. – Din fr. stridence.
STRIDENȚĂ, (2) stridențe, s. f. 1. Însușirea de a fi strident. 2. Sunet, culoare, ton etc. strident. – Din fr. stridence.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
stridență sf [At: LOVINESCU, C. VIII, 114 / Pl: ~țe / E: fr stridence] 1 Însușirea de a fi strident (1) sau de a emite sunete stridente. 2 Sunet strident Vz discordanță, disonanță, distonanță. 3 Caracteristică a unei culori de a impresiona neplăcut vederea prin tonurile prea puternice, contrastând intens cu celelalte din jur. 4 Calitate a unor lucruri de a fi astfel colorate Vz violență. 5 Ceea ce produce o impresie neplăcută prin lipsă de armonie sau de firesc. 6 Ceea ce iese în evidență în mod supărător.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIDENȚĂ, stridențe, s. f. Însușire a ceea ce este strident; sunet strident. Glas fără stridențe. Stridența sirenelor.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIDENȚĂ s.f. Însușirea a ceea ce este strident. ♦ Sunet, culoare, ton strident. [Cf. fr. stridence].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
STRIDENȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este strident. 2. sunet, culoare, ton etc. strident. (< fr. stridence)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
STRIDENȚĂ ~e f. 1) Caracter strident. 2) la pl. Sunet sau culoare stridentă. /<fr. stridence
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
stridență s. f., g.-d. art. stridenței; (fenomene, manifestări) pl. stridențe
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
stridență s. f., g.-d. art. stridenței; (fenomene, manifestări) pl. stridențe
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
stridență s. f., g.-d. art. stridenței; (fenomene, manifestări) pl. stridențe
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
STRIDENȚĂ s. 1. v. nepotrivire. 2. (fig.) violență. (~ culorilor.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
STRIDENȚĂ s. 1. dezacord, discordanță, discrepanță, disonanță, distonantă, neconcordanță, nepotrivire. (~ între elementele unui ansamblu.) 2. (fig.) violență. (~ culorilor.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
stridență, stridențesubstantiv feminin
- 1. Însușirea de a fi strident. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: nepotrivire violență
- 2. Sunet, culoare, ton etc. strident. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Glas fără stridențe. Stridența sirenelor. DLRLC
-
etimologie:
- stridence DEX '09 DEX '98 DN