STRINGENT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente.

stringent, ~ă [At: BUL. COM. IST, V, 115 / Pl: ~nți, ~e / E: it stringente] 1-2 a, av (D. nevoi, d. motive sau d. caracterul unor fenomene economice, sociale etc.) (Care se produce, care decurge sau care se impune) în mod inevitabil, necondiționat, neputând fi înlăturat Si: imperios, necesar, obligatoriu, (rar) neapărat. 3 a Care cere o rezolvare imediată Si: grabnic (4), presant, urgent, (reg) sorgoș.

STRINGENT, -Ă, stringenți, -te, adj. (Livr.) Care trebuie să fie luat neapărat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu suferă amânare. – Din it. stringente.

STRINGENT, -Ă, stringenți, -te, adj. Care trebuie numaidecît luat în seamă, care se impune în mod imperios, care nu dă răgaz. Nevoie stringentă. Probleme de stringentă actualitate.

STRINGENT, -Ă adj. Care se impune în mod imperios; presant. [< it. stringente].

STRINGENT, -Ă adj. care se impune cu necesitate, care nu suferă amânare; presant. (< it. stringente)

STRINGENT ~tă (~ți, ~te) livr. Care necesită soluționare imediată; fără amânare; arzător; presant; imperios. /<it. stringente

*stringént, -ă adj. (lat. stringens, -éntis, care te strînge, te constrînge). Rar. Care trebuĭ: să fie luat în samă numaĭ de cît: nevoĭ stringente.

stringent adj. m., pl. stringenți; f. stringentă, pl. stringente

stringent adj. m., pl. stringenți; f. stringentă, pl. stringente

stringent adj. m., pl. stringenți; f. sg. stringentă, pl. stringente

STRINGENT adj., adv. 1. adj. v. imperios. 2. adj., adv. v. absolut.

STRINGENT adj., adv. 1. adj. imperativ, imperios, presant. (Nevoi ~.) 2. adj., adv. absolut, imperios, (rar) neapărat. (Era ~ă nevoie să...)