sufocare sf [At: CORNEA, E. I., 25/22 / Pl: ~cări / E: sufoca] 1 Pierdere a respirației datorită lipsei de oxigen sau încetinirii ritmului respirator Si: asfixie (1), asfixiere (1), înăbușeală, înăbușire, înecare, sugrumare (4), (rar) înecăciune, (îvp) năbușire, (înv) împresurare, (rar) sufocație (1). 2 (Pex) Omorâre ori moarte prin lipsă de aer Si: asfixie (2), asfixiere (2), înăbușeală, înăbușire, înecare, sugrumare (1), (rar) înecăciune, (îvp) năbușire, (înv) împresurare, (rar) sufocație (2). 3 (Spc) Astm (1). 4 (Fig) Împiedicare a dezvoltării, a cursului, a manifestării unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment etc. Si: frânare (5), inhibare, înăbușire, oprire. 5 (Fig) Pierdere, pe moment, a respirației în urma unei emoții, a unei stări de spirit deosebite Si: înăbușire, (rar) sufocație (3), sugrumare (4).

SUFOCARE, sufocări, s. f. Faptul de a se sufoca; înăbușire.

SUFOCARE s.f. Faptul de a (se) sufoca; sufocație. [< sufoca].

sufocare s. f., g.-d. art. sufocării; pl. sufocări

sufocare s. f., g.-d. art. sufocării; pl. sufocări

sufocare s. f., g.-d. art. sufocării; pl. sufocări

SUFOCARE s. 1. v. asfixiere. 2. v. dispnee.

SUFOCARE s. 1. asfixie, asfixiere, înăbușire, înecare, sufocație, sugrumare, (rar) înecăciune. (Senzație de ~.) 2. (MED.) dispnee, înecăciune, (pop.) năduf.