suprafață sf [At: ASACHI, G. 1^r/18 / V: (înv) sopra~, supră~ / E: supra¹- + față cf lat superficies, fr surface] 1 Porțiune delimitată (de teren, de pădure etc.) considerată sub raportul lungimii și lățimii, măsurată în unități la pătrat Si: cuprins (11), întindere, întins, spațiu¹, teritoriu, (înv) cuprindere, olat. 2 (Spc) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat Si: (liv) superficie (1), (înv) surfață Vz mărime, regiune, zonă. 3 (Îs) ~ specifică Aria totală a suprafeței (2) granulelor din unitatea de volum sau de masă a unui material pulvulent sau granular. 4 (Fig) Garanții pe care le oferă o persoană Si: credit (5), mijloace, resurse. 5 Partea exterioară a unui corp material, pe care îl limitează în toate direcțiile și îl separă de mediul înconjurător sau de un alt corp Si: față (103), (liv) superficie (4) Vz cuprins² (8), întindere. 6 (Îla) De ~ Superficial (3). 7 (Îlav) La ~ În mod superficial. 8 (Îe) A ieși (sau a scoate) la ~ A depăși o situație, o încurcătură etc. 9 Aparență. 10 Partea exterioară, de deasupra, a scoarței pământului, a unei mase de apă, a unui obiect etc. Si: față (93), întindere, întins, (liv) superficie (3), (înv) surfață (2), (îvr) superfață.

SUPRAFAȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Element geometric cu două dimensiuni; partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. Se uită la suprafețele... colțuroase ale pereților de stîncă. DUMITRIU, N. 149. Întunericul serii de vară învăluise cerul și pămîntul într-o apă adîncă, albăstrie, la suprafața căreia, colo sus de tot, scînteiau stelele. DAN, U. 52. Colonelul își sprijini spatele de rezemătoarea scaunului și mîinile și le întinse una alăturea de alta, pe toată suprafața mesei. SAHIA, N. 75. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. Pictura de gen, practicată cu o deosebită măiestrie de pictorii flamanzi și olandezi, se mulțumea însă să înfățișeze doar la suprafață viața, nescoțînd la iveală conflictele și contradicțiile existente în sînul societății vremii. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 3/4. 2. Întindere delimitată (de teren, de pădure etc.) considerată sub raportul lungimii și lățimii (și măsurată în unități la pătrat). Suprafață arabilă. ◊ Suprafață de respirație = suprafață pulmonară care dă capacitatea respiratorie. Bolnava se înăbușea. Suprafața de respirație se micșora din zi în zi. BART, E. 387. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frîntă sau curbă). Suprafața dreptunghiului.

SUPRAFAȚĂ, suprafețe, s. f. 1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; față. ◊ Loc. adv. La suprafață = fără a pătrunde în esența lucrurilor, în mod superficial. 2. Întindere nelimitată (de teren, de pădure etc.) considerată sub raportul lungimii și lățimii, măsurată în unități la pătrat. ◊ Suprafață de respirație = suprafață pulmonară care dă capacitatea respiratorie. ♦ (Geom.) Arie² limitată de o linie închisă (frîntă sau curbă) măsurată în unități la pătrat. – Din supra- + față (după fr. surface).

SUPRAFAȚĂ s.f. 1. Față, parte exterioară a unui corp. 2. Întindere delimitată (de teren, de pădure) etc. ♦ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă, măsurată în unități de măsură speciale. [< supra- + față, după fr. surface].

SUPRAFAȚĂ s. f. 1. față, parte exterioară a unui corp. 2. întindere delimitată (de teren, de pădure) etc. 3. (mat.) arie limitată de o linie închisă. (după fr. surface)

SUPRAFAȚĂ ~ețe f. 1) Partea de deasupra a unui corp. ~ața Pământului. La ~ața apei. ◊ La ~ a) în partea exterioară; b) fără a pătrunde în esența lucrurilor; în mod superficial. De ~ care este lipsit de profunzime; superficial. 2) fig. Partea de dinafară a unui lucru; aparență; exterior. 3) Figură geometrică formată prin deplasarea unei linii; arie. ~ arabilă. ~ața unui triunghi. ◊ ~ de recepție teritoriu pe care își adună apele un bazin, un râu, un lac sau o mare. [G.-D. suprafeței] /supra- + față

suprafață f. 1. întinderea unui corp solid considerat sub raportul lungimii și lărgimii; 2. partea exterioară a unui corp; 3. fig. exterior, aparență: a se opri la suprafața lucrurilor.

*suprafáță f., pl. ețe (supra- și față; fr. surface, lat super-ficies. V. superficial). Partea exterioară saŭ de deasupra, față: suprafața pămîntuluĭ, a apeĭ, a unuĭ poligon. Fig. Exterior, aparență: nu observa numaĭ suprafața, ci adîncește lucrurile! Întindere: suprafața uneĭ țărĭ.

soprafață sf vz suprafață

suprăfață sf vz suprafață

suprafață (desp. su-pra-) s. f., g.-d. art. suprafeței; pl. suprafețe

suprafață (su-pra-) s. f., g.-d. art. suprafeței; pl. suprafețe

suprafață s. f. (sil. -pra-), pl. suprafețe

suprafață.

SUPRAFAȚĂ s. 1. (MAT.) (înv.) surfață. 2. (GEOM.) suprafață plană v. plan; suprafață sferică v. sferă. 3. întindere, mărime. (~ unui loc.) 4. v. cuprins. 5. v. regiune. 6. față, întindere, întins, (înv.) surfață. (Pe ~ mării, a câmpiei.) 7. v. zonă.

SUPRAFAȚĂ s. 1. (MAT.) (înv.) surfață. 2. întindere, mărime. (~ unui loc.) 3. cuprins, întindere, întins, spațiu, teritoriu, (înv.) cuprindere, olat. (Pe toată ~ țării.) 4. regiune, teritoriu, zonă. (O ~ aridă.) 5. față, întindere, întins, (înv.) surfață. (Pe ~ mării, a cîmpiei.)

suprafață (-țe), s. f. Exterior, întindere. Traducere din lat. superficies sau din fr. surface, adaptat la față. – Der. superficial, adj., din fr. superficiel; superficialitate, s. f., din fr. superficialité.

SUPRAFAȚĂ arie pe care se execută diverse forțe aerodinamice, îndeplinind diferite funcțiuni în realizarea zborului. Suprafața de comandă, contribuie la pilotarea aeronavei, putând fi fixe sau mobile (ampenajul orizontal și vertical, eleroanele etc.). Suprafața de stabilizare, contribuie la menținerea direcției aparatelor de zbor cu voalură (parașute, parapante etc.). Suprafața portantă, asupra acesteia se exercită portanța (v.) (ex. aripa de avion, rotorul elicopterului). Suprafața rotativă, ansamblul palelor sau aripilor aflate în afara aeronavei, aflate în mișcare de rotație în jurul unui ax apropiat de verticală în scopul susținerii aeronavei.

suprafață de inundare marină, (engl.= FS-flooding surface) în strat. secvențială exprimă un hiatus minor de eroziune submarină sau nondepunere, care separă unități depoziționale la nivel de cortegiu sedimentar. S.i.m. se formează imediat după un moment de înălțare a nivelului de bază, simultan cu creșterea adâncimii apelor.

suprafață de maximă inundare, (engl.= MFS-maximum flooding surface) în strat. secvențială exprimă un orizont de condensare, bogat în substanță organică, aglomerări de bioclaste, glauconit și fosfați; s.m.i. separă un eveniment regresiv de unul transgresiv.

suprafață erozională de transgresiune, (engl.= TSE-transgressive surface of erosion) în strat. secvențială este o supr.de mică amplitudine generată de înălțarea lentă a nivelului mării (de bază) cu efect erozional asupra vechilor depozite litorale. suprafață de transgresiune, (engl.= TS – transgressive surface) în strat. secvențială exprimă prima supr. de inundare, deasupra regresiunii maxime, prin care debutează un cortegiu sedimentar transgresiv; coincide și cu o limită de secvență depozițională (→ SB1).