SUPRAVIEȚUI, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc.; p. ext. a continua să existe, a dăinui. – Supra¹- + viețui (după fr. survivre).

supraviețui vi [At: LĂZĂRESCU, P. L. 96 / Pzi: ~esc / E: supra¹- + viețui cf fr survivre] 1 (D. ființe) A continua să trăiască după moartea cuiva. 2 A continua să trăiască după o întâmplare, un eveniment (nefericit) etc. 3 (Pex) A continua să trăiască Si: a rămâne, (îvr) a surviețui. 4 A continua să trăiască după ce și-a pierdut vigoarea, calitățile. 5 (Fig) A continua să existe în conștiința publică, după moarte, prin unele realizări. 6 (D. lucruri) A continua să existe după ce o persoană sau un lucru a dispărut, după ce un eveniment, o întâmplare s-a consumat.

SUPRAVIEȚUI, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămâne în viață după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc. – Supra¹- + viețui (după fr. survivre).

SUPRAVIEȚUI, supraviețuiesc, vb. IV. Intranz. A rămîne în viață după moartea cuiva, după o nenorocire, după o catastrofă etc. Tot ce-l înconjura era rodul propriei lui energii, el creiase toată viața acumulată și numai mulțumită lui se împopulase acest colț de natură care era să-i supraviețuiască. ANGHEL, PR. 58. ◊ (Glumeț) Că [gîzele] mai supraviețuiseră potopului de catran, rămînea o minune vrednică de mirare. C. PETRESCU, A. 315.

SUPRAVIEȚUI vb. IV. intr. A scăpa cu viață dintr-o nenorocire; a rămîne în viață după moartea cuiva. [Pron. -vie-țu-i. / < supra- + viețui, după fr. survivre].

SUPRAVIEȚUI vb. intr. a scăpa cu viață dintr-o nenorocire; a rămâne în viață după moartea cuiva. ◊ a continua să existe, să dăinuiască în memoria cuiva. (după fr. survivre)

A SUPRAVIEȚUI ~iesc intranz. A mai trăi după moartea cuiva sau după un cataclism, după o catastrofă. ~ unui cutremur. [Sil. su-pra-vie-] /supra- + a viețui

supraviețuì v. 1. a rămânea în vieață după alt cineva; 2. a trăi după o pierdere: el supraviețui rușinii.

*supravĭețuĭésc, v. intr. (după fr. survivre). Vĭețuĭesc după moartea altuĭa saŭ după o catastrofă: A ĭ-a supravĭețuit luĭ B, ceĭ ce aŭ supravĭețuit războiuluĭ. A-țĭ supravĭețui ție, a trăi după perderea inteligențeĭ orĭ situațiuniĭ.

supraviețui (a ~) (desp. su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiesc, 3 sg. supraviețuiește, imperf. 1 supraviețuiam; conj. prez. 1 sg. să supraviețuiesc, 3 să supraviețuiască

supraviețui (a ~) (su-pra-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiesc, imperf. 3 sg. supraviețuia; conj. prez. 3 să supraviețuiască

supraviețui vb. (sil. -pra-) → viețui

supraviețui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supraviețuiesc, conj. supraviețuiască)

supraviețuiesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

SUPRAVIEȚUI vb. 1. a rămâne, a scăpa. (N-au ~ decât ei.) 2. v. dăinui.

SUPRAVIEȚUI vb. a rămîne. (N-au ~ decît ei.)