SUPT¹, supturi, s. n. Faptul de a suge; mod de hrănire la sân sau artificială a copilului nou-născut; suptură. ♦ (Concr.) Laptele care se suge la o masă de către sugar. – V. suge.

supt² sn [At: CANTEMIR, IST. 141 / Pl: ~uri / E: suge] 1-3 Sugere (1-3). 4 Băut¹ (1) cu mare poftă. 5 Fumat¹ (!1) cu nesaț din țigară, pipă etc. pentru a inhala fumul. 6 (Pex) Fumat¹ (3) . corectat(ă)

SUPT¹, supturi, s. n. Faptul de a suge; mod de hrănire la sân sau artificială a copilului nou-născut; suptură. ♦ (Concr.) Laptele care se suge la o masă de către sugar. ♦ (Fam.) Darul suptului = deprinderea de a consuma băuturi alcoolice (în cantități mari). – V. suge.

SUPT², supturi, s. n. Acțiunea de a suge; alimentare a copilului la sîn. ◊ (Familiar) Darul suptului = însușirea de a bea mult (în special băuturi spirtoase). Dascălul Iordache... avea și darul suptului. CREANGĂ, O. A. 37. Se vede că acesta-i prăpădenia apelor, vestitul Setilă, fiul secetei, născut în zodia rațelor și împodobit cu darul suptului. id. ib. 248.

SUPT¹ ~uri n. Proces de sorbire a unui lichid (prin cavitatea bucală). ◊ A avea darul ~ului a fi bețiv. /v. a suge

supt a. 1. sorbit; 2. fig. sleit: supți de necazuri Isp. ║ n. 1. fapta de a suge; 2. (ironic) beție: împodobit cu darul suptului CR.

1) supt n., pl. urĭ. Acțiunea a suge. Iron. Daru suptuluĭ, beția.

supt s. n., pl. supturi

supt s. n., pl. supturi

supt s. n., pl. supturi

supt s. n. sg. (obs.) felație; actul felației.

a avea darul beției / suptului expr. a fi alcoolic, a consuma multe băuturi alcoolice

a prinde darul suptului expr. a se apuca de băut, a da în patima beției.

darul suptului expr. viciul beției.

SUPT s. sugere, (înv.) sugătură, suptoare, suptură. (~ul pruncilor.)

SUPT s. sugere, (înv.) sugătură, suptoare, suptură. (~ pruncilor.)