SURF s.n. Dans modern de proveniență nord-americană. [Pron. săf. / < engl. surf].

SURF [SĂRF] s. n. 1. sport nautic constând în plutirea în picioare pe o scândură remorcată (acvaplan), cu un catarg pe care e întinsă o velă; scândura însăși; surfing. 2. dans modern, de proveniență nord-americană. (< engl. surf)

surf s. (sport) Tip de sport nautic pe o planșă plutitoare (acvaplan) ◊ „Canalul Mânecii a fost traversat în fel și chip – nu însă cu piciorul. Această realizare aparține englezului J.W., de profesie pilot. Nu este vorba de nici o minune, el având sub picioare, totuși, ceva solid – scândura de «surf».” Sc. 20 I 78 p. 5 [pron. sărf] (din engl. surf, cf. fr. surf; PR; DN3 – alt sens, DEX-S)

SURF [pr.: sărf] n. Placă plutitoare de lemn sau de material plastic servind alunecării pe apă a celui care practică surfingul. /Cuv. engl.

surf (engl.) [u pron. ă] s. n., art. surful [pron. sărful]

*surf (angl.) [u pron. ă] s. n., art. surful

surf s. n.

surf, zona litorală în care are loc spargerea valurilor, prin înălțare și colaps. suspensie, transport în ∼, (engl. = suspension ) mecanism de deplasare a granulelor clastice de către curenții de apă a căror componentă verticală a mișcării întrece cantitatea totală de sedimente purtate în s. de către un curent în unitatea de timp (kg/s). Debitul în s. este o parte componentă a debitului solid al unui curent de apă. swash (engl.), zonă în domeniul litoral cuprinsă între bermă și zona de spargere a valurilor.

SURF s. v. surfing.