SÂNEAȚĂ, sânețe, s. f. Pușcă primitivă cu cremene. [Var.: săneață s. f., sâneț s. n.] – Din sl. svinĭcĭ „plumb”.

sâneață sf [At: MOXA, 404/14 / V: săn~, săneț (Pl: și săneți) sn, sen~, seneț sn, sin~, sineț, siniț, ~eț sn, svin~ / Pl: ~ețe / E: slv свинєць] 1 (Înv; Mol) Flintă¹. 2 (Rar; pex; lpl) Plumbi de încărcat pușca. 3 Lovitură dată cu o sâneață (1).

SÂNEAȚĂ, sânețe, s. f. Pușcă primitivă cu cremene. [Var.: săneață s. f., sâneț s. n.] – Din sl. svinĩcĩ „plumb”.

săneață sf vz sâneață^[1] corectat(ă)

săneț sm vz sâneață

sâneț² sn vz sâneață

seneață sf vz sâneață

seneț sn vz sâneață^[1] corectat(ă)

sineață sf vz sâneață

sineț² sn vz sâneață

siniț sn vz sâneață

svineață sf vz sâneață

SĂNEAȚĂ s. f. v. sîneață.

SINEAȚĂ s. f. v. sîneață.

SÎNEAȚĂ, sînețe, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma sineață) Pușcă primitivă cu cremene. Ici-colo, un bănuț cu pajura ștearsă, vrun pieptene ori un vîrf de sineață, mîncat de rugină. C. PETRESCU, A. 23. Fiecare avea cîte o sineață pe umăr. GANE, N. II 67. Un... urs a smucit sineața din mîna vînătorului. NEGRUZZI, S. I 319. – Variante: săneață (SADOVEANU, O. VII 131, ODOBESCU, S. I 65), sineață (NEGRUZZI, S. I 319) s. f., sîneț (NEGRUZZI, S. I 118) s. n.

SÎNEȚ s. n. v. sîneață.

săneață f. V. sineață: vânătorii purtau sănețe OD.

sineață f. flintă: înarmați cu lănci și săbii, cu arce și sineți NEGR. [Vechiu-rom. svineață (MOXA) = slav. SVINĬȚI, plumb].

sineáță f. și (rar) -éț n., pl. ețe (vrom. [Moxa], svineață, d. vsl. svinĭcĭ, plumb; rus. svinéc). Vechĭ. Flintă, pușcă cu cremene.

svineáță, V. sineață.

sâneață (înv.) s. f., g.-d. art. sâneței; pl. sânețe

sâneață s. f., g.-d. art. sâneței; pl. sânețe

sâneață s. f., g.-d. art. sâneței; pl. sânețe

sineață (-ețe), s. f. – Pușcă. – Var. săneață, săneț, sineț, înv. svineațà. Sl. svinĭcĭ „plumb” (Tiktin). Sec. XVII-XVIII, Mold. – Der. sinețar, s. m. (fabricant de puști); sinețaș, s. m. (pușcaș).

SÂNEAȚĂ s. flintă, (înv. și reg.) durdă. (Trage cu ~.)

SÂNEAȚĂ s. v. pușcă.

sîneață s. v. PUȘCĂ.

SÎNEAȚĂ s. flintă, (înv. și reg.) durdă. (Trage cu ~.)

SĂNEAȚĂ s. f. v. sineață.

SENEȚ s.m. v. sineață.

SINEAȚĂ s.f. (Mold.) 1. Pușcă primitivă, cu cremene. De vor și iesi vrăjmașii lor înainte, se vor apăra din sinețe și se vor sprijini din arme. URECHE. Au nemerit glontul den sineț pe Caracaș-Pașea, dirept pren cap. M. COSTIN. Moscalii alergară ca să săvîrșască cu sinețile lor aceea ce Incepusâ atîta de bine tunurile lor. VP, 74^r; cf. PSEUDO-AMIRAS: VP, 67^r, 69^r, 74^v. 2. Lovitură, izbitură dată cu o sineață. Dintr-o 1000 de sinețe abie să tîmplă de lovește un om. NECULCE. Variante: săneață (M. COSTIN), sineț s.m. (M. COSTIN), sîneț s. m. (PSEUDO-AMIRAS). Etimologie: sl. svinĭcĭ. Vezi și sinețar, sînețaș.

SÎNEȚ s.m. v. sineață.