SĂGETĂTOR, -OARE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător.

săgetător, ~oare [At: COD. VOR. 54/14 / V: sege~ / Pl: ~i, ~oare / E: săgeta + -ător] 1 sm Persoană (îndeosebi ostaș) care trage cu arcul Si: arcaș (1), (îrg) săgetar (2), (înv) săgetaș (1). 2 a Care săgetează (1). 3 a Care săgetează (2). 4 a (Fig) Care săgetează (13). 5 smf (În credințe și în superstiții populare) Duh rău, ființă imaginară etc. care ar provoca boala numită săgetătură Si: (reg) săgetătură (10), săgetoaică. 6 a (Fig) Care săgetează (15) Si: (înv) săgetos (1). 7 a (D. cuvinte, afirmații, aluzii etc.) Plin de răutate, de ironie sau de critică Si: înțepător, tăios, usturător. 8 a (D. cuvinte, afirmații, aluzii etc; fig; pex) Pătrunzător. 9 a (D. ochi; privire; fig) Care săgetează (22). 10 av (D. ochi; privire; fig) Cu insistență (și adesea cu dezaprobare). 11 a (D. zbor; mers, etc., fig) Cu mișcări sau deplasări extrem de rapide (și în linie dreaptă) Si: săgetat² (9). 12 sm (Lsg; art; de obicei ca nume propriu) Constelație zodiacală din emisfera australă care cuprinde 140 de stele vizibile Si: arcașul (3). 13 sm (Lsg; art; de obicei ca nume propriu) Semn al săgetătorului (12) reprezentat printr-un om sau centaur care trage cu arcul. corectat(ă)

SĂGETĂTOR, -OARE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații; al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător.

SĂGETĂTOR², -OARE, săgetători, -oare, adj. 1. (Rar) Care trimite săgeți, care săgetează; (mai ales fig.) pătrunzător, scrutător, tăios. Ce-i cu ăsta? întrebă el... aruncînd spre Furtună o privire scurtă, săgetătoare. MIRONESCU, S. A. 26. Ochii cei vătămători Și de foc săgetători. ALECSANDRI, P. P. 10. ♦ (Substantivat, în superstiții) Duh necurat, ființă imaginară care provoacă boala numită săgetătură. Unde vă duceți voi... săgetători și săgetătoare? ȘEZ. IV 19. ♦ Fig. Strălucitor, scînteietor. Oala... era plină, plină de aur!... Peste o sută, peste două sute de ochi săgetători. GALACTION, O. I 149. 2. (Despre zbor, mers etc.) Cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute ca săgeata. Săgetătorul zbor de rîndunică. CAZIMIR, L. U. 8.

SĂGETĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) 1) Care săgetează. 2) fig. (despre ochi, priviri, vorbe) Care parcă străpunge; pătrunzător; ager; ascuțit. /a săgeta + suf. ~tor

săgetătór adj. și s.m. (d. săgetez, după vsl. strĭelĭcĭ, săgetător). Acela care săgetează, care trage cu arcu, arcaș. O constelațiune (numită și arcașu). Al un-spre-zece-lea semn al zodiaculuĭ (Novembre), reprezentat pintr’un centaur care trage cu arcu.

săgetător adj. m., s. m., pl. săgetători; adj. f., s. f. sg. și pl. săgetătoare

!săgetător adj. m., s. m., pl. săgetători; adj. f., s. f. sg. și pl. săgetătoare

săgetător adj. m., s. m., pl. săgetători; f. sg. și pl. săgetătoare