săturat¹ sns [At: VOICULESCU, P. I, 167 / E: sătura] 1 Săturare (1). 2 (Îlav) Pe ~e Până la atingerea senzației de sațietate Si: (îrg) până la sătul, (înv) în săturare, (reg) pe sătule. 3 (Pex; îal) Foarte mult.

săturat², ~ă a [At: LEX. MARS. 244 / Pl: ~ați, ~e / E: sătura] 1 (D. ființe) Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea Si: îndestulat, mâncat², sătul (1), (pop) ospătat², (îrg) sațiat, (reg) omiat. 2 (Înv) Saturat (1). 3 (Asr; fig; d. oameni) Sătul (12).

SĂTURAT², -Ă, săturați, -te, adj. 1. Care și-a potolit deplin foamea (sau setea); îndestulat de mîncare (sau băutură); sătul. Săracă mîndra mea, De mîncat îmi aducea Lapte acru-ntr-o mărgea Mîncam și-mi mai rămînea; Dar acuma însurat Trăiesc ca ș-un împărat Și nicicînd nu-s săturat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 394. 2. Fig. Ajuns la saturație; dezgustat, plictisit, obosit de... Călătorule mîhnit, nu-ți e calul obosit? – Nu, drăguță, nicidecum, Dar e săturat de drum. ALECSANDRI, P. P. 46.

săturat a. 1. care a mâncat sau băut în deajuns; 2. fig. desgustat.

săturát, -ă adj. Sătul. Fig. Îndestulat, dezgustat: săturat de glorie. V. satur 1.

săturate (pe ~) loc. adv.

SĂTURAT adj. 1. v. sătul. 2. v. plictisit. 3. v. dezgustat.

SĂTURAT adj. 1. mîncat, sătul, (pop.) ospătat, (înv. și reg.) sațiat, (reg.) omiat. (Un om ~.) 2. plictisit, sătul, scîrbit, (Mold. și Bucov.) lehămetit, lehămetuit, (înv. și fam.) sastisit. (~ de moarte de viața ce o duce.) 3. dezgustat, îngrețoșat, sătul, scîrbit, (Mold. și Bucov.) lehămetit, lehămetuit. (Om ~ de ce-a văzut.)