TÂMPĂNĂ, tâmpăne, s. f. (Înv.) Dairea; (impr.) tobă, darabană. [Var.: tâmpină s. f.] – Din sl. tompanŭ.

tâmpănă sf vz tâmpină

TÂMPĂNĂ s. f. v. tâmpină.

TÂMPINĂ, s. f. v. tâmpănă.

tămpănă sf vz tâmpină

tămpenă sf vz tâmpină

tâmpenă sf vz tâmpină

tâmpină sf [At: PSALT. 308 / V: (înv) tămpănă, tămpenă, ~pănă, ~penă, timpănă, timpenă, tim~ / Pl: ~ne / E: slv тѫпанъ, ngr τύμπανον] 1 (Muz; înv) Dairea (2). 2 (Muz; înv; imp) Tobă¹ (1). 3 (Trs; dep; îf tâmpănă) Burtă mare.

timpănă sf vz tâmpină

timpenă sf vz tâmpină

timpină sf vz tâmpină

TÂMPINĂ, tâmpine, s. f. (Înv.) Dairea; (impr.) tobă, darabană. [Var.: tâmpănă s. f.] – Din sl. tompanŭ.

TÎMPĂNĂ s. f. v. tîmpină.

TÎMPINĂ, tîmpine, s. f. (Învechit și arhaizant) Instrument muzical, format dintr-o bucată de piele întinsă pe un cerc ca o ramă de sită, de obicei cu zurgălăi de jur împrejur și care, lovit cu mîna, scoate sunete; (impropriu) tobă, darabană. V. dairea, tamburină. Într-un ostrov... se aude pe toată noaptea bătîndu-se tîmpine (tobe). GORJAN, H. II 11. – Variante: timpină (ISPIRESCU, L. 2), tîmpănă (SADOVEANU, O. VII 11) s. f.

tâmpină f. tobă mică: slujitorii deteră în tâmpine și în surle ISP. [Slav. TÕPANŬ, (din lat. TYMPANUM]).

tímpină și tîmpină f., pl. e (mgr. și vgr. týmpanon, pl. -a, daĭra; de unde și lat. týmpanum și vsl. tompanŭ. V. timpan, întimpin). Vechĭ. Daĭra. Darabană. – Și tîmpănă, pl. ene, la Cor. și Ps. S. și ăne. Mrom. tîmbînă, tobă.

tîmpănă, V. timpină.

tîmpină f. V. timpină.

tâmpănă/tâmpină (înv.) s. f., g.-d. art. tâmpenei/tâmpinei; pl. tâmpene/tâmpine

tâmpănă/tâmpină s. f., g.-d. art. tâmpenei/tâmpinei; pl. tâmpene/tâmpine

!tâmpină (înv.) s. f., g.-d. art. tâmpinei; pl. tâmpine

tâmpină v. tâmpănă

TÂMPINĂ s. v. dairea, darabană, tobă.

tîmpină s. v. DAIREA. DARABANĂ. TOBĂ.

tîmpănă (-pene), s. f. – Dairea, tobă, darabană. – Var. tîmpină, timpină, tîmpăne. – Mr. timpiná, timpină, megl. tompănă. Sl. timĭpanĭ (Cihac, II, 410; Byhan 337; Tiktin; Vasmer, Gr., 142; Candrea) din mgr. τύμπανον; se poate presupune o formă sl. tąpanŭ, care ar explica și bg. tăpan, sau chiar o alterare im › îm, greu de explicat în elementele sl. Din acest motiv, Pușcariu, Lr., I, 281, preferă să pornească de la un lat. *tympenum < tympanum, care nu pare mai clar. Sec. XVI, înv.

timpină, timpine, s.f. (înv.) darabană, tobă, daira.