TAINĂ, taine, s. f. 1. Ceea ce este necunoscut, neînțeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunată. 2. Secret. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) De taină = intim, particular. (în religia creștină) Cina cea de taină = v. cină. ◊ (Expr.) A sta de taină = a întreține o conversație cu caracter intim. ◊ Loc. adv. În taină = pe ascuns, secret; discret. 3. Fig. Loc ascuns, tăinuit; ascunzătoare, tainiță. 4. (Bis.; în sintagma) Sfintele taine sau cele șapte taine = cele șapte acte ritualice de comunicare cu realitatea divină care pecetluiesc legătura dintre divinitate și om din religia creștină (botezul, nunta, spovedania, mirul, împărtășania, hirotonia și maslul). – Din sl. tajna.

taină sf [At: CORESI, EV. 31 / V: (reg) ~na / A și: (reg) taină / Pl: ~ne, (reg) ~ni / E: vsl тайна] 1 Ceea ce este (încă) neînțeles, nedescoperit de mintea omenească Si: enigmă, mister, (înv) nepricepere, neștiut², neștiutură, (reg) talant (1). 2 (Reg; îe) E ~ până... E mult de tot până... 3 (Îvp) Miracol. 4 (Îvp) Poveste minunată. 5 (Fig) Farmec ascuns Si: încântare. 6 (În religia creștină; lpl; șîs cele șapte ~ne) Cele șapte acte de cult (botezul, căsătoria, hirotonia, miruirea, spovedania, împărtășania, maslul), cărora religia creștină le atribuie puterea mistică de a transmite credincioșilor harul divin. 7 (În religia creștină; lsg) Fiecare dintre cele șapte taine (6) Si: sacrament. 8 (În religia creștină; îs) Sfintele (sau, rar, dumnezeieștile) ~ne Pâinea și vinul sfințite de preot, simbolizând trupul și sângele lui Hristos, cu care creștinii se cuminecă Si: cuminecătură, împărtășanie. 9 (Îvr; lpl) Ritualuri religioase secrete, practicate în Antichitate la greci și la romani Si: mister. 10 Secret. 11 (Îla) De (sau, îvr, cu) ~ Ascuns. 12 (Îal) Misterios. 13 (Îvp; d. oameni; îal) Foarte apropiat Si: intim. 14 (Pfm; îal) Care are loc într-un cadru restrâns Si: intim. 15 (Iuz; îs) Boier de ~ Consilier intim al domnitorului. 16 (Iuz; îs) Logofăt de ~ (sau domnesc) Secretar particular al domnului. 17 (În religia creștină; îs) Cina cea de ~ Masa luată de Hristos împreună cu apostolii săi, în seara dinaintea răstignirii, la care a instituit taina împărtășaniei. 18 (Îlav) În (sau, rar, cu, înv, întru, la, pe, prin) ~ Pe ascuns. 19 (Îal) Discret (1). 20 (Reg; îal) Lent. 21 (Ban; îal) Zadarnic. 22 (Înv) Procedeu de lucru, cunoscut numai de cei inițiați, care asigură reușita unei lucrări. 23 (Înv) Consfătuire secretă Si: consiliu. 24 (Reg) Conversație cu caracter intim. 25 (Reg; îlv) A sta de (sau la) ~ A pălăvrăgi. 26 (Îrg; îe) A-și face ~ de (cineva) A batjocori pe cineva. 27 (Îrg; îae) A face glume pe socoteala cuiva. 28 (Reg) Loc ascuns Si: ascunzătoare, ascunziș, tainiță (1). 29 (Reg) Cămară (5). 30 (Trs) Locul unde apa râului curge lin și e adâncă.

TAINĂ, taine, s. f. 1. Ceea ce este neînțeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunată. 2. Secret. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) De taină = intim, particular. (În religia creștină) Cina cea de taină = masa luată de Hristos cu apostolii săi, în seara dinaintea răstignirii. (Expr.) A sta de taină = a întreține o conversație cu caracter intim. ◊ Loc. adv. În taină = pe ascuns, secret; discret. 3. Fig. Loc ascuns, tăinuit; ascunzătoare, tainiță. 4. (Bis.; în sintagma) Sfintele taine sau cele șapte taine = cele șapte ritualuri sau acte de cult din religia creștină (botezul, căsătoria, spovedania, mirul, împărtășania, hirotonia și maslul), prin care credincioșii consideră că li se transmite harul divin. – Din sl. tajna.

TAINĂ, taine, s. f. 1. Ceea ce e neînțeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. Asfințitul parcă-mi strecurase o taină mare în suflet. SADOVEANU, O. VI 9. Se gîndea numai că va pleca și nu va mai vedea ochii ei căprui și șăgalnici, în care i se părea că s-au adunat toate tainele lumii. REBREANU, R. I 129. Faust al lui Goethe... e convins că mintea omenească e datoare să pătrundă în toate tainele naturii. IONESCU-RION, C. 71. ◊ (Poetic) Umbrele înserării umplură poiana de taină. SADOVEANU, O. I 300. Numai taine pe tot locul, Noaptea-neacă toată valea. CERNA, P. 58. ♦ (Popular) Minune, miracol; poveste minunată. Și noi tare ne-am mirat Și prin lume c-am plecat, Taina s-o istorisim, Minunea s-o povestim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. 2. Ceea ce trebuie ținut ascuns, ce nu trebuie spus nimănui; secret. Taina o ascunse în fundul sufletului ca pe un lucru scump. SADOVEANU, O. VII 59. Babă dragă, spune-mi taina și mă jur că niciodată n-am s-o spun cuiva... EFTIMIU, Î. 89. Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gîndurilor tale? COȘBUC, P. I 120. ◊ Loc. adj. De taină = intim; particular. Vă invit să facem o șezătoare de taină în amintirea celui mai autentic scriitor artist al literaturii noastre. SADOVEANU, E. 85. Binefăcătorul nostru va stăpîni de acum a patra parte din averea mea și va fi sfetnicul meu cel de taină. POPESCU, B. I 41. (Bis.) Cina cea de taină, masă pe care a luat-o Hristos cu apostolii săi (și despre care se vorbește în Scriptură). (Ist.) Logofăt de taină v. logofăt (1). ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu) taină = pe ascuns, în secret; discret. Să-ți dau o bucățică de rădăcină descîntată, a adăugit ea cu taină, să-ți iasă toate după dorință. SADOVEANU, E. 45. [Măgheranii] tăcuți și triști se trec în taină cu fruntea în pămînt plecată. ANGHEL, Î. G. 13. Sfetnicii rîdeau în taină de tot ce Craiul vorbea. COȘBUC, P. II 126. Iubind în taină am păstrat tăcere, Gîndind că astfel o să-ți placă ție. EMINESCU, O. I 200. ♦ Procedeu de lucru subtil și cunoscut numai de puțini inițiați, care asigură reușita unei lucrări, mai ales a unei opere de artă. Mai întîi frecînd culori, apoi urcînd pe schelă alături de meșter, [pictorul] Tătărescu s-a inițiat în tainele meseriei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 3/1. Bacii nu știau numai istorisiri, ci cunoșteau taina laptelui acru ș-a brînzei de burduf. SADOVEANU, B. 10. 3. Loc ascuns, tăinuit; ascunzătoare, ascunziș, tainiță. Prosperează o mulțime de subspecii [de tufănele] crescute cu răbdare în taina serelor. GALACTION, O. I 325. Scotea din tainele adînci ale buzunarelor sale o jumătate de sorcovăț și îi dădea drumul în scripca lui Buruiană. HOGAȘ, DR. II 109. ◊ (Poetic) Munți peste munți cresc, se depărtează tot mai șterși, se cufundă în taina zării, acolo unde și soarele lunecă, tras ca de nevăzute puteri. SADOVEANU, O. VII 216. 4. (Bis.; mai ales în expr.) Sfintele taine = cele 7 ritualuri din biserica creștină (v. botez, căsătorie, hirotonie etc.) prin care credincioșii consideră că obțin un har special; (prin restricție) al treilea din aceste ritualuri; cuminecătură. Cel care dorea sfintele taine era un moșneag înaintat în zile, bătrîn cu cinstite bătrînețe și bisericos. GALACTION, O. I 184. Dascăle prea învățate Cel ce-nveți la școală carte, spune-mi mie: ce sînt șapte? – Șapte taine dumnezeiești. TEODORESCU, P. P. 254. 5. (Rar, în expr.) A sta de taină = a sta de vorbă, a sta la taifas.

TAINĂ ~e f. 1) Lucru necunoscut sau nepătruns încă de mintea omenească; mister; enigmă. 2) Fapt care nu trebuie divulgat; secret. ◊ În ~ pe ascuns; în secret. De ~ intim. Sfintele ~e (sau cele șapte ~e) cele șapte ritualuri bisericești (botezul, căsătoria, mirul, spovedania, împărtășania, hirotonia și maslul) ale bisericii ortodoxe. [G.-D. tainei] /<sl. tajna

TAINĂ s.f. (Mold., Trans. N) Ascunzătoare. A: Au zis Laskii lui Despot... să iasă de la taina unde era închis. URECHE. Stau tainele și pînă astăzi deșarte, unde Au fost ace avere. NECULCE. C: Iară pre Archirie îl băgă la o taină mare și adîncă. AA SEC. XVIII², 66^r. Etimologie: sl. tajna.

tàină f. 1. mister: cele șapte taine ale Bisericei sunt botezul, mirul, cuminecătura, mărturisirea, cununia, hirotonia și ungerea după urmă; 2. secret: tainele sale îi descopere ISP.; de taină, intim: boieri de taină OD.; în taină, pe ascuns; 3. convorbire intimă; 4. Tr. locul unde apa rîului e adâncă și curge lin. [Slav. TAĬNA, mister, sacrament].

táĭnă f., pl. e (vsl. taina). Vechĭ. Taĭniță, ascunzătoare. Fig. Sfat secret. Azĭ. Mister: cele șapte taĭne ale bisericiĭ (botezu, ungerea cu sfîntu mir, mărturisirea, împărtășania, cununia, maslu și preuția). Secret: a descoperi o taĭnă. De taĭnă, intim, secret: sfetnic de taĭnă. În taĭnă, în secret, pe ascuns. A te pune, a sta la taĭnă, a te pune (a sta) la taĭfas intim.

taina sf vz taină

taină s. f., g.-d. art. tainei; pl. taine

taină s. f., g.-d. art. tainei; pl. taine

taină s. f., g.-d. art. tainei, pl. taine

TAINĂ s. v. ascunzătoare, ascunziș, cotlon, minune, miracol.

TAINĂ s. 1. v. mister. 2. v. secret. 3. secret, (înv. și pop.) meșteșug. (Nu i-a putut smulge ~.) 4. (BIS.) mister. (~ spovedaniei.)

TAINĂ s. 1. enigmă, mister, secret, (rar) misteriozitate, (fig.) șaradă. (~ele naturii.) 2. secret, (rar) arcan, (înv. și pop.) tăinicie, (înv.) tăinuire, (fig.) ascunziș. (Are ~ele ei.) 3. secret, (înv. și pop.) meșteșug. (Nu i-a putut smulge ~.) 4. (BIS.) mister.

taină s. v. ASCUNZĂTOARE. ASCUNZIȘ. COTLON. MINUNE. MIRACOL.

taină (-ne), s. f. – 1. Secret, mister. – 2. Reținere, pudoare. – 3. Mister, sacrament. – 4. Secret, confidență. – 5. Conversație secretă, sporovăială, discuție. – 6. Loc ascuns, ascunzătoare, loc subteran. Sl. (sb., cr.) tajna (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 399; Conev 98). – Der. tainic, adj. (secret, misterios, ocult), din sl. tainikŭ; tainiță, s. f. (ascunzătoare, criptă, subteran), cu suf. -niță, cf. botniță, scrumelniță (după Tiktin și Candrea, dintr-un sl. *tajnica); tăinos, adj. (înv., misterios, secretos); tăinui, vb. (a ascunde, a nu da pe față; a sta la taifas, a sta de vorbă); tăini (var. tăina), vb. (a sta la taifas, a sta la taclale); tăineală, s. f. (taifas, sfat); tăinit, s. n. (taifas, sfat); tăinicie, s. f. (mister, secret); tăinuitor); adj. (care tăinuiește); destăinui, vb. (a dezvălui, a confesa), cu pref. des-.

care-i maracu’? / taina? / țaca? expr. ce mai e nou?, care e cursul evenimentelor?