TARAC, taraci, s. m. (Reg.) Stâlp bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. [Var.: taraș s. m.] – Din ucr. taraš.

tarac² sm vz taraș

tarac¹ sm [At: CIHAC II, 619 / Pl: ~aci / E: nct] (Mol) Piept de vită Si: antricot.

TARAC, taraci, s. m. Stâlp bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. [Var.: taraș s. m.] – Din ucr. taraš.

TARAC, taraci, s. m. Stîlp băgat în pămînt, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. Două cadre pătrate, închipuind țarcuri îngrădite cu taraci... Proptele și mănunchi de tufiș, legați cu frînghii, sprijină și întăresc taracii. ODOBESCU, S. III 109. Zidul de la Dunăre este gros ca 3/4 părți din stînjen, temelia este pe taraci de stejar din care se mai văd pînă astăzi. I. IONESCU, M. 592. – Variantă: taraș (PANN, P. V. III 54) s. m.

tarac m. stâlp ce sprijină un gard sau coastele prispelor (la o casă țărănească). [Turc. TARAK].

tarác m. (cp. cu turc. tarak, peptene, grapă). Sud. Țăruș, par. Bulamac, stîlp. V. taraș.

taras sm vz taraș

taraș sm [At: MOXA, 393/6 / V: (înv) ~ac, ~as, (reg) tăr~ / Pl: ~i / E: ucr, rs тарас] 1 (Reg) Stâlp de lemn bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. 2 (Înv) Băț ferecat pentru vânătoare.

tăraș sm vz taraș

TARAȘ ~i m. Stâlp scurt bătut în pământ, servind ca element de susținere la o construcție (pod, zăgaz, gard). /<turc. tarak, ucr. taras

taraș m. Mold. V. tarac. [Formă abstrasă din pl. tanaci].

taráș m. (rut. tarás [Cdr.]. Cp. cu tarac). Est. Stîlp, bulamac, ștenap (de telegraf ș. a.). Tarac.

tarac (reg.) s. m., pl. taraci

tarac (reg.) s. m., pl. taraci

tarac s. m., pl. taraci

tarac (-ci), s. m. – Prăjină, stîlp, pilon. – Var. mold. taraș, tăraș. Mr. tăracă. Tc. tarak „pieptene” (Tiktin; Lokotsch 2826), cf. ngr. ταράϰι „bridă”, bg. tarak „greblă”, rus. tarak „prăjină” (Vasmer, III, 77). Var. mold. se explică prin rut. taraš (Candrea), pol., ceh. taraš „terasare” (Cihac, II, 401; după Tiktin și Byck-Graur, BL, I, 24, de la pronunțarea mold. a pl. taraci). Otărac, s. m. (Olt., crevace, piesă încovoiată la scheletul luntrei) pare a fi același cuvînt.

TARAC s. v. antricot, cotlet.

tarac s. v. ANTRICOT. COTLET.