teică¹ sf [At: DDRF / V: (reg) tocă, teucă / Pl: teici / E: ns cf tău⁴] 1 (Reg) Cutie mobilă (de lemn) în care cad grăunțele din coșul morii și care, prin mișcări repetate, reglează căderea grăunțelor între pietrele morii Si: (reg) tigaie (20), tigăiță (7), titirez (9). 2 (Reg) Jgheab (mic) din care beau sau mănâncă păsările de curte, porcii, vitele etc. 3 (Reg; îe) A face pe cineva ~ de porci A insulta pe cineva cu vorbe grele. 4 (Reg) Covată de la piuă. 5 (Reg) Jgheab în care se strivesc strugurii. 6 (Mol) Mic vas de lemn, legat de o prăjină, cu care se scoate apă dintr-un puț. 7 (Reg) Blidar (24).

teică² sf [At: CADE / Pl: ~ici / E: cf tetă] (Ban) Mătușă.

TEICĂ, teici, s. f. 1. Cutie mobilă (de lemn) în care cad grăunțele din coșul morii înainte de a trece între pietre. Moara umblă – parcă-ar fi singură... S-aude bătaia regulată a teicei. SADOVEANU, O. IV 417. Grîul din coș cădea în teică, Din teică sub piatră, De sub piatră în covată. ȘEZ. XII 52. 2. Jgheab din care beau sau mănîncă vitele; troacă. Dă drumul Gioienii, mă Ștefane, și scoate-i apă proaspătă; vezi numai să fie teica curată. HOGAȘ, DR. II 87. 3. (Mold.) Mic vas de lemn, legat de o prăjină, cu care se scoate apă din puț. – Variantă: teucă (GÎRLEANU, L. 10) s. f.

TEICĂ ~ci f. 1) Vas mobil de lemn, în care cad grăunțele din coșul morii și de unde trec între pietre. 2) Vas în formă de jgheab din care beau sau mănâncă animalele; treucă; troacă. 3) reg. Căldare din doage, prinsă la o prăjină pentru a scoate apă din fântână. [Sil. tei-] /Orig. nec.

téĭcă f., pl. ĭ (cp. cu turc. tekne, teĭcă; sîrb. tekne, ung. teknö. Cp. și cu germ. teich, ĭaz). Covată mișcătoare în care curg grăunțele din coș în ainte de a cădea între petrele moriĭ. Troacă (maĭ ales scobită), covată de adăpat vitele. Căuș în care e înfiptă o prăjină și cu care se scoate apă dintr’o fîntînă. – Și teŭcă (Mold.).

tecă³ sf vz teică

teucă sf vz teică¹

teucă f. 1. V. teică; 2. jghiab de fântână.

téŭcă, V. teĭcă.

troácă (oa dift.) f., pl. e (d. troc 1). Covată, albie, copaĭe, postavă (scobită dintr’un trunchĭ orĭ făcută din scîndurĭ) p. diferite uzurĭ (de plămădit, de dat mîncare saŭ apă vitelor ș. a.). Carapace, țest: broască cu troacă. Serbia. Tivdă de ținut apă. – În nord și treŭcă, pl. ĭ (germ. dial. trucke = truhe, sipet, mlat. trucca, d. lat. truncus, trunchĭ) în sud și teĭcă, pl. ĭ. V. crep 1.

teică (reg.) s. f., g.-d. art. teicii; pl. teici

teică s. f., g.-d. art. teicii; pl. teici

teică s. f., g.-d. art. teicii; pl. teici

TEICĂ s. (TEHN.) (pop.) scuturătoare, (reg.) copăiță, covățică, pârpăriță, postăviță, scafă, scoculeț, tigăiță, titirez, (prin Olt.) tigaie. (~ la coșul morii.)

TEICĂ s. v. adăpătoare, jgheab, mătușă, tanti, troacă, uluc.

TEICĂ s. (TEHN.) (pop.) scuturătoare, (reg.) copăiță, covățică, pîrpăriță, postăviță, scafă, scoculeț, tigăiță, titirez, (prin Olt.) tigaie. (~ la coșul morii.)

teică s. v. ADĂPĂTOARE. JGHEAB. MĂTUȘĂ. TANTI. TROACĂ. ULUC.

teică, (teucă), s.f. – 1. Coteț. 2. Valău pentru porci (ALR, 1956: 330). 3. Cutie mișcătoare prin care trec grăunțele din coș înainte de a cădea între pietrele morii (Felecan, 1983). 4. „Lemn scobit în care se păstrează vopseaua (de obicei neagră), cu care se marchează stâlpii înainte de fasonare”; are forma unui vas cu pereți groși, de formă dreptunghiulară (circa 10 cm), cu un mâner de lemn la un capăt, pentru prindere (Nistor, 1977). – Et. nec. (DEX); cf. tc. tekne, srb. tekne, magh. teknö (Scriban); cf. tău „cupă din lemn cu care se bea apă” (MDA).

teică, (teucă), s.f. – 1. Coteț. 2. Valău pentru porci (ALR 1956: 330). 3. Cutie mișcătoare prin care trec grăunțele din coș înainte de a cădea între pietrele morii (Felecan 1983). – Cf. tău „cupă din lemn cu care se bea apă” (MDA).

teucă, s.f. – v. teică.

teucă, teuci, (teică), s.f. – „Lemn scobit în care se păstrează vopseaua (de obicei neagră), cu care se marchează stâlpii înainte de fasonare”; are forma unui vas cu pereți groși, de formă dreptunghiulară (circa 10 cm), cu un mâner de lemn la un capăt, pentru prindere (Nistor 1977). – Cf. teică.