temere sf [At: CORESI, EV. 236 / Pl: ~ri / E: teme²] 1-2 Teamă (1-2). 3 (Pop; îs) ~ de Dumnezeu Evlavie (1). 4 (Îvr) Neîncredere. 5 (Pop) Gelozie (1).

TEMERE, temeri, s. f. Faptul de a (se) teme; frică, teamă. Cu ochii sclipind de însuflețire și de gînduri, de așteptări, de temeri ale viitorului. DUMITRIU, B. F. 107. Mi se pare mie c-amîndoi ne-ascundem aceleași gînduri, ș-aceleași temeri, ș-aceleași lacrimi. VLAHUȚĂ, O. A. 425. Temerea domnește peste București; Poporul îneacă curțile domnești, Căci doi soli veniră de la-mpărăție Și aduc lui Țepeș ștreang și mazilie. BOLINTINEANU, O. 46. ♦ (Învechit) Gelozie. Rîdea singură într-ascuns de temerile lui Alexa Grecu, pentru că în viața ei nu-i fusese nimenea drag. SADOVEANU, O. VIII 223. Ne amurezasem de dînsa și o minune că nu era nici un fel de temere între noi. GORJAN, H. IV 182.

TEMERE ~i f. 1) mai ales la pl. v. TEAMĂ. 2) pop. Sentiment de îndoială chinuitoare în ceea ce privește fidelitatea persoanei iubite; gelozie. /v. a (se) teme

temere f. 1. mișcare penibilă a sufletului care îl face să evite ceeace-i pare periculos, amenințător; 2. sentiment de neliniște, de teamă respectuoasă. [V. teme].

témere f. (V. tem). Frică, teamă: înainta cu multă temere, starea bolnavuluĭ inspira temerĭ.

temere s. f., g.-d. art. temerii; pl. temeri

temere s. f., g.-d. art. temerii; pl. temeri

temere s. f., g.-d. art. temerii; pl. temeri

temere

TEMERE s. 1. v. frică. 2. v. îngrijorare.

TEMERE s. v. gelozie.

TEMERE s. 1. frică, teamă, (livr., fam. și depr.) poltronerie, (franțuzism) aprehensiune, (rar) temut, (pop.) păsare, (înv. și reg.) scîrbă, (înv.) stideală, stidință, stidirc, teamăt, temătură, temoare, (latinism înv.) timoare, (arg.) tîrșală, tîrșă. (Nu simțea nici un pic de ~.) 2. frămîntare, grijă, îngrijorare, neliniște, (livr.) anxietate, impaciență, (înv. și pop.) păs, (înv.) îngrijire. (~ ta este nejustificată.)

temere s. v. GELOZIE.