TESAC, tesace, s. n. Sabie scurtă și lată purtată în trecut de infanteriști și de sergenții de stradă; p. restr. teacă de sabie. – Din rus. tesak.

tesac sn [At: POLIZU / V: (reg) ~ă sf / Pl: ~ace, (înv) ~aci sm / E: rs тесак] 1 (Înv) Sabie scurtă și lată, purtată de infanteriști și de sergenții de stradă. 2 (Înv; pex) Teacă de sabie. 3 (Mol) Cuțit cu teacă. 4 (Mol) Cuțit mare. 5 (Mol) Cuțit uzat.

TESAC, tesace, s. n. Sabie scurtă și lată purtată în trecut de infanteriști și de sergenții de stradă; p. restr. teacă de sabie. – Din rus. tesak.

TESAC, tesace, s. n. Sabie scurtă și lată, purtată odinioară de infanteriști și de sergenții de stradă. De la moara Gîrbovului veneau împotriva lui Caraiman, cu tesace scurte, doi bărbați spătoși și rînjiți. SADOVEANU, N. P. 106. Gardistul se dăduse un pas înapoi și scoase tesacul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 297. ♦ Teacă (de sabie). Mîncaseră multe bătăi cu tesacul săbiei. DUMITRIU, B. F. 127.

TESAC ~ce n. înv. 1) Sabie lată, scurtă și dreaptă. 2) Teacă de sabie. /<rus. tesak

tesac n. sabie-baionetă. [Rus. TESAKŬ].

tesác n., pl. e (rus. tesák, tesac, d. vsl. tesakŭ, teslakŭ. V. teslă). Sabie scurtă și dreaptă pe care aŭ maĭ purtat-o în ultimu timp gardiștiĭ polițiiĭ.

tesacă sf vz tesac

tesac s. n., pl. tesace

tesac s. n., pl. tesace

tesac s. n., pl. tesace

tesac (-ce), s. n. – Sabie scurtă; un fel de cuțit cu teacă. Sl. (rus.) tesakŭ (Cihac, II, 408; Conev 122).

TESAC s. v. teacă.

TESAC s. (înv.) spangă. (~ul era o sabie scurtă și lată.)

TESAC s. (înv.) spangă. (~ era o sabie scurtă și lată.)

tesac s. v. TEACĂ.