TIRIGHIE s. f. (Pop.) Substanță sedimentară cu aspect sticlos, cu gust acru, rămasă pe pereții butoaielor după ce s-a scos vinul și folosită în vopsitorie sau pentru acrit mâncărurile; tartru. [Var.: (pop.) tireghie, tirigie s. f.] – Din ngr. trighía.

tirighie sf [At: DOSOFTEI,PS. 213/14 / V: (reg) steregie, sterevie, stervie, stirevie, st~, stirigie, stregie, str~, târbie, târghie, tereghie, terghie, ~reghie, ~regie, ~ichie, ~igie, treghie / E: ngr τρυγία] 1 (Pop) Substanță sticloasă, cu gust acru, care se depune pe pereții butoaielor cu vin, întrebuințată uneori la țară pentru vopsit sau pentru acrit mâncărurile Si: tartru (1). 2 (Reg) Pojghiță formată la suprafața ceaiului când se răcește. 3 (Reg; îf sterevie) Funingine. 4 (Reg) Apă murdară care se scurge din streașină. 5 (Bot; reg; îf tirichie) Îngerea (Selinum carvifolia).

TIRIGHIE s. f. Substanță sedimentară cu aspect sticlos, cu gust acru, rămasă pe pereții butoaielor după ce s-a scos vinul și folosită în vopsitorie sau pentru acrit mâncărurile; tartru. [Var.: (pop.) tireghie, tirigie s. f.] – Din ngr. trighía.

TIRIGHIE s. f. (Și în formele tireghie, tirigie) Substanță cu gust acru și cu aspect sticlos, care rămîne pe pereții butoaielor după ce s-a scos vinul (și care se folosește în vopsitorie sau pentru acrit mîncările); tartru. Prafurile se plămădesc în borș, iar firele se fierb într-o apă acrită cu tirigie și piatră acră muiată în apă caldă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 143. – Variante: tireghie, tirigie s. f.

tirighíe saŭ st- și (Vl.) tîrghíe f. (ngr. și vgr. trygia, drojdie de vin, d. bg. trýgos, strugure cules, ngr. „culesu viilor”; bg. trigia). Tartru (depus pe doagele butoaĭelor orĭ pe clondire). Funingine lucitoare ca smoala. Coaja care se formează pe suprafața ceaĭuluĭ cînd se răcește (V. mîzgă). Negreală care se scurge din streșini. – Și steregíe, treghíe. În Maram. stregíe, la Dos. sterevíe, stervíe și stirevíe. La Vicĭu sterégie și stirégie, negreală din streșinĭ. Forma tirighíe în rev. I. Crg. 1911, 159 (Olt.) și Univ. 1922, 14 Apr. 4, 8, ĭar tîrghíe în Univ. 5 Sep. 1938, 4, 3.

sterevie sf vz tirighie

stervie sf vz tirighie

stirevie sf vz tirighie

stirighie sf vz tirighie

stirigie³ sf vz tirighie

stregie sf vz tirighie

strighie sf vz tirighie

târbie sf vz tirighie

târghie sf vz tirighie

tereghie sf vz tirighie

terghie sf vz tirighie

tireghie sf vz tirighie

tiregie sf vz tirighie

tirichie sf vz tirighie

tirigie² sf vz tirighie

treghie sf vz tirighie

TIRIGIE, s. f. v. tirighie.

sterégie, -gíe, V. tirighie.

sterevíe, V. tirighie.

stervíe, V. tirighie.

stirevíe și stirigíe V. tirighie.

stregíe, V. tirighie.

tîrghíe, V. tirighie.

treghíe, V. tirighie.

tirighie (pop.) s. f., art. tirighia, g.-d. tirighii, art. tirighiei

tirighie (pop.) s. f., art. tirighia, g.-d. tirighii, art. tirighiei

tirighie s. f., art. tirighia, g.-d. tirighii, art. tirighiei

TIRIGHIE s. v. piatră de vin, tartru.

tirighie s. v. TARTRU.

tireghie (-ii), s. f. – 1. Drojdie, tartru, depunere, scursură. – 2. Piatră, mălură. – 3. Tartrat, acid de potasiu. – 4. Funingine. – 5. Apă de ploaie care se scurge cu multă tulbureală. – Var. (s)t(e)reg(h)ie, (s)tirigie, st(e)revie, stirevie. Ngr. τρυγία „drojdie” (Scriban; Gáldi 262), cf. bg. trigija „piatră”. Var. cu v sînt înv. și reproduc pronunțarea lui γ ngr. Celelalte ipoteze sînt improbabile: din lat. *stilligĭa (Cihac, I, 264; Koerting 9053; împotrivă, Densusianu, Rom., XXXIII, 286); din lat. *stiliginea, contaminare a lui stilla cu fuligineus (Giuglea, Cercetări, 20; Tiktin; Candrea), cf. ribagorz. estellesin; de la stiricidium (REW 8266).

tirighie, tirighii, s.f. (reg.) 1. tartru de acrit mâncărurile. 2. funingine. 3. depunere la suprafața ceaiului răcit. 4. negreală de la streșini.