TOXINĂ, toxine, s. f. 1. Substanță organică (mai frecvent proteică) cu acțiune toxică, produsă de organisme vegetale sau animale. 2. Substanță care îngreuiază sau împiedică flotația minereurilor. – Din fr. toxine.

toxină sf [At: BIANU, D. S. 473 / Pl: ~ne / E: fr toxine] (Mpl) 1 Substanță organică de natură proteică, cu acțiune toxică, de origine microbiană, vegetală sau animală. 2 Substanță care îngreunează sau împiedică flotația minereurilor.

TOXINĂ, toxine, s. f. 1. Substanță organică (mai frecvent proteică) cu acțiune toxică, produsă de organisme vegetale sau animale. 2. Substanță care îngreunează sau împiedică flotația minereurilor. – Din fr. toxine.

TOXINĂ, toxine, s. f. 1. Substanță dăunătoare, solubilă în apă, produsă de microbi în organismele infectate sau în mediile de cultură artificială. Toxină difterică. 2. Substanță care îngreuiază sau împiedică flotația minereurilor.

TOXINĂ s.f. Substanță otrăvitoare cu acțiune toxică produsă de bacterii, de paraziți și de unele ciuperci; otravă. [< fr. toxine].

TOXINĂ s. f. substanță organică cu acțiune toxică produsă de bacterii, de unele ciuperci etc. (< fr. toxine)

TOXINĂ ~e f. 1) Substanță otrăvitoare de natură organică, produsă de unele organisme vegetale sau animale; otravă; venin. 2) Substanță care frânează flotația minereurilor. /<fr. toxine

toxină (substanță) s. f., g.-d. art. toxinei; pl. toxine

toxină (substanță) s. f., g.-d. art. toxinei; pl. toxine

toxină s. f., g.-d. art. toxinei; pl. toxine