tranzacție sf [At: AR (1829), 128²/11 / V: (îvr) ~nsecț~, (înv) ~iune / S și: (înv) ~nsa~ / Pl: ~ii / E: fr transaction, lat transactio, -onis] 1 Înțelegere intervenită între două sau mai multe părți prin care se stabilește modalitatea transmiterii anumitor drepturi sau a efectuării unor schimburi comerciale sau bancare. 2 (Jur) Convenție prin care părțile urmăresc evitarea ori stingerea unui litigiu existent între ele, făcându-și în acest scop concesii reciproce. 3 (Pgn) Înțelegere.

TRANZACȚIE, tranzacții, s. f. Înțelegere, acord, învoială, convenție. Rămăsese cu zîmbetul provocat de insistența mea și tranzacția noastră. IBRĂILEANU, A. 103. Prietiniile politice se disfac, tranzacțiile și trădările se lovesc, se înțăleg și se prifac ziuă pe ziuă. RUSSO, S. 113. ♦ Acord, convenție între două sau mai multe părți, prin care se transmit anumite drepturi sau se face un schimb comercial de mărfuri. Bine și înțelept ar fi fost să fi încheiat tranzacția atunci cînd i-a propus el. REBREANU, R. II 51. – Variantă: tranzacțiune (NEGRUZZI, S. III 80) s. f.

TRANZACȚIE s.f. Înțelegere, învoială, convenție. ♦ Acord între două sau mai multe părți prin care se transmit anumite drepturi sau se face un schimb comercial. [Gen. -iei, var. tranzacțiune s.f. / cf. fr. transaction, lat. transactio].

TRANZACȚIE s. f. 1. înțelegere, învoială, convenție. 2. acord între două sau mai multe părți prin care se transmit anumite drepturi sau se face un schimb comercial, de bursă etc. (< fr., engl. transaction, lat. transactio)

TRANZACȚIE ~i f. Înțelegere încheiată între două sau mai multe părți, pe bază de concesii reciproce, asupra transmiterii unor drepturi sau asupra schimbului de mărfuri. [G.-D. tranzacției; Sil. -ți-e] /<fr. transaction, lat. transactio, ~onis

transecție sf vz tranzacție

tranzacțiune sf vz tranzacție

TRANZACȚIUNE s.f. v. tranzacție.

tranzacți(un)e f. 1. act prin care se tranzige asupra unui diferend; 2. acț, convențiune oarecare.

tranziți(un)e f. 1. mod de a trece dela o idee la alta, de a lega laolaltă diferitele părți ale unui discurs, ale unei opere; 2. trecere dela un regim politic la altul, dela o stare de lucruri la alta; 3. Muz. trecere dela un ton la altul prin mijlocul modulațiunii; 4. în geologie: trecerea dela un teren primitiv la altul secundar.

*transacțiúne f. (lat. transáctio, -ónis. V. transig, acțiune). Învoĭală pin care se renunță la judecată: o transacțiune mediocră e maĭ bună de cît un proces bun. Învoĭală (convențiune) între negustorĭ: transacțiunĭ comerciale. – Și -ácție. Fals tranz-.

!tranzacție (desp. -ți-e) s. f., art. tranzacția (desp. -ți-a), g.-d. art. tranzacției; pl. tranzacții, art. tranzacțiile (desp. -ți-i-)

!tranzacție (tran-zac-ți-e/tranz-ac-) s. f., art. tranzacția (-ți-a), g.-d. art. tranzacției; pl. tranzacții, art. tranzacțiile (-ți-i-)

tranzacție s. f. (sil. -ți-e; mf. tranz-), art. tranzacția (sil. -ți-a), g.-d. art. tranzacției; pl. tranzacții, art. tranzacțiile (sil. -ți-i-)

tranzacție

transacție.

TRANZACȚIE s. 1. afacere, (englezism) business. (O bună ~ comercială.) 2. operație. (~ de bursă.) 3. v. înțelegere.

TRANZACȚIE s. 1. afacere. (O bună ~ comercială.) 2. operație. (~ de bursă.) 3. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, învoire, legămînt, pact, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~...) erată