trasare sf [At: IOANOVICI, TEHN. 227 / Pl: ~sări / E: trasa¹] 1 însemnare pe o suprafață a formei sau a desenului unui obiect, al unui plan, al unei figuri geometrice Si: trasat² (1). 2 Marcare a unui teren Si: trasat² (2). 3 (Teh) însemnare (pe o piesă brută) a suprafețelor de prelucrat Si: trasaj (1), trasat² (3). 4 Indicare a directivelor în vederea unei acțiuni sau a unei activități Si: trasat² (4). 5 Surprindere prin câteva trăsături generale a ceea ce este esențial într-o problemă, situație Si: schițare, trasat² (5). 6 Repartizare a unei sarcini, a unei responsabilități unei anumite persoane.

TRASARE, trasări, s. f. Acțiunea de a trasa.

TRASARE s.f. Acțiunea de a trasa și rezultatul ei; însemnare, tragere; trasaj. [< trasa].

trasare s. f., g.-d. art. trasării; pl. trasări

trasare s. f., g.-d. art. trasării; pl. trasări

trasare s. f., g.-d. art. trasării; pl. trasări

TRASARE s. 1. ducere, tragere. (~ unei linii.) 2. (fig.) jalonare. (~ etapelor principale ale unei acțiuni.) 3. v. schițare. 4. arătare, indicare. (~ căii de urmat.) 5. dare. (~ unei directive.)

TRASARE s. 1. ducere, tragere. (~ unei linii.) 2. (fig.) jalonare. (~ etapelor principale ale unei acțiuni.) 3. schițare. (~ ideilor principale.) 4. arătare, indicare. (~ căii de urmat.) 5. dare. (~ unei directive.)