opțiuni
  • info

9 definiții pentru trebușoară

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TREBUȘOARĂ, trebușoare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui treabă. – Treabă + suf. -ușoară.

TREBUȘOARĂ, trebușoare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui treabă. – Treabă + suf. -ușoară.

trebușoară sf [At: NEGRUZZI, S. III, 118 / V: (pop) ~bș~ / Pl: ~re / E: treabă + -ușoară] (Pfm; șhp) 1-2 Afacere (de mici proporții). 3-4 Îndeletnicire (măruntă). 5-6 Lucru (ușor) Si: (reg) trebucă (1-2), trebuță (1-2).

TREBUȘOARĂ, trebușoare, s. f. (Și în forma trebșoară) Diminutiv al lui treabă. 1. v. treabă (1). Omul, că-i numai om, și cîte trebșoare nu mai are. RETEGANUL, P. V. 17. 2. v. treabă (2). Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara, zise Ipate. CREANGĂ, P. 159. 3. v. treabă (3). Amîna din zi în zi... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți. CREANGĂ, P. 141. Trăiau cu dibăcie, făcîndu-și trebușoarele pe sub mînă. CONTEMPORANUL, IV 502. Vă roagă... să-i faceți o trebșoară. TEODORESCU, P. P. 131. – Variantă: trebșoară s. f.

trebușoáră f., pl. e (dim. d. treabă). Iron. Afacere nu prea onestă: demagogu știe să-șĭ facă trebușoarele!

trebșoară sf vz trebușoară

TREBȘOARĂ s. f. v. trebușoară.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

trebușoară (pop., fam.) s. f., g.-d. art. trebușoarei; pl. trebușoare

trebușoară (pop., fam.) s. f., g.-d. art. trebușoarei; pl. trebușoare

trebușoară s. f., g.-d. art. trebușoarei; pl. trebușoare

Intrare: trebușoară
trebușoară substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trebușoară
  • trebușoara
plural
  • trebușoare
  • trebușoarele
genitiv-dativ singular
  • trebușoare
  • trebușoarei
plural
  • trebușoare
  • trebușoarelor
vocativ singular —
plural —
trebșoară substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trebșoară
  • trebșoara
plural
  • trebșoare
  • trebșoarele
genitiv-dativ singular
  • trebșoare
  • trebșoarei
plural
  • trebșoare
  • trebșoarelor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

trebușoară, trebușoaresubstantiv feminin

  • 1. popular familiar Diminutiv al lui treabă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Omul, că-i numai om, și cîte trebșoare nu mai are. RETEGANUL, P. V. 17. DLRLC
    • format_quote Ei, cucoane, am mîntuit trebușoara, zise Ipate. CREANGĂ, P. 159. DLRLC
    • format_quote Amîna din zi în zi... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți. CREANGĂ, P. 141. DLRLC
    • format_quote Trăiau cu dibăcie, făcîndu-și trebușoarele pe sub mînă. CONTEMPORANUL, IV 502. DLRLC
    • format_quote Vă roagă... să-i faceți o trebșoară. TEODORESCU, P. P. 131. DLRLC
etimologie:
  • Treabă + -ușoară. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.