TREMURAT², -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișca ușor și repetat, care tremură, care vibrează; tremurător. 2. (Despre glas) Care are un tremur; care este nesigur, șovăielnic. 3. (Despre linii, despre scris etc.) Care nu are contururi ferme, precise; cu sinuozități. – V. tremura.

tremurat², ~ă a [At: GOGA, POEZII, 116 / Pl: ~ați, ~e / E: tremura] 1-5 Tremurător (1-3, 5, 7). 6 (D. linii, scris etc.) Cu sinuozități.

TREMURAT², -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișcă ușor și repetat, care tremură, care vibrează; tremurător. 2. (Despre glas) Care are un tremur; care este nesigur, șovăielnic. 3. (Despre linii, despre scris etc.) Care nu are contururi ferme, precise; cu sinuozități. – V. tremura.

TREMURAT², -Ă, tremurați, -te, adj. 1. Care se mișcă ușor, tremură, vibrează; tremurător. (Poetic) Ca mustul tînăr soarele se varsă Pe buza tremurată a pădurii. BENIUC, V. 45. Hangiul se arătă și el în lumina tremurată, privind țintă și cu liniște pe oaspeți. SADOVEANU, O. VIII 255. O pădure-ndepărtată părea în focul tremurat al căldurii ca un nor albăstriu ațipit pe pămînt. SANDU-ALDEA, U. P. 58. 2. (Despre glas) Care tremură; nesigur, șovăielnic. Cu o voce miorlăită și tremurată începu să ne întrebe. SADOVEANU, O. VII 204. Eu am să scap de aici, spuse cu glas tremurat. C. PETRESCU, C. V. 175. ◊ (Adverbial) Nechează lung, tremurat. STANCU, D. 319. Glasul i se furișează tremurat din gîtlej. SADOVEANU, O. VII 205. 3. Care nu are contururi ferme, precise; cu tremurături, cu sinuozități. Scris tremurat. ▭ Tremurată, fără contururi precise, o potecă își începe viața aici, o dată cu primele pulsații ale Oltului. BOGZA, C. O. 92. 4. (Popular, rar) Înfiorat, frămîntat, cutremurat, îngrozit. Firea vi-i cam spăimîntată Și starea vi-i tremurată. MARIAN, NU. 414.

tremurát, -ă adj. Cu tremurăturĭ: voce tremurată, scris tremurat.

TREMURAT adj. v. tremurător.

TREMURAT adj. tremurător, tremurînd. (Cu glasul ~.)