trinitate sf [At: POLIZU / E: lat trinitas, -atis, fr trinité] 1 (În religia creștină) Sfânta Treime Si: treime (5). 2 (Pex) Dogmă a Sfintei Treimi. 3 Treime (4).

TRINITATE s. f. (n religia creștină) Sfînta treime. V. treime. ♦ (Adesea glumeț) Grup de trei persoane, trei lucruri, trei idei, formînd o unitate. Secundul, ajutorul său și doctorul formau trinitatea bordului. BART, E. 118.

TRINITATE s.f. 1. (În religia creștină) Sfînta Treime. 2. Grup de trei persoane, de trei lucruri etc. [Cf. lat. trinitas, fr. trinité].

TRINITATE s. f. 1. Sfânta Treime. 2. grup de trei divinități, trei persoane sau lucruri care formează o unitate. (< fr. trinité, lat. trinitas)

TRINITATE ~ăți f. 1) Unitate tainică a celor trei fețe ale divinității (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh) care întruchipează pe Dumnezeu; Sfânta Treime. 2) fig. Reunire a trei persoane sau a trei lucruri care constituie o unitate; troiță. [G.-D. trinității] /<lat. trinitas, ~atis, fr. trinité

trinitate f. un singur Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul și sfântul Duh.

*trinitáte f. (lat. trínitas, -átis, d. trinus, triplu). Treime, asociațiune de treĭ: Sfînta Trinitate.

trinitate (grup de trei) s. f., g.-d. art. trinității

trinitate (grup de trei) s. f., g.-d. art. trinității

trinitate (grup de trei) s. f., g.-d. art. trinității

TRINITATE s. 1. (BIS.) sfânta treime, (pop.) troiță. 2. treime, triadă, trio, (pop.) troiță. (Formau o ~ nedespărțită.)

TRINITATE s. 1. (BIS.) sfînta treime, (pop.) troiță. 2. treime, triadă, trio, (pop.) troiță. (Formau o ~ nedespărțită.)